Piesa fara scenariu si un actor gol
O imagine sa ai - mereu in schimbare - cu ea ducand ganduri, emotii si roluri la desavarsire! Ma prinde jocul, dar linistea inocenta ma scoate din poveste si toate personajele dispar! Chiar fara alta imagine (complexa si concava) sunt eu!
A iubi cu adevarat inseamna curaj, inseamna putere, taria activitatii tale, dar pasind in fata lumii gol, cu inima deschisa, vulnerabil pana in adancul sufletului in fata a tot ceea ce este, a tot ceea ce apare in fata. A iubi neconditionat inseamna a depasi orice teama, orice dependenta, orice speranta de a ti se da, orice dor marunt, deoarece iubirea, presupunand independenta, paraseste orice zicala a unei fericiri facile. Iubirea presupune actiunea si puterea de a da, depasind chiar chiar timpul, spatiul.
A iubi este calea spre propria inima, care trebuie sa fie deschisa si usor de atins (fara frica vulnerabilitatii), inima fiind calauza spre suflet, spre Dumnezeu, EL fiind chiar acea particica din noi pe care o ascundem ca de teama ne ascundem de Insusi Dumnezeu, fugind cu fricile noastre, cu suferinta, cu tot ceea ce mintea ne-ar spune ca ne face rau si tot cu raul ne intovarasim. Fugim de Dumnezeu pentru a nu parea religiosi, ca de o jena hada, insa intocmai ca-n fuga aceasta se pierde sufletul.
Puterea ta, puterea de a fi vulnerabil!
Cine are curajul sa fie vulnerabil, sa planga, sa rada, sa isi traiasca chiar si cea mai cumplita teama, ducand-o parca la final, acela este un om cu adevarat puternic! Dar din pacate azi a fi puternic inseamna ati juca cat mai bine rolul (mincinos), doar pentru un rol, acela de a parea de 'neinvins, de a fi eroul vietii tale!
Dar de timpul trece printr-un rol gol si, odata cu el aduni multe costume vestede, amintiri (neamintite!) a multitudinilor roluri, pe care se aseaza covorul amneziei deseori, tu esti actorul vietii tale - un rol meschin si efemer! Ca si actorii, intorsi in culise, dupa atatea roluri devin poveste, un amalgam inautentic amestecat; apare un miraj al vietii ce pare mai real in rol si tern in realitate, ca toate acele scenarii trecatoare. Actorii cei frivoli.. nu ies niciodata la pensie! Ei joc si joaca rolul prescris de un scenariu inchipuit pe moment. Cand se intorc ei sa si-l aminteasca? Ei dar nu, nici nu mai stiu cine sunt, ce-am mai putea zice de scenariul precedent!? Nimic. Pentru ca povestea continua!
Mirajul povestilor versus scenarii trecatoare?
Renuntarea si vulnerabilitatea aceasta, insa, ma atrage! Mirajul povestilor ma atrag, caci sunt atat de frumoase, povesti nemuritoare, creatii de vis! Imagini si imaginatie, totusi povestea, ea este calea mea de a scapa de viata, de mine, de surperficialitate, de traire efemera, pentru si/de a fi pur si simplu! Insa, sunt si eu iar pe scena in alt rol, ce nu vreau sa fie efemer, dar ma trezesc ca sunt dependenta de fericire, de o fericire creata, nu autentica; fericirea reala nu are niciun motiv exterior, exista precum si eu exist.
Fericirea exista odata cu mine! Doar ca si eu nu mai stiu cine sunt si s-a dus si fericirea mea, care nu este si nu a fost vreodata a mea pentru ca o astfel de stare nu se poseda, pentru ca nu am nimic, pentru ca nu sunt nimic, pentru ca pot doar sa iubesc tot ceea ce este si poate nu-i lumesc; iubesc tot ceea ce esti, tot ceea ce sunt si tot ceea ce suntem cu totii, doar pentru ca eu am curaj sa plang! Pentru ca aleg in locul frumosului basm - suferinta, pentru ca pot accepta fiecare bucatica din viata, fiecare clipa si fiecare pas cu tot ceea ce apare, cu tot ceea ce se arata, fara a face diferenta intre bine si rau, uneori! Aleg ceea ce este dincolo de poveste, aleg si ce pot, aleg sufletul meu, aleg sa imi plimb vulnerabilitatea prin lume!
Iubirea-i "dar"!
Iubirea stiu ca este "dar nepretuit" de la Dumnezeu, pentru ca este chiar Dumnezeu de ce sau pentru ce sa fac economie cu ceva ce-am primit in dar? Primesc si ofer! Nu vorbesc de acea iubire romantica la care ne gandim cu totii, acea iubire ce ne chinuie sufletele, un surogat de iubire mai bine zis, un egoism ce il invaluim in cuvinte frumoase de dragoste, asteptand iar dragoste... De fapt, dragostea nu este asteptare, ci este ceva de mai mare valoare, pentru ca - Dragostea adevarata este neconditionata!
Cu totii il cautam pe Dumnezeu, ce este Tot si peste tot pe unde ne mai cautam pe noi si rolurile noastre, pentru ca Dumnezeu nu e in afara, ci este insusi Sufletul! Ne cautam sufletul de fapt, dar unde nu trebuie uneori. Paradoxal, in nebuna cautare, il pierdem... Caci este ce nu poate fi gasit, doar observat printr-o simtire, apoi simtit printr-o continua simtire! Ceilalti si tot ce ne inconjoara, pot reprezenta drumul, calea de urmat si poate ca 'suflul ce inspira - in cazuri fericite. Depinde de fiecare cum construieste drumul din ceea ce este deja. Precum un lego, totul este in cutie, pe mai departe...nu se stie!
Un articol de: Andreea Catuneanu
Postat de: Redactor-Colaborator Marți, 11 Iunie 2013
despre fericire, despre viata, sfaturi de viata
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
