Balet pe cioburi sau dansul curentat

S-a terminat cu lebada frumos arcuita a lui nenea Ceaikovski. S-a terminat cu gratia. Suntem traitorii unei alte epoci cand scenele dansului contemporan sunt pline mai curand de gaste salbatice, linistite, umblatoare, infoiate, dar nezburatoare. Mult se mai chinuie aripile jerpelite de atata taras si frecat podeaua cu penele deocheat de incovoiate! Zborul a fost al secolului trecut. E desuet acum si nu mai are nimic in comun cu zbaterea tanjita de noul secol.

Dansul de’acusi este zamislit din batai de tobe, de toaca, de palme si mai ales din batai de cap. De cele mai multe ori in panorama vizuala a spectatorului se dezlantuie un dans fortat, prea obosit de dorinta de a inova pentru a mai fi arta.

 

In prezent, nu ne mai putem clati ochii cu un dans al frumosului, al mladioasei piruete; privirea ne este izbita violent de un dans al sugestiei, al obsesiei, de o miscare franta, aamanesca, fals libera si parca circulara in triunghi, asa-i de extra-teribila. Este vina dansului, a trupului spasmodic sau a spectatorului plictisit de clasic? Nici nici, am spune, ci, mai degaba, este fluxul pacatos al dorintei de nou ce scarmana societatea contemporana – aceeasi societate in care dansatorul insusi se contopeste.

 

Dansul acesta in impulsuri, dans pe talpi, pe coate, dans al serpilor din burta, dans al inecatului sub dus etc. nu este decat o forma de mincinoasa libertate. Dansul are reguli in esenta lui; asemenea si politica; prin negarea sau ignorarea lor, dansul nu cade intr-o forma artistica care inglobeaza libertatea ca subiect, ba dimpotriva, ajunge sa plonjeze in negativism spunand „asa nu!” propriei sale istorii.

 

Acelasi fenomen se intampla si cu muzica moderna care se comporta ca un magnetofon stricat de vocalizele electrice ale vreunui hermafrodit caruia i se taie unul dintre sexe. Atat dansul, cat si muzica din prezentul acestui inceput de secol sufera boli cronice la nivelul emotiei pe care ar trebui sa o starnesca in consumator. Aidoma unei alimentatii supermarketiste, dansul contemporan incepe sa fie consumat in proportie cantitativa, capatand ceva neobisnuit, strain, superficial. Din impresia imediata, de suprafata, spectatorul nu-si poate hrani duhul dincolo de clipa miscarii suspendata in aer pentru o microsecunda. Apoi, miscarea prima i se pierde in golul ochiului, se dezaxeaza din povestea dansului insirand un simplu lant fara noima unde maini, gambe, degete, solduri se amesteca intr-un mozaic de vitralii sparte. Ca un saltimbanc care amuza prin baletul lui schimonosit pe cioburi, dansatorul contemporan devine copia unui mim intruchipator al nebuniei. Dansul kalos-ului si al suavului se preschimba intr-un dans psihologizat, al chorophobiei, al pantophobiei sub presiunea unui secol al tuturor fobiilor posibile.

 

O data cu baletul – pe cale de disparitie – se stinge usor si un caracter uman: frumoasa balerina rusa inlocuita de directorul Operei cu un personaj anonim uratel, vicios, cu tot tacamul.  Papusa de la Tandarica. Picioarele lungi si zvelte ca muschiul de gazela au fost concediate in favoarea a doua carje cu tatani moi apoi rigide, apoi iarasi moi. Desigur, si outfit-ul este pe masura. Adio corset cu fulgi de paun sau caciula ruseasca din blana de urs si palton culoare ou de rata si guler din aceeasi blana de urs pe dinautrul caruia statea superba silueta a frumoasei dintr-o padure. Adormita. Bun venit zdrente de efect si dantuitori fara meserie. Rau venit, mai bine zis. Pe scena asta slab luminata de un bec intr-un dovleac, merg fara ritm cativa indivizi si individe. Apoi se alearga, apoi se lupta cu toate oasele. Apoi inlemnesc. Si se termina.

 

Brutul dans modern cade greu privitului. Nu place. Doare. Scranteste minti pentru ca rupe orice fel de cortina intre scena si sala spectatorilor. Contemporanii mei toti joaca acelasi dans. Privindu-i, dansez laolalta cu ei leganatul curentat al secolului nou. Si ma nelinisteste. Pe tine?

Nota obtinuta:
10 (5 voturi)
3266 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Ana-Maria-Lazar Sâmbătă, 03 Decembrie 2011

Etichete pentru acest articol:

dansuri, pasiune


S-ar putea sa va intereseze si:

Romania este un popor de bolnavi. Oricine afirma contrariul ori se minte pe sine ori vrea [..]
citeste si comenteaza
Sarbatorile de iarna bat la usa si inca nu ne-am decis asupra cadourilor? In fiecare an, [..]
citeste si comenteaza
Stim cu totii ca exista persoane care cred in horoscop, zodii, superstitii etc. Daca va [..]
citeste si comenteaza
Auzim destul de frecvent in jurul nostru ca tot mai multe persoane sunt interesate sa isi [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Creatoare? Sau doar calatoare? Femeia de azi e grabita. Pentru ca ea nu se multumeste cu o singura [..]
citeste si comenteaza
Nu am baut tequila niciodata. Si nici nu am mancat candva teposul fruct de cactus. Si cate si mai [..]
citeste si comenteaza
S-a terminat cu lebada frumos arcuita a lui nenea Ceaikovski. S-a terminat cu graţia. Suntem [..]
citeste si comenteaza
Cuvantul nu se trosaie in galosii dintilor ci se avanta ca o pasare eliberata din colivie. De ce [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate