Locul de care apartinem
Nu exista persoana sa nu aiba o trasarire in momentul in care isi aude numele locului natal. Taramul in care ai invatat primele lucruri, in care ai interactionat cu primii oameni. Oricat de mult te-ar dezamagi, sentimentul ca apartii acelor meleaguri este inevitabil.
Si parasesti locul acela, si simti ca esti departe
Nu simti ca ai abandonat ceva, insa stii ca esti departe de locul cu radacinile tale. Cel care face parte din istoria ta. Inevitabil simti o atractie si un sentiment de protectie, de aparare chiar daca stii ca poate nu ai motive.
Si povestesc cu regret…m-am nascut intr-o comuna in care oamenii sunt cu cateva sute de ani buni in urma. Au interpretat gresit niste valori si tot ce conteaza pentru ei este ultimul model de masina sau cat de inalta este casa lor, care obligatoriu trebuie sa fie mai inalta ca a vecinului si in cat mai multe culori, un fel de balci. Scoala e doar un reper pentru vreo ulita, in niciun caz nu are valoare de institutie, profesorii sunt departe de a intelege nevoile unui copil, scoala e oarecum pentru cei care nu stiu valoarea banului, si nu gasesc o activitate mai buna decat sa stea si sa se aplece asupra cartilor. Cel mai important e sa ai o nunta cat mai pompos organizata, sa stie tot satul cat de valoros esti. Daca ai idei gen facultate, cariera, planuri pentru o afacere clar ai o problema de integrare si esti o persoana ciudata, rapid marginalizata.
Poate sunt prea critica insa este tristul adevar spus in cuvinte cat se poate de frumoase. Este pacat ca in secolul XXI sa mai gasesc astfel de locuri desprinse parca din alte epoci. Insa, nu poti decat sa ai un sentiment de repulsie si totodata de revolta in momentul in care vezi ca locul de unde ai plecat s-a transformat in groapa incultilor, sau poate asa a fost mereu si nu am constientizat decat comparand cu alte locuri.
Insa oricat de multa insensibilitate aduc in aceasta ecuatie stiu ca e locul ce mi-a dat primele clipe din viata si primele trairi, un loc in care am putut copilari cu multa veselie, in care ma puteam juca din zorii zilei pana seara tarziu, in care alergam fara sa obosesc, locul care m-a salvat de o copilarie intre patru pereti comunisti. Privind din acest unghi, il ador. Si cat voi trai nu voi uita ulita copilariei, gradina ce mi-a suportat toate ideile, si multe multe altele. Un fel amintirile lui Creanga atat de placut este sentimentul reintorcandu-ma cu gandul, insa, din pacate doar cu gandul, motivul fiind ca atunci cand ajung acolo, nu ma regasesc decat in ideea de acasa, ideea de confort si locul unde am petrecut primii ani din viata. M-a dezamagit, prin oameni in primul rand, si cred ca singurul. Astfel, oricat de mult as incerca locul natal vazut prin prisma a ce vietuieste acolo, ramane doar domiciliul de pe buletin.
Insa prin prisma trairilor si a amintirilor ramane locul ce ma tine de mana cand copilaria imi mai striga numele.
Postat de: Ecaterina-Virgolici Sâmbătă, 11 Iunie 2011
amintiri, copilarie, acasa, clipe, viata
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
