Marea, mama mea
Un val de-al tau imi striga ca am lipsit prea mult,
Un altul imi saruta obrazul vestejit,
Albastrul tau surade cu-amara-ntelepciune,
Un zbor de pescarus ma-ndeamna spre sfarsit,
Iar lacrima mea arsa in creste s-a topit.
Din tine, Mama Apa, am rasarit demult,
In tine, mare draga, eu glasul mi-l scufund.
Am sufletul sfarsit si-aleg sa dorm cu tine,
Tinandu-te de mana, in calda rugaciune.
Ma invelesc cu valuri si ma ascund de vanturi,
Si fug de tunete, visand s-aud doar canturi,
Prin lacrimi si talazuri sa zbor catre strafunduri.
Cand rasarit de soare se scalda cu delfini,
In adancimi sarate inchid ochii batrani.
In rostogol de ape imi fac inchinaciunea
Plutesc spre profunzime, spunandu-mi rugaciunea.
Tu sa ma tii de mana, esti marea, mama mea,
Ajuta-mi sa-nchid ochii sa-mi netezesti pieirea!
Cu liniste divina ma-nvaluie in valuri
Ca eu sa pot zbura spre tristele finaluri...
(o poezie de: Alina Anghel)
Postat de: Alina-Anghel Luni, 19 August 2013
poezii, despre mare, la mare
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
