Dumnezeu e vecinul meu
Dumnezeu este vecinul meu, locuieste peste drum de casa mea. Il vad deseori, il aud cand trece, dar nu-i dau nicio importanta. Doar uneori il salut cu o miscare usoara a capului, dar nu vorbesc cu El, ce-as putea sa-i spun eu?!
Dumnezeu este vecinul pe care-L cunosc de cand m-am nascut, a locuit intotdeauna acolo, peste drum de casa mea. Cand eram mici, ne jucam impreuna, ne intelegeam destul de bine. Dar acum am crescut si nu mai am timp de copilarii. Pacat…
Dumnezeu este vecinul pe care nu-L invit niciodata la mine in casa. De ce? Nu stiu. Nu prea stau pe acasa, asa ca tot timpul e mare dezordine si multa mizerie si mi-e teama ca El va incerca sa deretice ca sa inlature murdaria si intunericul. As avea nevoie de ceva lumina, dar nu am timp acum.
*
Randurile de mai sus sunt o metafora a sufletelor noastre prea ancorate in vartejul vietii si prea departe de ele insele si de credinta. Ne e greu sa mai fim crestini, desi suntem un popor de ortodocsi; repet-ortodocsi, nu atei. Dar cei cu adevarat credinciosi au devenit o pasare rara a societatii noastre. Restul sunt prea ocupati sau prea preocupati de ei insisi sau de bunuri volatile.
Poate stim ca exista Dumnezeu, ca El a creat lumea, cuvantul, primul om, prima femeie (ea a crezut ca stie…o putem noi invinovati?), dar oare evlavia noastra fata de divinitate e sincera si pura?! Trecem prin fata bisericii si facem o cruce laconica si repezita, de multe ori fara o semnificatie profund religioasa. Sau mai interactionam cu Cel de Sus cu rugaciuni sau rugaminti de genul: ,,Da, Doamne, sa nu ploua!’’sau ,,Da, Doamne, sa vina autobuzul mai repede ca sa prind si eu inceputul filmului!’’ sau mai de actualitate: ,,Da, Doamne, sa iau bacu’!’’
Avem agatate la masina, la gat, la mana, tot felul de icoane, matanii si cruciulite care de care mai impodobite cu tot felul de zorzoane. Le cumparam indeosebi de la manastiri ca sa ne poarte noroc sau sa iasa dracii din noi (scuzati limbajul!),dar uitam ca nu asa ne apropiem de crestinism. E ca si cum asteptam ca podoaba respectiva ne va curati sufletul si uite asa, cu iconita la purtator, devenim evlaviosi. Si tot cu iconita la purtator injuram de mama focului, ne inveninam cu propriile ganduri, barfim, furam, inselam, ucidem. Dar in fata lui Dumnezeu spunem smeriti: ,,Iarta-ma, Doamne, ca am pacatuit, promit ca nu mai fac! (pana maine)’’.Curata piosenie.
Credinta s-a demodat, sa fii OM nu mai e in trend. Dumnezeu e aproape de noi, dar noi suntem prea departe de El. Mult prea departe…Poate durerea epocii actuale sau caldura sarbatorilor de acum ne vor duce un pic mai aproape de noi si de divinitate. Sa ne regasim sufletul si credinta! Sunt mai aproape decat credem – chiar peste drum de casa noastra…
Daca mai aveti dubii, inca, tineti cont totusi de urmatorul citat: ,,Am vrut odata sa devin ateu, dar am renuntat – ei n-au sarbatori.’’(Henny Youngman) - e si asta un punct de vedere, nu?!
Asadar, sa ne invitam vecinul la masa noastra …
Postat de: Alina-Anghel Luni, 10 Decembrie 2012
credinta ortodoxa, sarbatori ortodoxe, ce inseamna sa fii ortodox
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
- Beneficiile otetului de mere: utilizari in bucatarie si sanatate
- Secretele unei petreceri reusite: 5 reguli de care sa tii cont
- Tipuri de saltele pentru anumite categorii de oameni si/sau obiceiuri de dormit
- Sanatatea cerebrala: care sunt investigatiile care ajuta in evaluarea acesteia?
