Japonia, mister si fascinatie - jurnal de calatorie (Floarea Carbune)
“Japonia - mister si fascinatie - jurnal de calatorie” - de Floarea Carbune – o prima prezentare a cartii.
" N-as dori sa ma critice acei patrioti, insa simt ceva diferit… Patria mea de suflet (comparativ cu cea a trupului)...tara unde mi-ar placea sa traiesc si sa mor este Japonia! Japonia mi-a schimbat modul de perceptie a vietii si a oamenilor, a tot ceea ce ma inconjoara... Japonezii apreciaza originalitatea, isi respecta artistii si nu-l descurajeaza pe cel care are o initiativa...Noi ne cramponam din te miri ce... Oare de ce?!"
Tara
Este o tara mica, insulara, dar un mare paradox, iar acest lucru il vede cel mai bine ochiul autoarei, Floarea Carbune, conectata in permanenta cu muzele poetice ce te fac obligatoriu sa vezi lumea acestei tari prin prisma dansei. Daca ai sta sa te gandesti cum de Japonia o tara atat de mica a reusit sa cucereasca tari mari, precum China, si sa le stapanesca mult timp de-a lungul istoriei, apoi cum prin aceasta minte cuceritoare, japonezul avanseaza pe treptele cele mai inalte ale tehnologiei, chiar numai de aici ai putea desprinde fascinatia acestei tari, despre care tind sa cred ca in fata ei, sau exact pe teritoriul ei, o doamna poeta nu avea cum sa ramana indiferenta!
„Japonia fascineaza prin prezent, cat si prin istoria ei fabuloasa. In trecut, japonezii erau renumiti pentru artele martiale, medicina alternativa, shoguni, samurai, harakiri si gheise. Acum, Japonia este pamantul tehnologiei, al luminii si al inventivitatii. Desi pare de necrezut, aceiasi oameni care creeaza si inventeaza robotii cei mai performanti din lume, pastreaza si respecta, cu sfintenie, traditiile vechi de secole.” (Floarea Carbune)
Continuturi dintr-un jurnal de calatorie
Fapte si lucruri care intr-adevar sunt nestiute, iar aflate din acest jurnal in care studiul incepe de la traditie, mergand spre istorie se impleteste cu poezia, ajunge apoi la acea utilitate practica calda de a sti lejer ceva, apoi vin alte informatii legate de istorie si geografie. Evolutia informatiilor parcurse se dezvolta in functie de bagajul fiecaruia, chiar daca ele nu sunt desprinse totalmente de vechi si de traditie, in consecinta de lucruri ce au trecut chiar prin viu grai din vechi si prin stravechi povesti nipone (dupa cum ar fi cele despre samurai sau despre gheise), de multe ori uitate, insa reinviate prin prisma reconstituirilor autoarei.
Tocmai de aceea stralucirea noului este mai spectacular, original si stralucitor tocmai datorita legaturiilor indisolubile excelente dintre nou si vechi sau mai bine zis dintre nou si traditie. Japonia, prin lumina autoarea parca ar vrea sa spuna oricand ca lucrurile cele mai inedite nu trebuie desprinse traditiei, deoarece ele s-ar schilodi si chiar mai mult din punct de vedere moral. Constructia cladirilor noi, spre exemplu, nu numai ca nu ar avea temelie adanca atunci… zgaraie norii, intr-o tara zdruncinata des de cutremure, trebuie sa aiba o temelie foarte adanca si foarte structurata de la super-beton dur in sus pentru a rezista. Constructia la fel trebuie sa fie la fel de rigida, betonul avand in compozitia sa foarte mult fier - unde totul este calculat, orice proportie de fier sau ciment. De altfel, se cunoaste foarte bine ca tehnologia “zgaraie norilor” este de sorginte japoneza, iar aceste proiecte nu pot fi decat o emblema a iubirii niponului ce cauta sa se inalte spre cer (dupa cum ar fi aici o axioma)!
In genere, pentru ca si doamna Carbune Floarea a reamintit faptul ca japonezilor nu le este frica de moarte poate fi atat datorita conditiilor climaterice si de relief, dar si acelui caracter de “a fi japonez” – “japonezii sunt profunzi si sensibili, enigmatici in trairea sentimentelor si exprimarea lor” spunea dumneaei. Datorita acestor conditii climaterice japonezul trebuie s-o ia deseori de la 0, reluand viata de la inceput dupa inca o trecere a unui cutremur si/sau taifun, apoi cand iar vine un alt cutremur... si tot asa, se impune un ritm ciclic datorat conditiilor nefaste ale asezarii. Prin comparatie cu el romanul n-ar fi rezistat acolo; acum da, rezista acum pentru ca sunt cladiri structurate de asa natura cat sa reziste. De aceea, niponii nici nu se tem de moarte, aviz crestinilor ce se cred asa, pentru ca nici Isus nu ne invata sa ne fie frica de moarte, ba dimpotriva! Japonezul fiind deseori confruntat cu moartea, aproape ca nici nu-i mai da importanta!
Determinari
In a sa viata, autoarea, tot timpul ar calatori acolo si o va face ori de cate ori un cititor va parcurge gandurile epice pe care ea le-a insiruit initial intr-un caiet de jurnal, ce cuprinde insa numai 5 calatorii din toate cele 6 pe care le-a avut in aceasta tara - celebrate cu tot fastul! Cartea debordeaza de informatii si de reprezentari filozofico-existentiale, imbinate cu metafore poetice, dupa cum autoarea indirect o spune, anume ca: o asa tara este cuprinsa de poezie - dar nu mai mult dupa cum ii este stilul doamnei, Floarea Carbune - pentru ca ea gaseste poezie si intr-un suflet derizoriu! Cartea sa exista dinainte de a fi! Unde pe foile jurnalului ei de calatorie oamenii acestia inclusi paginilor si-au petrecut expectant trairile acelor momente, pana sa iasa la suprafata cortexului cititorului, ce vede astfel imagini fotografiate de autoare intr-un anumit timp delimitat ocazionat de intalnirea cu anumiti oameni, sensei (a nu se intelege antrenor - acolo fiind mult mai mult), ori cu ocaziile anumitor celebrari (a florilor de cires, spre exemplu).
Floarea Carbune nu s-a grabit, pentru ca alte proiecte trebuiau onorate, dar cum aceste experiente acumulate acolo isi duceau traiul intr-o aparenta calma, trebuind sa-si consume emotiile de surprindere si incantare, dar si conflictele interioare. Asa dupa cum ar spune Lucian Blaga - “Sunt adevaruri pe care e cu neputinta sa le intelegi corect, daca inainte de aceea n-ai trecut prin anumite rataciri!”. Nefiind vorba ad literam de aceasta, trairile acestea cu siguranta trebuind a fi maturizate si intelese exact in delimitarile comprehensibile ale cuvintelor si expresiilor imprimate in memoria jurnalistica a acelui timp, dar pe cand intalnea acei oameni, c-ar fi fost ei intelepti, sensei (profesori), ori simpli oameni ai strazii, toti reprezentand cate o paleta separata una de alta in societatea lor.
Deci, daca nu-i vorba decat de maturizare si de regasirea inspiratiei dupa ce ai uitat tot si ti-ai adus aminte apoi, dar amintirea fiind mult mai expresiva, normal c-ai pastra doar imaginea inspiranta, nu? Cred cu tarie ca ar fi putut fi scrisa de o vesnicie, insa autoarea nu s-a grabit, existand jurnalul deja, a asteptat sa-si maturizeze stilul (dupa alte carti personale sau de grup – in antologii) si informatiile, pe care dupa ce le-a uitat (nu intentionat), sedimentele amintirilor reveneau (cel mai probabil) ca o aureola de incantare si de dor...
Cine iubeste profund ca-n si cea mai desavarsita arta,
Sfadindu-se ca/pentru ea, chiar de prea mult n-o arata,
Traieste profund, patruzand cu privirea-i in adancuri,
Patrunde intelesul, chiar de pentru acel om are fluturi,
Caindu-se si pentru o soapta ca-i auzita-n franturi!
Cu alte cuvinte, “jurnal” este cat se poate de propriu spus. Maturizarea intervenind - dupa cum si Erich Fromm spune despre "iubirea matura" ca apare ea, in momentul in care atat iubirea materna, cat si cea parentala sunt interiorizate in sinele personal, dupa ce toate “arhetipurile” (C.G. Jung) - aceste civilizatii nipone devin parte din interiorul sufletului autoarei!
Oricum, sugestive imaginile despre ceea ce inseamna ordinea si civilizatia acestei tari. Nimeni dintre ei nedepasind codul respectului mutual inclus (in inconstientul colectiv) al acestui popor, ba chiar pare a fi cel mai respectuos popor de pe tera! Care alt popor se mai saluta asa armonios si ceremonios prin aplecarea in fata seamanului indiferent cine ar fi acesta (indiferent ca-i superior ori inferior ca statut social), ei se apleaca ca intr-o celebrare a omului (de altfel si la poporul chinez exista acest salut, insa nu este intr-u totul asemanatorl!) In acest sens va rog sa priviti si sa constatati si dvs. cum se invata de mic copilul acolo si ce inseamna ordinea si disciplina: clik aici.
Lectura usoara si lin-poetica te conduce in anumite cadre, locuri, oameni pe care intalnindu-i au lasat anumite urme si cai de intelegere in piesa cea mare - Japonia - iar subsemnatul, cu acordul dumneaei, nu am sa fac un secret din existenta anumitor suferinte, bineinteles nu legate direct cu aceasta tara, ci indirect... Insa, fara ele nu ar fi fost la fel! Suferintele de multe ori fiind sarea si piperul vietii noastre, ba cateodata exista chiar mult mai multe condimente pe langa acestea, toate la un loc colorand viata! Mai ales suferintele acelea indurate, rabdate si in final invinse, ele imbogatesc mai mult! Tocmai de aceea, cartea aceasta este o victorie! [Pretul pus fiind mai mult simbolic].
Un articol de: Valerian Mihoc
Postat de: Redactor-Colaborator Vineri, 02 August 2013
despre Japonia, japoneze, festivalul florilor de cires
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
