Sacrificiul
Vorbind in general despre existenta umana, acordam o importanta capitala sacrificiului. Lumile incep prin sacrificarea Zeului insusi. In perioada precrestina, zeii le cereau oamenilor sacrificii. Crestinismul ia fiinta din sacrificiul de pe Golgota, care se diferentiaza fundamental de toate sacrificiile precrestine, prin faptul ca Iisus a adus o noua ordine in umanitate, adica singura „revolutie” posibila in istoria omului, dupa ce toate celelalte, care se rup de revolutia crestina, nu s-au dovedit a fi decat utopii care provoaca reintronarea barbariei, la umbra unor principii frumoase. Poporul roman, prin religiozitatea sa, a inclinat spre cultivarea mitului jertfei, chiar si a celeia in numele actului creator.
Intelegerea ortodoxismului consta in descifrarea jertfei Mantuitorului. Asadar, la fel ca si zeii mentalitatilor pagane, Iisus s-a sacrificat pe el insusi in actul creatiei. Prin aceasta jertfa a luat nastere crestinismul. De atunci, necontenit, omul incearca sa imite actul jertfei, sacrificandu-se pe sine, sacrificandu-si nevasta sau copilul, in incercarea de a construi ceva la fel de desavarsit precum a construit divinitatea.
Pe langa aceasta noua perceptie, motivul sacrificiului creator a fost camuflat si in piesele de teatru ale lui Mircea Eliade, iar simbolismul acestuia a stat la baza crearii artelor poetice ale lui Tudor Arghezi si a elegiilor lui Nichita Stanescu. Putem vorbi despre sacrificiul creatiei si in cazul romanului Bietul Ioanide, de George Calinescu, sau in cazul Luceafarului lui Eminescu. Geniul alege sa se sacrifice pe sine, neadaptandu-se lumii, in incercarea de a crea.
Ritualul sacrificiului pentru constructie este consecinta unui mit cosmogonic conform caruia nimic din ce este facut de mana omului nu poate dainui daca nu este insufletit, creatia fiind prerogativa divinitatii.
Legendele legate de sacrificiul necesar actului creator isi au originea inca din Antichitate. Se povesteste ca orasele feniciene, templele sau chiar locuintele din Canaan si Palestina s-au ridicat pe trupurile mai multor oameni ucisi. Mai exista si legenda constructiei Alexandriei de catre Alexandru cel Mare, care ar fi jertfit, in acest scop, o fecioara pe nume Macedonia.
Legendele despre jertfe s-au dezvoltat atat in spatiul est-european, cat si in Asia, dar aici nu au reusit sa fie creatoare si de balade.
O legenda din Estonia povesteste despre zidirea primei biserici din Polde, care nu se putea realiza insa, pentru ca tot ce se construia ziua se surpa noaptea. Pana intr-o noapte, cand o tanara fata a visat ca biserica se putea zidi numai daca, la temelia ei, ar fi fost sacrificata o fecioara. Din cauza acestui vis, fata a accepta de buna-voie sa devina jertfa in numele creatiei.
O legenda cu aceeasi tema, neputinta de a ridica o biserica, exista si in Scotia. Se povesteste despre sfantul Colomban, muncea fara odihna pentru cladirea unui locas de cult la Iona. Ca si in cazul versiunii estoniene, apar motivele zadarniciei si al visului: tot ce se construia ziua, se surpa noaptea. Pana cand sfantului i se arata in vis rezolvarea problemei: la temelia catedralei trebuia zidita o fiinta omeneasca. In acest caz, cel care primeste, prin intermediul visului, solutia, alege sa se conserve pe sine si sa-si jertfeasca cel mai bun prieten.
Tot construirea unei biserici este zadarnicita si in varianta ucraineana a legendei, insa aici mai sunt intercalate unele elemente mistice si se semnaleaza si prezenta diavolului pe pamant. Pus pe rele, acesta imprastia, pe timpul noptii, toate lemnele care se adunau ziua, pentru a se ridica o biserica. Aceasta stare de lucruri dureaza pana cand calugarul reuseste sa-l prinda si sa-l descante pe diavol, iar acesta nu mai imprastie lemnele.
Zidirea locasului de cult nu se poate realiza, nici in acest caz, fara jertfa, insa cel sacrificat va fi chiar diavolul, dupa ce calugarul reuseste sa-l prinda intr-un stejar si sa il stranga pana ii tasneste sangele. Putem spune ca, in acest caz, nu vorbim doar despre sacrificiul pentru creatie, ci si de curatirea locului, de alungarea raului, prin strivirea diavolului. Pentru a confirma si elementele religioase este prezent in legenda si Dumnezeu, care il ajuta pe calugar care, in legenda ucraineana, tine locul de mester, tocmai pentru a se face trimitere la religios, la sacralitate.
Mitul sacrificarii fiintei monstruoase a fost exploatat, pentru inceput, in creatiile populare. Mitul jertfei este un mit universal, specific popoarelor balcanice, lucru explicabil prin originea sa. Numai balada romaneasca insa il desavarseste prin descrierea unui ritual, prin deschiderea ampla, prin sacrificiul mesterului si prin inalta tinuta estetica. Mitul jertfei a fost exploatat intr-un numar nesfarsit de basme, legende si balade.
Un articol de: Elena Papa
Photo by: pexels.com
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 04 Noiembrie 2019
sacrificii
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai inventive idei pentru fotografii frumoase de cununie civila
- Cum sa alegi palaria potrivita pentru forma fetei tale - sfaturi si recomandari
- Cele mai sincere mesaje de buna dimineata pentru el
- Depozitarea gemurilor facute in casa: Cum sa te asiguri ca raman proaspete
- Sfaturi despre alegerea dimensiunii si a formei cutiilor de prajituri de nunta
