Exotismul fructului romanesc: nucile verzi
Nu am baut tequila niciodata. Si nici nu am mancat candva teposul fruct de cactus. Si cate si mai cate incoltite si dospite pe sub fustele tiganesc de colorate ale naturii nu mi-au cazut inca pe limba, nu mi-au zemuit intre dinti. Numai ce ma gandesc la lamaile verzi mediteraneene si mi se strepezesc si ochii-n cap de minunatul gust de gheata verde ce sta la copt ca floarea soarelui.
Exotismul prin fructe este prilej de senzatii bucale minunate. Si nu numai gustative. Cat de benefica e papaina – exemplum – pentru incurcatele noastre intestine pline de limbrici si alti viermisori maronii (mi-i inchipui de culoare maronie caci o consider cea mai detestabila pata de culoare si de obicei cu ea imi incodeiez obiectul furiei, al pateticului si al razbunarii). Cat de sofisticata e rodia ca-ti vine sa o zvarli in primul cos de gunoi tot alegandu-i delicatele bobite. Dar cat de racoritor este fructul pasiunii in vreun cocktail de-ti vine sa-ti lingi si urechile numai de placerea denumirii, ce sa mai zici de grozava aventura de a-l savura cu lingurita de dulceata. Dar le cunoastem pe toate acestea. Sunt alte fructe probabil de care nici n-am auzit, darmite sa le mai gustam.
Suntem fructari din ce in ce mai mult din fericire, in defavoarea pulpitelor de carne macra. Se vand in piete si in supermarket-uri fructele de aer ca fabricate pe banda ca te si intrebi dar de cate ori fructifereaza intr-un an bananierul, portocalul etc? Si ca mare consumatoare de fructe de coroana arborifera ce sunt, nu pot sa nu ma intreb ce am ratat si ce goal-uri gustative sa imi creez de aici inainte. De ce n-ar exista – gandesc - si fructele oceanice? Sau fructe ale pamantului care sa nu cresca din soare, ba dimpotriva, sa se umfle precum cimpoiul în mogaldete de pamant afanat ca de cartite? Or fi, dar nu imi vine-n minte nici un nume momentan. Insa nu intind mai mult invidia catre taramuri cu belsug de exotism fructal. Avem si noi – vorba ceea! – puhoi de mandrie fructifera mioritica. Si sa nu fim blegi caci nici pe noi nu ne scot popoarele mai de la vestul planetei din exotici si orientali si mai munteni si mai de la tara – macar de-ar reveni romanul la satucul lui dintaia-ntelepciune! Dar despre fructe era vorba.
La bauturici stim bine cu ce mintim strainul ca-i al nostru: palincuta proaspata de Ardeal de-ti topeste si maruntaile in tine odata cu simtul ca esti viu. Te amorteste pe loc ca veninul de cobra. O fi plagiat sub dopul damigenei romanesti sau nu, asta Pazvante chioru’ o mai stie! Iar ca sa umple romanasul burduhanul strainesc ii trage la focul din coceni de porumb tuciul cu mamaliga si apoi bolovanul cu telemea pus pe jar ca mai apoi sa il indoape cu mai vesnicele sarmalute decat Sfantul Petru insusi. Ş.a.m.d.p. Dar stau ca prostul cu mana in falca si ma intreb: ce fructe avem noi, taica, sa dam strainului cu ochi de magarus? Prin alte tarisoare zau! ca oamenii – oameni cel putin dupa aspect si nu dupa stomac – pun pe masa intai fructele inca de la Tatal nostru dis de dimineata (acum de, luati si voi Tatal nostru ca relativ si metaforic!). Si apoi continua tot asa cu supa de fructe, iaurt de fructe, minciuni cu fructe, gazete cu fructe, iar la cina suplele paste cu fructe. Asa cum pun frantuzii cascavele-n mucegai si la zenit si la nadir. Nu tu pita, nu tu praz, nici macar o branza de Doamne-ajuta. Dar, ma rog, sa fie ca la ei!
Asa...fructe cu aroma romaneasca. Si hop! Copilarie nestemata! Cum imi rasare tomniţa de dinainte de a-ncepe scoala nemancata de niciun caine dupa ungerea cu untura asa cum imi tot promiteau batranii. Nucile verzi. Nimic nu sta mai frumos romaneste la acest capitol ca nucile verzi dintai. Ce vremuri! Cand o inverzeam pe mama pana in varful urechilor si ce mai jupuiam la nuci cleioase inca! Dar buuuuneee! Jupoi si-acum la ele ca nu te iarta dracul de obiceiul dintre masele si nici de viciul dintre pulpane. Le vad in fata ochilor ca pe niste creieri de gaina-n carapace si mormanele de coji alaturi pe pamant. Batranul nuc cu frunzele de o schioapa! Stateam cu ochii atintiti la cerul mozaicat printre barcute verzui de clorofila. Si soarele de toamna ne-nsulita cu raze de parca ar fi voit sa scobeasca si el la nuci cu noi. Si-apoi ce sa mai spun de o dulceata de nuci verzi afumata natural si dulce ca trestia de zahar. Pai astfel de lucrusoare - pun ramasag - ca smitesc si cele mai impotente guri in a simti darul vietii de la Dumnezeu.
Si nu-i doar atat. Sa nu uitam de prunele de tuicusoara ce stau precum momaile-n cazane la fermentat dulcegarii taioase. Sau de straniile corcoduse de care se agata pruncii de cum mijesc din floare si cresc in martie ca gamaliile de ac. Ca sa nu mai vorbim de acrisoarele mosmoane sau de dragile fructe de maces din care beam candva o mscesata mai acstsrii ca liqueur-ul frantuzesc pentru babe cu proteze.
Le avem pe ale noastre si-s mai faine, is mai dulci sau mai amare dupa limba romaneasca.
Postat de: Ana-Maria-Lazar Marți, 20 Septembrie 2011
exotism, fructe, romanesc, placere
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum poti alege rochia potrivita pentru un eveniment de tip cocktail?
- Strategii eficiente pentru imbunatatirea performantei masculine
- Rutina ideala de ingrijire a pielii cu produsele cosmetice Farmec
- Cum sa recunosti si sa tratezi cele mai comune probleme de piele la animalele de companie
- Mituri frecvente despre rinoplastie si adevarul din spatele lor