Dincolo de bine si rau
Moralitatea... o conceptie vaga astazi.
Stim ce e bine, stim ce e rau... Si atunci de ce cand suntem pusi in situatia de a alege, nu optam mereu pentru bine?
Intr-o societate care si-a pierdut demult valoarea, care nu mai stie ce trebuie pretuit si ce nu, mai putem avea taria de a face ceea ce este bine oare?
Daca societatea evolueaza continuu, atunci de ce membrii ei dau cumva inapoi?
Este doar opinia mea poate, dar candva mai erau principii, mai avea pret moralitatea. Oamenii greseau si faceau lucruri urate si pe atunci, dar macar stiau ca gresesc si incercau sa se ascunda. Astazi insa nu. Lucruri care pe atunci ar fi atras dispretul acum par normale.
Cand nimeni nu se mai sfieste sa vorbeasca despre nimic, cand toti arata ca sunt dispusi sa faca orice pentru a-si atinge telul, cand nimeni nici macar nu se mai preface a fi moral... Cand nimeni nu mai pretuieste pe nimeni decat pe el insusi, cand juramintele si promisiunile sunt incalcate, cand cuvantul nu mai are valoare, cand daca te arati a fi altfel, daca doresti a mai pastra ceva din sufletul tau ascuns si ferit de lume, sa lasi o farama din tine neatinsa de coruptie si de tot ce-i urat, cand esti ridiculizat daca refuzi sa te supui, sa fii superficial, ce se intampla atunci ?
Si apoi, cand e prea tarziu deja poate, cand nu mai avem puterea de a ne recunoaste nici macar noua insine cand gresim, cum am putea incerca a le spune altora acest lucru? Acuzam si aratam cu degetul adesea cand, pusi in situatia celui vinovat, am fi reactionat mai rau chiar si am fi gresit poate mai mult.
« Omul s-a nascut liber, dar pretutindeni e in lanturi », spune Rousseau.
Dar s-a nascut liber oare? E greu de vazut libertatea in lume, caci lanturile sunt pretutindeni, de la nastere si pana la moarte. Societatea insasi e lantul nostru. Caci nimeni nu mai are curajul sa se revolte, curajul de a fi altfel.
Ne lasam purtati de val si ne supunem, pentru ca ne lipseste curajul de a fi diferiti. Ne construim aidoma celor din jur, caci nu vrem sa fim ridiculizati, vrem sa ne integram, sa fim placuti, sa fim acceptati. Dar intelegem oare ca reusim doar sa ne pierdem identitatea, reusim doar sa distrugem ceea ce ar putea sa ne faca unici, diferiti, mai buni?
Lumea nu poate fi utopica, e adevarat. Insa nu mergem prea departe oare atunci cand ne vindem sufletul pentru lucruri ce ajung a se dovedi, poate, desarte ?
Dincolo de bine si rau, dincolo ne aflam noi.
Sufletul, personalitatea, constiinta ne vor insoti toata viata si ne vor insoti doar pe noi, asa ca tot noi, singuri, ar trebui sa ne construim. Nu dupa cum ne spun ceilalti, nu dupa cum ne vor ceilalti, ci dupa cum credem noi, caci inainte de toate, fericirea noastra depinde de noi.
Postat de: Andreea-Ciobanu Sâmbătă, 06 Noiembrie 2010
ganduri, sfaturi-psiholog, relatii-umane, retele de socializare, suflet, sentimente, lume utopica
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor
