A uita sau a ignora..
“Orice viata este un proces de naruire, insa loviturile care ne sfarama - marile izbituri care vin din afara, acelea de care ne amintim, pe care le facem raspunzatoare de toate lucrurile si despre care le vorbim prietenilor in momentele de slabiciune - nu au o urmare vadita numaidecat." (Fizgerald)
Exista lovituri de un alt fel, care vin dinauntru - pe care nu le simtim decat atunci cand este prea tarziu pentru a face ceva si cand ne dumirim odata pentru totdeauna ca intr-o anumita masura nu vom mai fi niciodata aceiasi.
Suferi, plangi, te enervezi, tipi…si apoi te intrebi de ce. Cel mai des sfat intalnit este sa uiti. Cum sa uiti cand in jurul tau parca viata intetionat iti mai aduce aminte ca ai lucruri in fata carora cuvantul ignorare nu mai are sens.
Vrei sa uiti ca in trecut soarele nu mai stralucea la fel, muzica nu mai suna atat de frumos ca inainte. Vrei sa arunci in cea mai mare groapa a uitarii toate amintirile si sa le vezi arzand. Ochii tai ar vrea sa vada un foc imens in care pozele sa arda, trairile sa piara, iar sentimentele sa le duca flacarile in cel mai indepartat orizont.
Am fi oare fericiti daca am trai prezentul fara sa-l comparam cu trecutul? Sau ar fi trecutul mai valoros cand ne constientizam prezentul?
Sute de sonete inspirate din amintiri, mii de poezii scrise pe baza unor sentimente, milioane de cantece cu mesaj parca trimis de Doamna Dragoste insasi. Putem trai atat de sistematic incat tot ce e mai sus sa ne lase mai reci decat cel mai puternic sloi de gheata? Putem uita cat de frumoase au fost unele clipe? Putem ignora ca in trecut lacrimile nu isi gaseau finalul? Cand un prieten te dezamageste iti amintesti mereu, cand cineva drag te minte mereu iti reamintesti. Parca suntem programati sa traim cu amintirea raului si ignorarea binelui.
Eu nu pot uita. Nu ma pot justifica coerent insa nu pot; exista si varianta mai realista - adica nu vreau. Cand merg pe mana ratiunii stiu ca este corect sa ard totul, sa-mi amintesc ca am o coloana vertebrala de pastrat, insa ca merg pe mana sufletului meu nu mai e la fel. Totul mi se pare o retraire ce ma chinuie, insa paradoxal nu-mi displace. Sentimentul regretului ma doboara insa placerea reamintirii ma inalta. Realitatea si prezentul ma cheama cu voci puternice in ancora vietii insa visele si trairile ma mai tin in lumea aceea ce candva era perfecta. Ar trebuie cuvantul candva sa ma faca sa constientizez ca demult ar trebui sa-mi revin? Calitatea mea de om ma face sa mai traiesc necesarul cotinian, sa-mi iau doza de realism, insa tot ce a fost superb in trecutul meu imi reaminteste de starea prezentului.
Si totusi…
Da! Pot sa ignor, pot sa trec peste, pot sa zambesc, sa ma bucur de soare, de apa, de flori, de tot ce ma incanta. Nu pot uita, admit asta, insa exista mii de lucruri, trairi, emotii ce ma deternima sa acopar vechile sentimente,si sa pot face ochii mari asemenea unui copil ce vede jucaria preferata. Exista o sansa pentru fiecare suflet sa-si revina, asta este cel mai frumos adevar al vietii.
Postat de: Ecaterina-Virgolici Marți, 07 Iunie 2011
a uita, suferinta, amintiri, trecut, sentimente
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor
