Asteptand ceasul de apoi, Dinu Pillat
O carte deosebita, scrisa in timpuri deosebite, in conditii deosebite de catre un autor care nu a fost (sau nu s-a vrut sa fie) inteles de catre autoritatile nou instalate dupa cel de-al doilea razboi mondial. “Asteptand ceasul de apoi” a lui Dinu Pillat este un roman scris undeva la jumatatea anilor ’50 si care a avut 3 titluri, “Tinerii noului veac”, “Vestitorii” si in cele din urma “Asteptand ceasul de apoi”.
La sfarsitul anilor ’50 (mai exact in 1959), Securitatea confisca romanul ca proba in procesul “Noica – Pillat”, catalogandu-l ca unul mistico-legionar, iar autorul este si el arestat. Eliberat in urma Decretului de amnistie din 1964, Dinu Pillat va fi prigonit in continuare de autoritatile comuniste, iar la cererea sa privind restituirea romanului sau, primeste raspuns ca a fost ars. Decedat in 1975 (la numai 54 de ani), Dinu Pillat nu mai apuca sa-si vada romanul publicat. Evenimentele din decembrie ’89, faciliteaza accesul la arhivele fostei Securitati, acolo unde Monica Pillat (fiica scriitorului), gaseste si obtine (de abia in 2009), dactilograma disparuta. Astfel, dupa o jumatate de secol de la scrierea ei, cartea vede lumina tiparului la Editura Humanitas, intr-o editie prefatata de Gabriel Liiceanu si ingrijita de fiica lui Dinu Pillat.
Fara niciun dubiu, cartea poate fi considerata un studiu comparativ echidistant, intre fascism, legionarism si comunism si nicidecum ca fiind o pledoarie pentru legionari, asa cum sustinea unul din capetele de acuzare ale Securitatii.
“Asteptand ceasul de apoi” condamna categoric violenta si extremismul, care duc la o ilegitima necesitate a crimei si - nu in ultimul rand - amestecul acestei necesitati cu mesaje de tip mesianic, de care, iarasi, nu este straina nici utopia comunista. Astfel, condamnarea depaseste cadrul miscarii "Vestitorilor", numele fictiv al legionarilor, dezvaluind discret, ca o "masca transparenta" formele de violenta si extremism, fie ele individuale sau de stat.
Personajele intinate de aceste forme de alienare si destramare personala, ajung sa isi piarda (inevitabil) si identitatea, dar si reperele morale, pana la acte de violenta absurda, lipsita de sens, tradari, dispret, psihoza anarhista, care se intiparesc si sub forma urateniei fizice in alcatuirea personajelor.
Ca o nota luminoasa totusi, se desprinde din lectura romanului, o perspectiva crestina pura si autentica, cu dimensiune omeneasca, personala, in care descoperim elemente spirituale autobiografice, in care se impletesc fragil, dar totusi bine ancorate, puritatea mistica a inocentei copilariei, farmecul primelor experiente ale iubirii si tentatia eroica a aventurii si a iubirii de aproape de sacrificiu, ziditoare pentru intreaga comunitate.
Asa ne vom lua si noi libertatea de a incheia cu spusele lui Gabriel Liiceanu din Prefata: “Ii ramane criticii literare misiunea de a stabili locul acestei carti tulburatoare in istoria literaturii romane, dupa cinzeci de ani pierduti prin istorie”.
Postat de: Robert-Codescu Vineri, 07 Noiembrie 2014
carti, gabriel liiceanu, ceasul din urma
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
