Exil
Parca as fi condamnat la exil
In propria tara,
Parca mirosul pamantului
A diparut.
Parca Iorga striga in van
Peste capete plecate.
Nu stiu care mi-e tara,
Nu stiu care mi-e trecutul
Si viitorul , mai ales…
As face ceva sa-i readuc la viata
Pe cei care ne-au adus aici,
Si sa le arat
Un castel parasit.
Ce e tara asta?
Decat o ruina
In calea pradatorilor..
O antilopa cu ochii umezi
Care horcaie
Sub coltii unui om–leopard.
Mi se zambeste de peste granita,
Mi se face cu mana,
Au plecat cu totii
Chiar si pamantul se clatina
S-ar duce si el,
Copacul din fata casei mele
Ar pleca si el,
Ar lua cu el si literele
Si le-ar pune in locul fructelor.
Oare cine poate sa salveze limba romaneasca
Fara sa ceara vreo recompensa ?
Sa se mulțumeasca doar
Cu sabia haiducilor...
O poezie de: Mihai Barus
Postat de: Dalina-Maria-Andrei Marți, 12 August 2014
poezii despre tara, poezii despre romania
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
