Noaptea de Sanziene; Ileana sau eternul feminin

Noaptea de Sanziene este romanul in care Eliade zugraveste cu maiestrie portrete ale unor personaje feminine de exceptie. Eroine ale propriului destin, femeile din proza lui Eliade au supravietuit in mijlocul problemelor metafizice, mitologice care l-au preocupat o viata pe prozator.

Profilul feminin este surprins diferit de Eliade pe parcursul evolutiei sale ca scriitor. Eliade realizeaza, prin intermediul abilitatii sale deosbite de artist, cu condeiul in mana, portretul unei femei de inceput de secol XX, cand ,,femeile cantau cu ochii inainte de a da voie glasului sa rasune” (Felicia Gherghina). Sunt rezultatul imbinarii realitatii cu mitul, contopindu-se intr-o fiinta suava.

Aparuta pe scena operelor eliadesti, femeia este o entitate aparte, detine o enigma pe care autorul a inserat-o pentru a imprima unicitatea si grandoarea eroinelor. Femeia apare la Eliade invaluita in mister; este deopotriva culta si eleganta. Hotarata, eroina are aspiratii inalte, pe care stie sa le materializeze altfel decat celelalte femei ale lumii; este constienta de valoarea pe care o are si isi cunoaste rolul pe care il are in univers; rol pe care il acccepta sau nu.  Femeile eliadesti apartin unor culturi diferite, unor civilizatii diferite, unor varste diferite, dar ascund un mister aparte care le fac sa devina cu adevarat speciale.

Ileana Sideri este una dintre eroinele romanelor lui Eliade care a fermecat de-a dreptul orice cititor. Facandu-si intrarea intr-o noapte de Sanziene, pe scena romanului din padurea Baneasa, invaluita in mister, Ileana este fiinta fermecatoare cu ochii verzi si buze rosii. Aparuta la ceas de noapte, Stefan i se confeseaza fara nicio retinere, marturisindu-i taina lui cea mare: a deveni sfant si a iubi toti oamenii cu aceeasi intensitate. Relatia stranie si pasionala care a prins contur intre Stefan si Ileana, constituie, de fapt o punte de accedere catre o alta lume, catre o alta realitate. Poate ca, undeva ascuns in noi, va mai exista  o posibilitate care sa aduca miracolele in planul realitatii. In opera lui Eliade, femeia stie sa innobileze barbatul langa care traieste, stie sa-i ofere mantuirea spre care tanjeste cu atata ardoare.

Femeie pasioanala, purtatoarea unui destin tragic, Ilena constituie pentru Stefan idealul feminin care ii lipseste. Capabila de sentimente profunde, iertand si uitand totul, eroina lirica de inalta clasa il asculta pierduta in labirintul dragostei pe cel care ii va aduce pieirea, intregindu-se in plinitudinea clipei, a eternitatii. Oferindu-i-se la tot pasul semne, eroul trebuie sa le descifreze, sa se increada  in ele, sa se intieze pentru a descoperi sensul existentei sale. Aflat intr-o cautare acerba, o va regasi, in final pe Ileana, care nu-l ,, mai iubea”, cautarea lui Stefan devenind atunci o cautare a mortii. Eroina se arata a fi ceea ce era inca de la inceput- un inger al mortii, iar masina cu care cei doi fac accident (mult discutata masina) este chiar leaganul mortii lor; iar rezolvarea tuturor tainelor de catre Ștefan (Partenie, Zissu) s-a realizat la final atunci cand a regasit-o pe cea care i-a fost ursita. Descoperirea tuturor enigmelor corespunde,  in plan simbolic cu ultima intelegere a inteleptului care va constitui deopotriva si piatra lui de mormant. Trairea istorica a lui Stefan nu ar mai avea niciun sens fara Ileana, din moment ce a reusit sa o gaseasca. Si cum Ileana ii da de inteles ca  nu-l mai iubeste,  nu i-a mai ramas niciun rost in lume.

Ileana apare in roman ca intruchipare a eternului feminin autohton, dupa cum marturisea scriitorul in Memorii. Eroina moare in acelasi timp cu Stefan; moartea avand aceleasi conotatii ca si la Eminescu, insemnand nemuritor; in acest sens este vital sa facem legatura intre doamna Zissu si Ileana - mama si fiica - enigmele care l-au obsedat pe Stefan. Ileana este „continuarea doamnei Zissu, acea logodnica din mai mute vietii. Ileana ,,Cosanzeana” (cum ii mai spunea Stefan) reuseste sa-l faca pe erou sa paraseasca granitele Timpului si Istoriei; ea deviene confesoarea lui, acultandu-i dorinta de depasire a limitelor timpului prin moarte, devenind astfel simbolul reintregirii. Sotia lui Ștefan, Ioana, ii va oferi, un fiu, Razvan, care va deveni, alaturi de mama sa victima a Istorie; rapiti prematur din lumea cruda a evenimentelor, moartea lor este o razbunare a istoriei fata de cel care doreste sa se sustraga faptelor, sa iasa din Timp.

Stefan este permanent obsedat de pasiunea vietii lui; Ileana este mereu prezenta in visurile sale, o cauta fara incetare, o gaseste pentru cateva momente, pentru a o pierde din nou. Este intr-o cursa pentru a gasi ceea ce i-a fost ursita. Cuplul adamic, fericirea la care viseaza nu pot fi realizate decat in imaginatie, in vis, in nemurire. Ileana este singura care reuseste sa-i ofere lui Stefan fericirea suprema dinaintea ,,iesirii din Timp”, sa-i ofere beatitudinea după care tanjise intreaga viata.

Gratioasa si independenta, Ileana devine confesoarea lui Stefan. Pastrandu-i imaginea in adancul inimii, ea il va iubi fara sa-l mai caute. Noaptea pura a legamantului dintre ei, la cumpana dintre ani (1942), la Lisabona ii va lasa Ilenei urme adanci. Cu lacrimile calde care-i sfasiau inca sufletul, cu o iubire prea mare de impartasit celui care a plecat in negura vremii, eroina se  pregateste pentru o noua viata. Ca un blestem smuls din cele mai dureroase chinuri, Ileana ii sopteste lui Stefan: ,,ma vei cauta pana la capatul pamantului, dar nu ma vei gasi”. Iar vorbele Ilenei se adeveresc pentru ca Stefan o va cauta ani intregi, dar o va gasi, nu la capatul pamantului, ci la capatul vietii, adica in moarte. Decorul revederii celor doi este rupt din cel al primei intalnirii - in padure,  pentru ca, pana la urma: ,,in padure simt ca poti sa fii al meu” i se marturisea ea lui Stefan.

Noaptea de Sanziene poate fi considerat un roman al timpului, al iubirii si al istoriei. In cautarea unei solutii care sa opreasca Timpul, Stefan marturiseste, pe rand, iubirea pe care  le-o poarta celor doua femei din viata lui, incercand sa se sustraga istoriei vazuta  ca o piedica in drumul lui spre nemurire. Capodopera a literaturii romane, romanul inglobeza elemente de sacru si profan, de mit si religie, contopindu-se intr-o materie densa si complexa. Personajele care populeaza romanul sunt rupte din realitate, luptandu-se pentru existenta in cadrul dramatic al Europei centrale intre 1938 si 1945.

Nota obtinuta:
10 (6 voturi)
2704 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Magda-Vladau Marți, 25 Martie 2014

Etichete pentru acest articol:

literatura romana, eternul feminin, simbol, noaptea de sanziene


S-ar putea sa va intereseze si:

Invitat sa locuiasca in casa profesorului sau Dasgupta, doctorandul in filozofie Mircea [..]
citeste si comenteaza
"De ce iubim femeile” “[…] pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale [..]
citeste si comenteaza
Zeul roman, Ianus, ca sa numesc unul din personajele mitice cele mai reprezentative [..]
citeste si comenteaza
Scorpia nu face aluzii la casatorie si nu pune intrebari de genul: ,,Incotro se indreapta [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Cum femeia stie totul, fiind un fel de enciclopedie care detine raspunsuri la toate intrebarile, [..]
citeste si comenteaza
De ce ne este atat de greu sa zambim? De ce lasam grijile sa ne inghita cu lacomie bucuriile [..]
citeste si comenteaza
Mari sau mici, copii ori adulti, destul de rar ne gasim ragaz sa-i multumim mamei pentru toata [..]
citeste si comenteaza
,, Mens sana in corpore sano" este unul dintre adevarurile pe care anticii le-au descoperit si [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate