Copilul din noi, oceanul si ecoul, in cautarea fericirii inlantuite in umbra
Suntem toti niste copii, dar am lasat grijile sa ne acopere inocenta, dragostea si bucuria de viata. Suntem cu totii o picatura desprinsa din oceanul inocentei pe care o pastram mai mult sau mai putin in celalalt ocean, acela al cotidianului ‘adult’.
Avem de fapt un copil in noi ce s-a desprins de oceanul copilariei si al inocentei si nu mai zburda, pentru ca grijile ne-au facut copii tristi!
Eu caut fericirea, dar mi-este teama de libertatea absoluta. Visez, dar sunt in lanturile grijilor. Nu pot visa cum inot in vastitate, in libertate. Visez la o fericire controlata. Copilul ma trage de maneca, atunci ma trezesc din vis si ma izbesc de realitate. Si incep iar sa ascult glasul inocentei!
Ori, hai sa ne intoarcem la noi insine, iesind din amnezie! Am fost si vom fi mereu copii, mereu buni, de o bunatate stiuta numai de noi insine, frumosi, de o frumusete pe care dorim s-o stie tot mai multi, plini de dragoste cu sau fara motive.
Dorinta universala
Ce isi doreste toata lumea? Universal vorbind. Sa fie fericiti. Dar ce inseamna aceasta? Fara libertate, fericirea nu este decat o iluzie. Dar ce este libertatea de fapt?
Atunci cand esti liber cu adevarat, nici macar nu mai exista aceasta intrebare. Atunci cand esti fericit, nu te intrebi daca esti cu adevarat fericit. Nu isi mai au locul niciun fel de intrebari ce scot la iveala doar indoiala. Cand esti fericit, zburzi infantil, esti innocent si liber ca un copil si nu ai nicio indoiala! Copilaria fiind o stare - uneori uitata!
Am ajuns sa aratam cu degetul spre cei de langa noi – mai inocenti fiind - pentru a nu vedea de fapt ca am pierdut copilul din noi! Ma prinde jocul, dar linistea inocenta ma scoate din poveste si toate personajele dispar! (asa dupa cum spuneam aici)
Vad peste tot disperarea de a fi bun, de a iubi, de a fi numai bine (materialiceste vorbind de multe ori!), de a fi si spiritual, crestin, vesel, pios, creativ, de a trece catre tot ce este mai frumos, mai pur, mai bland. Dar poate ca doar la suprafata?
Totusi, in timp ce multa lume doreste si face totul spre a atinge un scop, un ideal frumos conturat, de a-l atinge pe Dumnezeu, de a fi iubire si a da iubire, lumina si alte cuvinte minunate, in tot acest timp traim cu totii in valtoare.
Ce sa fie valtoarea?
Un cerc in care ne invartim cu totii, fiecare cu cercul sau personal. Cand apar lucruri cu adevarat de necontrolat, cercul incepe a bolborosi singur in el tot mai tare. Si desi apa din valtoare este deja in ocean, ne este asa greu de a nu mai fi deloc, nici macar un ochi de apa.
Ecou de pe fundul oceanului! Fiecare picatura aude iubirea!
Se vorbeste despre iubire tot mai des, in diferite cercuri, de diferiti oameni, mult, tot mai mult, sa ne iubim unii pe altii, ca toti suntem unul, ca totul este iubire in multe cuvinte care mai de care mai frumoase. Atunci cand este vorba de iubire ce implica iesirea din frumosul tablou prezentat zilnic lumii, de iubire ce incalca orice conventional, ce ne scoate din obisnuinta, din cotidian, de iubire ce revolta lumea intreaga si ce pare absurda si aiurita, atunci fugim repede sa stergem urmele acestei iubiri -a iubirii adevarate de fapt! Redefinim iubirea, ca pentru noi dar in ochii celorlalti, o aranjam ca pe ceva convenabil, confortabil pentru cat sa o integram frumos in peisaj, ca sa arate bine in colectia personala, unde speram sa apara cineva care va trage cu coada ochiului la noi si apoi poate mai mult.
Esec sau castig, atunci cand apari "diferit"?
Daca poti sa-ti arati iubirea chiar fiind vulnerabil, dar a fi asa in concret doar pentru unul/ una (caci neavizatii niciodata nu percep corect) si cine are curajul sa fie vulnerabil, sa planga, sa rada, sa isi traiasca chiar si cea mai cumplita teama, abia acela poate afirma ca iubeste!
Insa, iubirea ce calca egoismul propriu in picoare se numeste in ziua de azi - prostie, dar de ce eu sa fiu luat/a de prost/proasta? Nu ca ar conta! Normal ca imaginea totusi conteaza. Umblam doar ca - imagini pe strada – iar acestea sunt fantomele noastre, caci noi ne-am pierdut, desi paradoxal suntem tot acolo in fantoma, in imaginea prezentata tuturor...
Si vrem sa fim fericiti? Hm... Imaginea umblatoare este cu siguranta in mare satisfactie, pe cand noi suntem tristi. Insa esec, uneori din umbra vin semne, ignorate cel mai des, chiar incontinuu, caci ignorate la infinit semnele revin tot mai ample, intamplari, imagini, oameni, tristeti si necazuri, poate si bucurii, dar multe lacrimi ce ne ajuta sa ne amintim ca nu suntem doar umbre pe pamant. Sa nu fugim de lacrimi, caci sunt cuvinte ce nu au fi putut spuse. Sa nu fugim de greu, caci greul si incercarile sunt tipete ale sufletului. A sta cu lacrimi, a fi cu greul, a esua nu este un esec, este un dialog cu propriul suflet. Fuga catre fericire este drumul umbrei. Pentru ca fericirea este aici in tine, in fiecare clipa, buna sau rea.
Fericirea nu este a mea sau a ta, ci ea este universala, plutind cumva in eter pentru toti, noi insa vrem sa o tinem incatusata undeva inauntrul nostru. O pseudo-fericire, deoarece ea este altceva, este empatie, comunicare, comuniune! Fericirea mea este cand tu esti fericit/a, fericirea mea este cand toti sunt fericiti, este un sentiment comun ce nu implica posesie si nici doar situatii anumite, nici legata doar de oameni anumiti, nu tine nici de bine si nici de rau, pentru ca este Binele in sine! Raul l-am creat noi, atunci cand am dorit a poseda fericirea!
Asteptarile, dorintele, impulsurile aceste spre posesivitate nasc sentimente grele, nasc durere, iar durerea naste agresivitate, agresivitatea naste ura… Este doar un cerc vicios, cercul nostru mic din marele ocean. Dar cand ajungi sa nu mai stii ca se poate si altfel, sa crezi ca tu esti oceanul, ca in valtoare sunt valuri imense, ramai un cerc de apa agitat vesnic ce va trage toata mizeria inauntru.
Cu adevarat sufocant!
Este prea simplu sa fie adevarat. Adevarul este atat de simplu incat pare complet neinteresant. Dispar toate povestile ce ne fac sa credem ca traim. Povestile umbrei, iata’s triste, dar adevarate.
Dar cand umbra dispare, apare dragostea. Iubeste-ti umbra si las-o libera sa umble, trimite-o la plimbare. Da-i drumul din inchisoare, da-ti voie sa iubesti, chiar fiind cel mai prost/cea mai proasta, sa ai cea mai proasta imagine, atunci plecand la plimbare umbra va plange, dar tu vei rade!
Pana la urma ce conteaza cum se simte imaginea ta din oglinda, frumos aranjata sau urat conturata? Sau cum te simti tu, fiind cel care priveste? Si imaginea si tu in contopire esti una si aceeasi de fapt si atat ... si e bine.
Libertatea sta in mainele tale. Fii liber ca sa fii. Fii liber sa iubesti, sa razi, sa plangi, sa dansezi printre oameni, cu oamenii de mana, sa zambesti chiar in mijlocul umbrelor intalnite pe strada, sau cu umbra ta – plecata de mult, acum fiind de nerecunoscut!
Un articol de: Andreea Catuneanu
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 17 Iunie 2013
despre gandire, despre libertate, sfaturi de viata
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
- Beneficiile otetului de mere: utilizari in bucatarie si sanatate
- Secretele unei petreceri reusite: 5 reguli de care sa tii cont
- Tipuri de saltele pentru anumite categorii de oameni si/sau obiceiuri de dormit
- Sanatatea cerebrala: care sunt investigatiile care ajuta in evaluarea acesteia?
