„Procesul” si tragismul lui Franz Kafka
„Arestat” la 30 de ani
Josef K., un tanar functionar de banca si chirias al doamnei Grubach, se trezeste in dimineata zilei in care implineste 30 de ani, in casa cu echipaje de la procuratura. Cei doi gardieni se ospateaza din micul dejun al „acuzatului”, dupa care K. este poftit in camera altei chiriase pentru a i se lua un asa-zis intergogatoriu. Cam asa se desfasoara ancheta de inceput a protagonistului principal din „Procesul” lui Franz Kafka. Absurdul situatiei este dat pe de o parte, de lipsa probelor si al motivului real de acuzare, necunoscute pana si de oamenii legii, si pe de alta parte, se contureaza punerea in scena a unui „arestat” ce are dreptul de a ramane liber, desi ancheta poate merge mai departe. Incertitudinea pluteste pe nesfarsite aripi de vant, supravegheate cu atentie insa de jumatatile de pleoape adormite ale justitiei. Asa ca viata lui K. este data peste cap si angajatul bancii intampina stari de neliniste in asteptarea sentintei data de tribunalul tot mai derizoriu, cu functionari si sali de judecata situate in imobile saracacioase. K. afla cu stupoare ca gardienii sunt prost imbracati, bucurandu-se ca niste copii de micul dejun al „acuzatilor”, pe care il apreciaza ca fiind cat se poate de delicios.
Justitia din pod. Legi fabricate
De obicei, tribunalul de justitie, asa cum reiese din semnalmentele lui K., are sediul de judecata in mansardele unor cladiri umile astfel ca printre bacteriile de praf, aerul imbacsit si rufele puse la uscat de locatarii blocului, putem da nas in nas cu functionarii si avocatii din pod. Avocatii nu erau priviti cu ochi buni de ceilalti functionari, erau deseori azvarliti pe scari, pana cand fiecare dintre ei, isi primea „recunoscator” partea de a face cunostinta cu bufnitura de pe scarile tribunalului. Nimeni nu-i simpatiza pe avocati deoarece se mergea pe principiul ca acuzatul trebuie sa se apere singur in instanta, fara a mai apela la ajutorul unei persoane calificate in studii juridice. Din acest motiv, Josef K. renunta la la serviciile avocatului Huld, trecand intr-un fel peste decizia unchiului Albert, ce i l-a recomandat pe experimentatul om al legii.
K. este debusolat si priveste cu teama evolutia procesului sau, aflat mereu in stare incipienta. Dintr-o sursa pe care el o crede sigura,afla de la un pictor sarac dar cu puternice relatii in sistemul juridic ca poate obtine de la acesta o adeverinta prin care isi poate castiga temporar libertatea. Asta insemna ca procesul va continua ani in sir, fara a i se mai da vreodata acuzatului un verdict final; va fi liber si totusi, constrans sa mai strabata din cand in cand, salile de judecata din podul cladirilor in care locuiesc la etajele inferioare, chiriasi saraci. Astfel ca nici un acuzat, odata intrat in circuitul justitiei din pod, nu mai poate fi achitat definitiv de instantele judecatoresti pe motiv ca se intelegea de la sine ca orice acuzat se face de la bun inceput vinovat in fata legii. Falsul rationament al lui Kafka este intarit de nesansa persoanelor nevinovate, implicate fara voia lor in jocul absurd al legilor plasmuite. Sistemul ii impiedica pe acestia sa mai aiba incredere in strangerea de noi probe, adaugate la dosar, probe care sa le certifice acuzatilor nevinovatia mult visata. Personaje precum avocatul Huld, infirmiera Leni, negustorul Block, Tittorelli, suita de functionari si de gardieni, contribuie fara doar si poate la transmiterea unor informatii judiciare eronate. Paradoxul formal decurge din necunoasterea capetelor de acuzare ale unui functionar de banca ce se considera a fi arestat, dar lasat in libertate de instantele competente cel putin, pana la solutionarea procesului.
Acuzatul neacuzat. Parabola dintre usier si omul de la tara
Daca redactarea intampinarii trebuia sa includa printre altele, cat mai multa naturalete in istorisirea pe larg a vietii de pana atunci a acuzatului, atunci orice efort de evidentiere al nevinovatiei este nul. S-ar parea ca suflarea intregului oras imaginat de Kafka, il atrage pe Joseph K. in capcana irezistibila sapata de presupusi justitiari. Oameni care se joaca la propriu cu legile oranduite in sali de judecata, functionari publici ce aleg sa le calce ostentativ in picioare pentru a le ascunde apoi, precum un gunoi uitat cu buna stiinta, sub covorasul prafuit al justitiei ce-si ducea activitatea de zi cu zi in podul ineptiilor.
De remarcat ar mai fi pilda amintita de pastorul catedralei in discutia cu K. Se facea ca la poarta de intrare a tribunalului, statea in permanenta un usier. Intr-o zi, se apropie de el un om simplu, venit de la tara care afla initial de la usier ca nu-i este permis sa intre inauntru, dupa care portarul se razgandeste si il lasa sa intre pe usa cea mare a tribunalului. Mai inainte de a-i fi permis sa intre, usierul se vede indrepatatit sa-i spuna omului ca indiferent daca patrunde sau nu inauntru, va mai avea de-a face si cu alti usieri care oricum nu-l vor lasa pe acesta sa plece acasa cu treburile terminate pentru ca asa functioneaza sistemul de judecata din justitie. Speriat, omul refuza sa mai intre in tribunal, isi ia un scaun si ramane pana in clipa mortii, afara, langa usa de la intrare. Este evident ca usierul si-a depasit statutul umil si a furnizat informatii false menite sa-l intimideze pe omul de la tara.
Aproximativ la fel au stat lucrurile si cu Joseph K, un personaj nesigur care impins de situatia ingratata, este nevoit sa plece urechea la spusele oricui, doar in dorinta de a se imbarca de urgenta in corabia salvatoare.
Tragismul lui Kafka se manifesta uluitor pana la capat; finalul acuzatului K. intervine la 31 ani, cand doi barbati muti, partasi ai justitiei absurde, il leaga pe nefericit cu funie groasa, sacrificandu-l pe o piatra rece sub clar de luna. Moartea violenta a tanarului functionar de banca este desprinsa din filmele de groaza in timp ce societatea legilor nestatutare continua sa dainuie peste atmosfera orasului ingramadit de la atata legislatie inventata. De asemenea, expresia juridica de genul „Instanta este definitiva si irevocabila”, nu-si gaseste deloc sensul si semnificatia in lumea absurda oglindita de Kafka in romanul sau, dovada ca „acuzatii" se faceau de buna seama, vinovati de comiterea unor fapte necunoscute, dar situate oricum, in contraventie cu codul penal.
Postat de: Roxana-Vucea Marți, 15 Noiembrie 2011
kafka
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
