Da, stiu, articolul asta trebuia scris saptamana trecuta, adica in Saptamana Patimilor, ca se potrivea mai bine, dar ce sa fac, daca „asa s-au legat lucrurile”? (cum zice un prieten de-al meu). Decat sa astept Pastele urmator, mai bine il scriu acum…
Problemele si iesirea din tipar…
Albert Einstein spunea undeva, ca „nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de cunostinţe la care a fost creata.”In sens spiritual insa, putem spune ca nici o problema nu poate fi rezolvata la acelasi nivel de constiinta la care a aparut. Acest fapt are multe, foarte multe implicatii…
Mai intai, asta explica de ce este nevoie de maestri spirituali si invatatori in lume. Si de ce sunt ei vazuti ca niste „salvatori”, „mantuitori”. Pentru ca acestia traiesc pe un nivel de constiinta diferit de majoritatea semenilor lor, nivel care le permite sa vada solutii acolo unde ceilalti nu vad nimic.
Apoi, asta inseamna ca pentru a gasi „iesirea din labirint” ai nevoie de un nou mod de a privi lumea, de o stare de constiinta diferita de cea care a declansat starea de suferinta. Daca starea constiintei ramane neschimbata, la fel este si materializarea ei. Poate vi s-a intamplat sa faceti in mod repetat aceeasi greseala. Mie de exemplu, mi se intampla ca atunci cand pun apa cu palnia in bidonul de 2l, sa pun putin mai mult decat trebuie, si sa imi dea pe rascoale. E ceva minor, stiu. Dar acelasi lucru este valabil si cu lucruri de amploare mai mare. Poate fi un obicei de care nu reusesti sa scapi cu nici un chip, sau, mai grav, ceva care ti se intampla fara ca macar sa-ti dai seama/ constientizezi.
Sunt oameni care cred ca nu pot trai fara sa fumeze, fara sa bea cafea, sau fara sa stearga praful de pe birou dimineata. Fiecare cu crucea lui, cum se spune.
In fine, ca un corolar al punctului precedent, asta explica de ce in vis, sau imediat la trezire, ne apar solutii la probleme care ne framanta. Se cunosc chiar cazuri de savanti (Marie Curie, de exemplu) care au descoperit solutiile la problemele ce ii preocupau in starea de vis.
Boon. Si ce legatura au toate astea cu titlul articolului?
Suferinta „oarba” si suferinta constienta…
As vrea sa fac mai intai o distinctie intre doua tipuri de suferinta. Exista o suferinta „oarba”, pe care o primim si traim in virtutea greselilor facute la un moment X din trecut. Fie ca este o suferinta fizica, fie ca este emotionala sau mentala. Poate fi o anumita boala sau durere, o anumita stare emotionala, sau o anumita credinta/ idee.
Exista insa si o suferinta constienta, pe care o traim in mod voluntar si detasat. Aceasta este suferinta despre care Iisus spune „Fericiti veti fi cand va vor prigoni pentru numele Meu”. In acest caz, suferinta vine din greselile celorlalti, si la un anumit nivel din faptul ca vezi aceste greseli. Bineinteles ca mai intai trebuie sa fi corectat aceste greseli in tine insuti, pentru a putea sa privesti cu ochi limpezi la cei din jur.
Cata durere poti sa suporti?
Si acum ajung la ideea care m-a impins sa scriu articolul, si anume ca amplitudinea (intensitatea) durerii pe care o poate indura cineva depinde de nivelul sau de constiinta. Acest lucru se aplica si pentru durere fizica, dar si pentru suferintele emotionale sau mentale.
Nu intamplator, la anumite praguri ale durerii oamenii lesina, de exemplu. Lesinul este iesirea de urgenta prin care constiinta se retrage intr-o anumita masura din corp, simtind ca durerea este „mai puternica” decat ea.
Indraznesc sa spun si ca sinuciderea este tot o astfel de masura de urgenta, dar la un nivel mult mai subtil. Atunci cand suferinta emotionala sau mentala, si mai rar cred fizica, este prea mare pentru constiinta celui care o traieste, poate avea loc acest eveniment.
Ca sa leg cumva cele doua parti ale articolului, o sa spun ca orice suferinta, pentru a putea fi depasita (a se citi: traita in mod detasat), are nevoie de o stare interioara diferita de cea in care ne aflam la momentul producerii ei. Poate ca aceasta este si provocarea pe care ne-o lanseaza existenta uneori. Ca prin suferinta sa trecem la un nivel de constiinta superior.
