Femeia
Femeia
(o poezie de Iulia Hasdeu)
O inima de Eva, enigma-n veci profunda!
Din foc divin si amestec din tina cea imunda;
Protee fara nume, ce logica dezminti
Desarta sau prea rece, sau clocot de dorinti!
Sub vraja frumusetii, ori dulcea ta zimbire,
Ascunzi tu suferinta, rusine, sau iubire?
In clara ta privire, de visuri incintata,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plins vreodata?
Ah, ce perversi ai ochii, surisul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeste s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, far-de mustrare,
Defectele, si-n taina, porniri spre desfrinare!
La tine totul este spoiala sau mascat:
Tinuta, vorba, fata si glasul afectat
Caci tot ce nu-i minciuna tu-nfrunti cu viu raspar:
Minciuna pentru tine e unic adevar!
Fatada-i tot la tine si prefacatorie
Si chiar a ta stiinta e doar cochetarie.
Spre a trona mai bine, voind sa ne uimeasca,
Si-ndeosebi sa placa!
E vanitatea-ti draga!
Sa placi... pentru aceasta ti-ai da viata-ntreaga,
Ti-ai da averea, pruncii si cinstea, de se cere,
Si totul pentru-o biata [si] ridicola placere!
Cochetaria-ti este virtutea cea suava.
Ea in femei se naste: in tine, doamna grava,
In tine tarancuta, cu fata-mbujorata,
In tine, curtezana, mereu nerusinata.
Femei! - e viata voastra si singura mindrie;
Voi sufletul va-nchideti intr-o bijuterie!
Postat de: Sorina-Corneanu Sâmbătă, 15 Ianuarie 2011
iubire, femeie, poezie, Iulia Hasdeu, despre femei, poezii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
