Intreprinderea Judeteana de Transport Local Ploiesti, I.J.T.L.
Traiesc aici, in Ploiesti de mai bine de 48 de ani, poate de aceea simturile si instinctele mele s-au setat si optimizat, de-a lungul anilor, pe acest nume de oras muncitoresc, Ploiesti. Casa noastra a fost, este si, sper, va fi amplasata peste drum de Grajdurile Comunale, I.T.P., I.J.T.L., R.A.T.P., S.C. T.C.E. S.A. (denumiri in functie de perioada istorica in care a existat), sau mai exact peste drum de "Garajul autobuzelor", asa cum le explicam, ca punct de reper, celor care doreau sa ajunga la noi in vizita.
Cladirea de birouri a garajului m-a fascinat intotdeauna, cu aspectul ei de gara C.F.R. imi placeau foarte mult acoperisul de tigla, geamurile din lemn masiv si cei trei plopi enormi din fata ei care produceau ninsoare, in plina primavara, la adierea vantului. Progresul si libertatea de exprimare arhitectonica a venit si peste frumoasa cladire, mai intai cele doua Tatra imense de la ”Depanare” au scos din radacini cei 3 plopi imensi, creand impresia cum ca superba cladire ar fi … in pielea goala. Apoi au venit meseriasii care au schimbat toate ferestrele din lemn cu binefacerile tehnologice, ferestre termopan. Integrarea in N.A.T.O. a adus cu ea si siguranta nationala, asa ca sirena antiaeriana care oprea curentul in tot cartierul, a disparut si ea din varful cladirii de birouri a ”garajului”. Ciorile care-si facusera casa in podul cladirii de birouri s-au suparat in asemenea hal incat au decis sa se mute mai central la suratele lor pe Bulevardul Castanilor.
Din anii ’70 (adica de cand m-am nascut eu) incoace parcul auto s-a schimbat, adaptat si modernizat chiar sub ochii mei si am vazut evolutia tehnologica de la Skoda Karosa SM11, IK 4, Dac 118 UD, Ikarus, Rocar 112 UDM, Isuzu, MAN, BMC SCB215, Mercedes si cand cititi aceste randuri, cu siguranta, se negociaza aducerea altor autobuze mai rentabile si mai ecologice, daca aveam 1 euro de fiecare autobuz pe care l-am prins aici la ”Garajul Autobuzelor” eram deja in topul bogatilor planetei. Cine stie, poate voi merge la casieria unitatii sa solicit aceasta plata!
Fiindca am pomenit de Casierie, pot sa va povestesc ca aici, in cea mai nordica dintre cladirile garajului, veneau toate tonetistele din oras sa aduca incasarile din bilete si abonamente; tot acesta era locul unde pe 12 si pe 27 ale lunii angajatii garajului isi luau leafa. In aceiasi cladire, intr-o incapere, la strada se gasea ”Camera 17”, mai exact locul unde contravenientii de pe mijloacele de transport in comun isi achitau amenzile primite. In curtea garajului au existat cladiri cu destinatie tehnica sau administrativa, la Poarta 1 (intrarea autobuzelor) se gasea ”Dispeceratul”, locul de unde soferii isi luau graficele si foile de parcurs pentru ziua respectiva de lucru, la Poarta 2 se gaseau, in dreapta ”Vulcanizarea” si in stanga ”Cadrele”, Poarta 3 era cea cu Casieria si chioscul de paine iar in spatele lor se aflau ”S4” (sectia de tinichigerie si reparatii) ”Tamplaria” si ”Vopsitoria”, Florin si Romica de la Tamplarie, imi povesteau ca era foarte straniu cand s-au angajat sa le spuna oamenilor ca sunt tamplari la … ”Garajul de autobuze”, fiindca mereu unitatea a fost asimilata cu industria mecanica. In schimb cei de la ”Strungarie” (sectie din spatele cladirii de birouri), se incadrau foarte bine in peisajul industrial al I.J.T.L.-ului. Chiar daca erau strungari, frezori, rabotori sau rectificatori toti lucrau aici la „Strungarie” si erau recunoscuti ca buni meseriasi, nea Gigi Preda (strungar) si Nicu Preda (frezor) erau „Predatorii” si nu exista piesa din mecanica autobuzului sa nu o poata reproduce, o sticla de tarie achitata anticipat la chioscul din statia din fata garajului (unde am fost vanzator vreme de un deceniu), te putea rezolva si pentru piesa pentru masina ta personala. Fiindca asa au fost vremurile si nu gaseai anumite subansamble auto si sa cunosti un meserias la I.J.T.L. era mare lucru si-ti rezolva foarte multe din problemele legate de mecanica masinii tale.
Am sa-mi iau libertatea sa-i zic in continuare I.J.T.L. (Intreprinderea Judeteana de Transport Local), fiindca este denumirea pe care care a avut-o intre anii 1979 si 1991, iar aceasta denumire mi-a influentat intreaga copilarie. Angajatii I.J.T.L.-ului erau buni meseriasi, dar in aceiasi masura erau mari amatori de bautura (poate si datorita faptului ca majoritatea erau soferi si meseria le impunea restrictii alcoolice cu cel putin o 24 de ore inainte de intrarea in serviciu. Sa fii sofer pe autobuz era simplu si complicat fiindca aceasta iti conferea statut social, stabilitate financiara si erai o partida buna pentru fata nemaritata a lu’ vecinu’ de la 4. Ca peste tot in Romania muncitoreasca, munca in colectiv era o mare generatoare de umor si porecle date intre salariati; Porcu’ de la S4, nea Vasile Oatu’ de la Strungarie, Vali Ciocanele de la Formatia 2, nea Costica de la Vulcanizare, Emil Cotetaru’ soferu’, Macario de la S4, Avram Iancu de la Tura, Predatorii de la Strungarie sau Pintiloiu soferu’ erau indicativele dupa care erau identificati o buna parte din angajatii de la I.J.T.L.. Adica chiar daca nu-i stiai numele din buletin puteai sa gasesti un angajat mult mai repede dupa porecla.
O intamplare nostima face ca sotia unui tinichigiu (Nicusor Tintea) sa vina la poarta I.J.T.L.-ului (nu exista comunicatie mobila pe atunci) pentru a-i comunica ceva urgent sotului sau, portarul ii explica faptul ca nu o poate lasa sa intre pe teritoriul intreprinderii dar sa-i spuna cum il cheama pe sot si va ruga un angajat sa-l cheme la poarta. Spunand ca-l cheama Nicusor Tintea, portarul opreste un angajat si-l intreaba daca-l cunoaste, insa respectivul spune ca el n-a auzit de numele acesta de cand lucreaza in I.J.T.L. si tot asa cu inca 4, 5 angajati, incat doamna Tintea incepuse sa aiba dubii ca sotul ar lucra aici, la un moment dat apare un sudor si o saluta pe doamna, moment la care portarul il intreaba ”O cunoasteti pe doamna !?”, ”E sotia lu’ Porcu’ de la S4!” raspunde acesta ”Aaaaaa pai de ce n-ati zis asa doamna?!?” zice portarul plin de respect ”Stati sa incui poarta si va conduc eu!”.
Adevarul este ca poreclele au fost, sunt si vor fi mult mai usor de retinut decat un nume si un prenume, iar I.J.T.L.-ul a reusit, de-a lungul deceniilor de existenta, sa exceleze la acest capitol. De-a lungul anilor sectiile au fost ori demolate pentru a face loc parcului auto, ori au fost ridicate altele noi datorate diversificarii transportului, ma refer aici la Depoul de tramvaie dezvoltat in partea estica a garajului peste paraul Dambu, sau la garajul de troleibuze de la Podu’ Inalt. Democratia si economia de piata au afectat inevitabil si I.J.T.L.-ul iar restructurarile, menite sa eficientizeze, imbunatateasca si sa rentabilizeze transportul in comun de la noi din Ploiesti, iar din cele cateva mii de angajati cat avea institutia in ’89 au mai ramas numai cateva sute in prezent. Acum daca tot am vorbit de angajati (si daca e sa ma intrebati pe mine), vreau sa va pun ca cea mai boema categorie de angajati ai I.JT.L.-ului a fost … taxatoarele. Pentru cei mai multi, dintre domniile voastre, trebuie sa va explic ca taxatoarele erau niste doamne dragute, care aveau un scaun un sertar si o tejgheluta, la usa din spate (”URCARE”), de unde vindeau bilete calatorilor, in acele vremuri (anii ’70) autobuzele aveau doua usi, cea din fata de la sofer (”COBORARE”) si cea din spate unde statea taxatoarea („URCARE”). Explozia demografica a facut sa fie aduse autobuze mai mari (cu 3 – 4 usi), si odata cu ele haosul de la urcarea si coborarea din autobuz, astfel ca taxatoarele nu-si mai gaseau locul si functionalitatea, renuntandu-se la ele. Dar fiindca erau anii socialismului (si toata lumea trebuia sa munceasca), au fost reconvertite in…tonetiste. Tonetista statea intr-o toneta 1 X 1 X 2 m, din tabla vopsita cu un gemulet rabatabil de 20 X 20 cm. si vindea bilete sau abonamente, avea gestiune si lucra ”la schimburi”. Erau si tonetiste mai norocoase, care lucrau la ”capat de linie”, acolo unde se aflau dispecerate de coordonare a traseelor, deoarece aveau mai mult spatiu si erau constructii din beton. Cele mai importante dispecerate de capat de linie erau cele de la Cablul Romanesc (traseele 1 si 21), Spitalul Judetean (traseele 5, 24,43), Blocuri Republicii (traseele 15, 20, 30B), Gara de Sud (traseele 11, 24, 25, 26, 45, 61) si Hipodrom (traseele 30B, 2B).
Odata cu aparitia tonetistelor in autobuze au fost introduse compostoarele, niste dispozitive menite sa-ti composteze biletul intr-o anumita ordine. Unele compostoare doar iti strambau putin biletul si (daca nu venea controlul), tu pastrai biletul si odata ajuns acasa il umezeai si-l calcai cu fierul de calcat, facandu-l ca nou. Bineinteles ca nu te pricopseai cu cei 1,25 lei (cat costa biletul), dar te culcai seara cu satisfactia ca ai reusit sa pacalesti sistemul cu istetimea ta. ”Autotaxarea” (compostarea singur a biletului de calatorie) era o obligatie si o datorie civica de onoare, totodata calatoria frauduloasa devenise un act de haiducie si te mandreai cu asta la scoala sau la serviciu daca te descurcai sa calatoresti fara sa fii prins. Nu mai conta ca te prinde controlorul fara bilet valabil in autobuz, atunci cand erai admirat ca mergi ilegal ca ai avut indrazneala sa te iei in piept cu sistemul care te obliga sa-ti iei bilet.
Intreprinderea 1 Mai Ploiesti
De cand a ajuns in Ploiesti, tata a lucrat intr-un singur loc si anume la Intreprinderea de Utilaj Petrolier 1 Mai. Era ”emblema muncitoreasca” a Ploiestiului si port stindardul productiei de utilaj petrolier din Romania. Cu peste 18.000 de angajati (tata avea marca 18.333) era cea mai mare intreprindere din tot judetul Prahova. Intre orele 14.30 – 15.30 cand veneau cei din schimbul 2 si plecau cei din schimbul Poarta 1, cea de sub podul de la Gara de Sud, devenea un ocean de oameni, cele cateva masini care se aflau in trafic erau blocate de oamenii care se grabeau sa prinda trenul sau rata (rata era autobuzul care pleca din autogara si efectua curse intrajudetene), catre domiciliul lor din mediul rural. Tata era strungar la ”M5” (Mecanica 5), una din sectiile aflate prin centrul Intreprinderii 1 Mai, la 15 – 20 de minute de mers pe jos de la Poarta 1, stiu asta deoarece odata, pe cand eram inca elev in scoala generala, tata m-a luat cu el la munca, avand speranta ca aratandu-mi cat de grea este munca in fabrica, voi invata mai bine ca sa nu ajung strungar ca el. Insa mare greseala, deoarece tata fiind unul din cei mai apreciati, respectati si cunoscuti oameni din M5, m-a facut sa-mi placa sa fiu ca el. faptul ca m-a lasat sa fac unele manevre cu strungul lui, ca doamna macaragioaica, m-a plimbat la inaltime cu macaraua nu a facut decat sa-mi placa si mai mult sa fiu ca tata. Varul meu (Doru) lucra la sectia ”Sape Foraj” ca frezor si intr-o zi pe cand era schimbul 2 a decis sa ma ia si el sa-mi arate unde munceste, asa ca al doilea contact direct cu clasa muncitoare de la Intreprinderea 1 Mai Ploiesti a avut loc. Pentru cei tineri are nu au prins acele vremuri as dori sa lamuresc care era „procedura de introducere a unui minor intr-o unitate de productie: se astepta 2 -3 minute sa se stranga mai multi colegi (de regula din aceiasi sectie), iar acestia inconjurau minorul care intra nestingherit, dus de valul de muncitori care salutau galagios pe portarul intreprinderii, pentru a-i distrage atentia.
Dupa doua incursiuni in inima Intreprinderii 1 Mai Ploiesti s-a produs si inevitabilul, in vara lui 1986 am dat „Treapta I-a” (examenul de intrare la liceu) si am devenit elev al Liceului Industrial 1 Mai Ploiesti profilul mecanica. Dar despre aceasta parte din viata mea va voi povesti intr-un capitol viitor, asa ca ramaneti aproape.
Photo by: pixabay.com
Postat de: Robert-Codescu Miercuri, 19 Februarie 2020
fabrici in romania
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Creeaza o ambianta Zen intr-un Sushi Bar: idei de amenajare si decor
- Ergoterapia si Parkinson: Cum sa imbunatatesti calitatea vietii prin activitati zilnice
- Microfoanele lavaliera vs. microfoanele shotgun: care este mai potrivit pentru podcast?
- Stilouri Pelikan: ce sa alegi pentru copilul tau?
- De ce sa alegi produse de carmangerie provenite de la ferme certificate?
