Pasta de dinti - o inventie valoroasa
Cati dintre noi s-au intrebat pana acum ce ar insemna banala “operatiune” de ingrijire a dintilor fara pasta de dinti? Chiar daca, din cauza stresului cotidian, nu avem intotdeauna dispozitia necesara pentru a indeplini “ca la carte” “ritualul” de igienizare a danturii, trebuie sa stim ca, inca din cele mai vechi timpuri, oamenii au constientizat beneficiile dintilor sanatosi si ale unei respiratii proaspete.
Acesta este motivul pentru care, pe parcursul articolului, intentionez sa va introduc in “istoria” pastei de dinti, pentru a va convinge de spectaculoasa evolutie a acestui produs.
I. Ingrijirea dintilor in vremurile de demult – o “misiune” posibila gratie ingredientelor 100% naturale
Inca din Antichitate, oamenii erau preocupati sa-si mentina o stare de sanatate cat mai buna si sa aiba un aspect fizic placut. Acest lucru se realiza, desigur, mai ales datorita naturii, care a facilitat obtinerea unor substante menite sa curete dintii si sa protejeze gingiile. Spre exemplu, egiptenii isi curatau dintii cu ajutorul unui amestec din frunze proaspete, tamaie si... cocleala ce se forma pe suprafata metalelor in contact cu apa sau cu aerul. La fel de bizare erau si “ingredientele” folosite de chinezi: oase de peste sfaramate, amestecate ulterior cu ginseng, sare si diverse plante aromatice.
In Europa, “pionierii” utilizarii “stramosilor” pastei de dinti au fost grecii si romanii. Cel mai frecvent se recurgea la un “mix” din praf de cenusa, coaja de ou pisata, cochilii de stridii uscate si zdrobite. Mai ales acestea din urma erau preferate, intrucat se credea ca substantele cu proprietati abrazive erau un “aliat” de nadejde in albirea si intarirea dintilor. Uneori, romanii adaugau si pulbere de scoarta de copac sau praf de carbune.
Perioada medievala a fost epoca de afirmare a arabilor in materie de descoperiri legate de mentinerea sanatatii. Pentru ingrijirea danturii, ei apelau la un amestec de nisip fin si piatra ponce. Aceasta din urma era folosita in cantitati foarte mici, intrucat medicii arabi si-au dat primii seama ca niste substante prea abrazive puteau duce la distrugerea smaltului si a gingiei. Astfel, au propus un nou produs, compus predominant din miere si putina sare.
II. Epoca renascentista si inceputul secolului al XVII-lea – cresterea interesului pentru o dantura sanatoasa
Datorita preocuparii tot mai mari a omului renascentist pentru aspectul sau fizic, s-a putut inventa un nou amestec menit nu numai sa curete dintii, ci si sa le confere stralucire si rezistenta. Este vorba de o reteta realizata de medicul personal al papei Urban al V-lea, care continea: os de sepie, cochilii de scoici, pudra de portelan, sare gema, radacina de iris si trestie de zahar pulbere. Se credea ca asemenea ingrediente facilitau albirea dintilor, protejarea gingiilor si, nu in ultimul rand, favorizau o respiratie proaspata. Amestecul respectiv era intins pe dinti cu ajutorul unor spatule si indepartat apoi cu un fel “raspel”.
Desi secolul al XVII-lea ramane cunoscut pentru conditiile precare de igiena si pentru teama oamenilor ca spalatul i-ar putea imbolnavi, se poate constata totusi interesul pentru folosirea unor substante naturale, chiar si numai pentru a “masca” mirosurile neplacute. La mare cautare era, in special la curtea regilor Frantei, o “pasta de dinti” (cum i se spunea pe atunci), de fapt un fel de apa de gura, compusa din sare, opiu si radacina de iris. Cu aceasta se clatea gura in fiecare dimineata, pentru a fi indepartate resturile de mancare si pentru a avea dinti mai albi. Tot din aceasta perioada dateaza si conceptia potrivit careia aceasta “pasta de dinti” avea adevarate virtuti medicinale, printre acestea aflandu-se: intarirea dintilor, diminuarea inflamatiilor gingivale, prevenirea afectiunilor provocate de scorbut (aceasta boala ducea la distrugerea gingiilor si pierderea dintilor) si chiar tratamentul durerilor dentare.
III. Descoperiri “revolutionare” in directia obtinerii pastei de dinti propriu-zise
La jumatatea secolului al XVIII-lea, medicul regelui Ludovic al XV-lea creeaza un produs de ingrijire a dintilor compus din: smirna, scortisoara, esenta de menta si alcool de 80 de grade. Reteta sa a fost o noutate, intrucat a propus ca ingredient principal menta (aproape nelipsita din pasta de dinti din zilele noastre) in scopul de a se obtine o respiratie placuta si gingii sanatoase.
Secolul urmator marcheaza realizarea unor pasi importanti in evolutia metodelor de ingrijire a dintilor. In anul 1841 au aparut primele recipiente de depozitare adecvata a pastei de dinti (este vorba de niste tuburi, apropiate de cele de astazi, in care aceasta era pastrata), bazata pe reteta medicului francez mentionat mai sus, la care se adaugase praf de creta, de sapun si o cantitate mai mare de mentol. Treptat, “crema de dinti” a devenit atat de populara, incat oamenii au inceput sa-si prepare acasa propria „pasta de dinti”, „imbogatind-o” adesea si cu praf de carbune.
Noua pasta de dinti a fost foarte apreciata, iar catre sfarsitul secolului Colgate a inceput sa o realizeze in cantitati industriale (desigur, incomparabile cu cele din prezent). Pentru o mai buna conservare, specialistii au decis ca pasta sa nu mai fie tinuta in tuburi metalice, ci intr-un fel de borcane.
IV. Ingredientele si proprietatile care au facut din pasta de dinti un produs indispensabil
Secolul al XX-lea va aduce in discutie noi atribute ale pastei de dinti: capacitatea de a preveni bolile dentare si de a proteja dintii sensibili. Inca din 1914, a fost lansata pe piata pasta de dinti pe baza de fluor, cu rol de a preintampina formarea tartrului. Curand, in pasta de dinti s-a introdus si triclosanul, o substanta cu proprietati dezinfectante.
In anii ’60 s-a trecut la productia masiva a pastei cu fluor si alte substante specializate in albirea si intarirea dintilor, in compozitie fiind adaugati si indulcitori artificiali, cel mai cunoscut fiind zaharina. De asemenea, se miza foarte mult si pe proprietatile benefice ale unor substante abrazive, cu rol in obtinerea unor dinti stralucitori.
In urmatoarele decenii au fost create noi “retete”, in care predomina bicarbonatul de sodiul, fluorul si alte ingrediente menite sa previna aparitia cariilor dentare, a gingivitei si a tartrului. Pastele de dinti pentru dintii sensibili sunt din ce in ce mai cautate, alaturi de cele cu un continut ridicat de mentol sau eucaliptol, pentru a se asigura o respiratie proaspata un timp cat mai indelungat. Alaturi de acestea, vor fi tot mai apreciate aromele inedite, precum scortisoara, menta salbatica sau chiar unele mai exotice, cum ar fi coriandrul, vanilia, fructele tropicale sau anasonul.
Avand in vedere cele descrise, se poate spune ca pasta de dinti este o descoperire pretioasa, fara de care nu ne-am putea imagina ritualul zilnic de ingrijire. Ea a evoluat treptat, de la forme care acum ni se par de-a dreptul “primitive”, pana cand a devenit un produs cu proprietati curative si, de ce sa nu recunoastem, chiar estetice.
Postat de: Alina-Nedelcu Duminică, 09 Ianuarie 2011
inventii, pasta de dinti, cine a inventat, ingrijirea dintilor
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
“Ceramica de Manises” si “Tribunalul Apelor”- embleme ale culturii “Comunitatii Valenciene” (Spania)
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Creeaza o ambianta Zen intr-un Sushi Bar: idei de amenajare si decor
- Ergoterapia si Parkinson: Cum sa imbunatatesti calitatea vietii prin activitati zilnice
- Microfoanele lavaliera vs. microfoanele shotgun: care este mai potrivit pentru podcast?
- Stilouri Pelikan: ce sa alegi pentru copilul tau?
- De ce sa alegi produse de carmangerie provenite de la ferme certificate?
