Ora de filozofie III. Cand inima cere, iar ratiunea ne pune piedica.
Inima are motivele ei, despre care judecata nu are cunostinta – Antoine de Saint-Exupery
De multe ori suntem pusi in fata anumitor situatii care nu au cu nimic de-a face cu logica sau ratiunea. Oricat ne-am chinui sa intelegem anumite lucruri, sa le gandim, pur si simplu nu reusim sub nicio forma. Simtim ca oricat de mult am incerca sa le justificam rational, pur si simplu nimic nu se potriveste. Ce facem in acele cazuri? Pe ce drum vom alege sa mergem: pe cel al logicii si ratiunii sau pe cel al emotiilor si sentimentelor?
Decizie foarte greu de infaptuit, deoarece putine sunt cazurile cand ceea ce simtim se muleaza perfect peste ceea ce gandim. Si pe deasupra, o astfel de decizie, ca si oricare alta decizie pe care o luam in viata, are puterea de a ne schimba drumul destinului. Ca si orice decizie luata, nu va veni de una singura, ci impreuna cu una sau chiar mai multe consecinte. Fiecare actiune cu reactiunea ei.
Cum putem sa imbinam aceste doua cai cand ne aflam intr-un razboi intre ratiune si simtaminte? A gandi sau a simti? Ce este mai important?
Vom alege ratiunea? Vom alege simtamantul? Nu vom alege nici una si nici cealalta, sau poate le vom alege pe amandoua.
Multi sunt de parere ca ar fi bine sa cautam un mod in care sa le imbinam pe amandoua. Asta ar fi ideal. Insa, in cazul in care asa ceva este cu siguranta imposibil, nu ne ramane decat un singur lucru de facut: sa simtim. Sa ne lasam purtati de valul sentimentelor, sa ne deschidem sufletul si sa il lasam sa ne conduca, cu toate ca ratiunea probabil ca va urla in urma noastra ca este gresit, ca trebuie sa ne oprim.
Atunci mai mult ca oricand trebuie sa continuam. Daca ne vom opri, atunci cu siguranta nu vom mai avea taria sa pornim din nou pe acest drum. Si vom ajunge intr-un final, tristi, deceptionati, plini de frustrari, purtand in suflet povara apasatoare a catorva cuvinte ce ne vor bantui intreaga existenta: ”ce ar fi fost daca”
Nimic nu este mai dureros decat sa ne traim clipa prezentului bantuit de fantasmele unui trecut ce ar fi putut sa fie diferit.
Asa a aparut faimoasa zicala: "dragostea este oarba". Se intampla atunci cand inima preia controlul existentei noastre si ne ghideaza in absolut tot ceea ce facem.
Este bine? Este rau? Cine poate avea cu siguranta o astfel de certitudine?
Postat de: Daniela-Munteanu Marți, 07 Februarie 2012
ganduri, ratiune
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
