Graitori sau impleticiti in cuvinte ?

socrate

Cuvantul nu se trosaie in galosii dintilor, ci se avanta ca o pasare eliberata din colivie. De ce vorbim crucis uneori? Un om adevarat care creeaza o impresie din primul moment nu are varful limbii despicat si nu bolboroseste cuvinte morfolite. Intotdeauna mi-au placut actorii si nu doar gratie minunatei arte care se numeste teatru - ca expresie sublima a omului - cat mai ales pentru darul lor de a spune raspicat cuvinte intregi, cuvinte scoase cu toate sunetele nescalambate dintr-un plaman ferm.

Imi plac oamenii care stiu sa vorbeasca folosind toate instrumentele vorbirii. Buzele se ascut, se tuguie, se deschid ca doua brate care imbratiseaza cuvantul taios sau se inchid intetind tainele atunci cand e musai.

Cuvantul rostit ca la teatru gadila cerul gurii, suiera printre dinti ca furtuna, clatina obrajii comozi si se infig precum sagetile lui Amor.                                                                                                                                                                                                                                                                                              

Asa cum ti se lipeste buricul degetului de rasina de pe coaja coniferelor, asemenea si cuvantul grait cu patos si vigoare ti se lipeste de timpan scurgandu-se cu picuri in cupa inimii. Memoria omului se indragosteste (uneori incosntient, alteori chiar impotriva vointei lui) de cuvintele desprinse din buze deschise. Cuvintele zambite nu trec ca apa printre pietre, ci statornicesc in zvapaiatul suflet care le primeste fara a mai cunoaste vreodata guma de sters a timpului.

 

Cuvintele in sine n-au mai mare valoare decat un pahar cu apa sau un papuc de casa. Ele nu se misca singure din neutralitatea lor pentru ca n-au tarie, n-au continut, ci doar forma. Omul este acela care umple forma cu profunzime. O cizma va sta intotdeauna plostita fara piciorul care, incaltand-o, ii va da semnificatie si utilitate. Omul trebuie sa invete cum sa faca util cuvantul, cum sa modeleze cu propriul creier plastilina discursului.

 

Traim in epoca in care a comunica nu mai este de ajuns. Ceea ce comunici este nesatisfacator. Esentialul sta in cum comunici. Stii sa transmiti? Stii sa dichisesti gandul in cuvinte? Stii sa faci cuvantul sa rabufneasca, sa planga, sa spulbere frici, sa scoata la iveala adevaruri? Ce stii tu sa faci cu cuvantul? Cum ii ordoni cuvantului sa asculte de tine? Cuvantul nu ar trebui niciodata sa fie stapan omului, ci sa fie sclav gandului.

 

Cate discursuri nu sunt ratate la pupitrele politicii pentru ca retorica a devenit o materie a trecutului? Cati studenti nu si-au schimbat cursul vietii pentru ca profesorii n-au stiut sa  cutremure amfiteatrele cu intonatiile lor? Cati crainici de pe ecranele plasmate n-au sfarsit prin a deveni la fel de insipizi ca promterul de pe care citesc? Cuvantul nu trebuie spus, ci grait, nu trebuie obligat, ci dorit, nu trebuie marginit, ci implinit. Implinirea cuvantului se face intocmai ca un ritual: vantul respiratiei precedat de elanul gandului, alegerea arbitrara a cuvantului urmata de minunantul moment al grairii care se aseamana unui botez - atata viata poate cuprinde in sine, atata viata poate genera!

 

Cuvantul este mijlocul lui Dumnezeu de a se face cunoscut omului. Cuvantul este ruga, deci poate fi izbanda.

Dumnezeu nu asteapta rugi ingaimate intre buze lenese, ci cuvinte eroice jucate intre buze destoinice. Si ce alt exercitiu mai bun pentru ruga avem decat comunicarea intre noi? Balbaiti, muti si handicapati de cuvant ne taiem singuri craca mantuirii de sub picioare si ramura bunavoirii dintre noi.

 

E bine sa ne amintim ca cel mai mare genocid nu s-a intamplat in timpul razboaielor mondiale. Mai bine de 70 de milioane de bastinasi din ceea ce azi numim America latina au murit sub talpa conchistadorilor pentru ca, fie nu s-a incercat suficient de mult o cale de comunicare si de toleranta, fie acesta comunicare, desi ar fi reusit, nu a fost voita de catre rasa cu drepturi nedemne care si-a permis masacrul in masa invocand scopuri religioase adesea.

 

Asadar, atata vreme cat avem un lant de perle, doua buze mai moi, mai carnoase si cartea sufletului deschisa, ar trebui sa citim cu voce tare ca cel de langa noi sa ne auda. Caci nici noi nu ne putem intelege daca nu suntem capabili sa ne rostim frumos in cuvinte rotunde.

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
1965 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Ana-Maria-Lazar Sâmbătă, 08 Octombrie 2011

Etichete pentru acest articol:

cuvant, ferm, actor, discurs, retorica



S-ar putea sa va intereseze si:

Cand spun pentru tine, inseamna ca se adreaza exclusive tie. Tie, ca om, ca persoana [..]
citeste si comenteaza
In perioada 8 ianuarie – 4 aprilie 2013, va avea loc pe Internet unul dintre cele mai [..]
citeste si comenteaza
Primele zile ale noului an. Cu ochii patrunzatori ai mintii rascolesc printre aminitirile [..]
citeste si comenteaza
Draga prietena, Astazi iti scriu tie, FEMEIA. A sosit deja primavara mult asteptata si [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Cati dintre noi traim fara secrete? In uzinele de misteriosi ce impanzesc societatea cu taceri [..]
citeste si comenteaza
Nu am baut tequila niciodata. Si nici nu am mancat candva teposul fruct de cactus. Si cate si mai [..]
citeste si comenteaza
Cuvantul nu se trosaie in galosii dintilor ci se avanta ca o pasare eliberata din colivie. De ce [..]
citeste si comenteaza
Creatoare? Sau doar calatoare? Femeia de azi e grabita. Pentru ca ea nu se multumeste cu o singura [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate