Reinvierea traditiei "Amate"

La inceputul secolului al XX-lea, tribul Otomi din oraselul San Pablito (vorbitori al dialectului “nahuatl”), se indeletnicea cu realizarea picturilor pe hartie “Amate” pentru a atrage turistii. “Amate” era obtinuta din scoarta de lamai, dintr-o specie de cactus (“maguei”) sau de smochini. Cele mai multe lucrari ale mesterilor populari proveniti din tribul Otomi infatisau peisaje salbatice sau locuinte din sate. Arta producerii “Amate” se deprindea din generatie in generatie, bazandu-se pe imaginatia si indemanarea mesterilor.

Cu toate ca spre jumatatea secolului nu se putea vorbi de o productie de “Amate” pe scara larga, lucrurile s-au schimbat in anii '60. Schimbarea a inceput in regiunea Guerrero, unde artizanii din satul Ameyaltepec au ajuns la concluzia ca desenele ce acopereau ceramica specifica zonei (este vorba de motive vegetale de culoare rosie) puteau fi transpuse pe hartia “Amate”. Impreuna cu cei din localitatile San Augustin si Xalitla, acestia au inceput sa confectioneze “Amate” pentru a o picta si utiliza inclusiv in timpul ceremoniilor religioase si a altor evenimente din viata cotidiana. Desenele erau executate cu ajutorul culorilor naturale si a unor “ustensile” precum peri de animale sau tulpinile unor plante.

Turistii ce vizitau regiunea Guerrero erau incantati de picturile pe “Amate”, iar popularitatea acestei traditii a inceput sa creasca. Cei mai iscusiti dintre mesteri isi vor perfectiona tehnica realizarii desenelor, unii dintre ei ajungand sa creeze adevarate obiecte de arta. De aceea, multi au ales sa-si personalizeze creatiile, mai ales prin semnarea lucrarilor. Incepand cu anul 1974, interesul pentru “Amate” a atins cote foarte ridicate, bastinasii ramanand fideli credintei conform careia zeii si sfintii i-au ajutat sa redescopere mestesugul “Amate”. De aceea, in multe sate in care locuiau Otomi, au fost “inventati” noi sfinti, presupusi “responsabili” de succesul lor.

Cei mai multi dintre creatorii de picturi pe “Amate” proveneau din randul taranilor sau al fermierilor, preocupati sa infatiseze scene religioase, atat din credintele traditionale ale indienilor Nahua, cat si din religia catolica. Unele dintre creatiile lor au devenit cunoscute si in afara Mexicului, ajungand sa fie expuse la galerii de arta renumite din SUA (de exemplu, cea din Chicago sau chiar “Smithsonian”). In general, creatorii unor asemenea picturi sunt persoane mai in varsta, tinerii nefiind foarte interesati sa se specializeze intr-un mestesug ce nu asigura obtinerea unor lucrari cu o mare durabilitate in timp. Ceea ce ramane demn de retinut este insa procedeul de obtinere a hartiei “Amate” si tipul de desene infatisate pe un astfel de material.

Obtinerea si decorarea hartiei “Amate”- un “secret” detinut de tribul Otomi

Asa cum am precizat si mai sus, adevaratii artizani in producerea si pictarea “Amate” sunt cei din tribul Otomi, mai exact cei care locuiesc in San Pablito (din districtul mexican Puebla). Obtinerea hartiei este o preocupare foarte importanta pentru Otomi, locuitorii din satele vecine spunand adesea ca sunetul pietrelor cu care scoarta arbustilor e zdrobita pentru obtinerea substantei din care rezulta “Amate” e atat de puternic, incat se aude pana la poalele muntilor Sierra Norte.

Procedeul obtinerii hartiei este urmatorul: coaja de copac este fiarta si lasata la uscat peste noapte, pana cand se inmoaie suficient pentru a fi sfaramata fara prea mari eforturi. Se ia o piatra de forma rectangulara, cu care scoarta e zdrobita in functie de forma pe care doreste sa o obtina mesterul. In final, “Amate” este lasata sa se usuce la soare, pe acelasi “suport” (un fel de “planseta” din lemn) pe care a fost zdrobita coaja. Ea poate avea consistente diferite, fiind fie subtire si fina, fie cu o grosime similara unei coli de carton.

Culoarea si consistenta substantei rezultate depinde de arborele a carui coaja s-a folosit. De exemplu, atunci cand se utilizeaza un arbust din familia ficusului sau a smochinului, hartia va avea o culoare cafenie; cand se apeleaza la o specie de lamai ( “Xalama Limón”), produsul are o culoare albicioasa; in schimb, coaja de “Mora” (o specie de dud) confera o nuanta de bej-argintiu. Acestea sunt nuantele naturale, dar, in prezent, pentru ca “operele”sa fie cat mai atractive, creatorii aleg sa obtina tonuri mai “indraznete”, prin adaugarea unor coloranti artificiali in apa in care se fierbe scoarta de copac.

Inflorirea mestesugului “Amate” in regiune a fost sustinuta in special de includerea hartiei in cadrul ceremoniilor religioase. Practic, cele mai multe picturi pe “Amate” infatiseaza spirite bune si rele, figura “centrala” fiind “Stapanul Muntilor”. Pentru cinstirea acestuia, fiecare familie trebuie sa invete sa produca “Amate”, astfel incat aceasta sa fie data unui saman, care o va utiliza apoi in timpul unor ritualuri. De altfel, mesterii din San Pablito au inventat o tehnica de producere a unei hartii speciale, pe care sa fie pictat simbolul soarelui si a zeitatii mai sus mentionate. Se ia o foita de “Amate” intr-o nuanta mai inchisa, care se suprapune peste o alta, inca umeda, de culoare alba. Urmeaza apoi realizarea imaginii divinitatii dorite ( pe langa “Stapanul Muntilor”, este preferat si “Spiritul ananasului” ), fara a o mai desena direc pe suprafata “Amate”, ci decupand figura din cele 2 straturi de hartie suprapuse. Aceasta tehnica este renumita in San Pablito, fiind cunoscuta sub denumirea de “Amate Picado”.

Per ansamblu, creatorii Otomi realizeaza desene care demonstreaza natura animista a credintei lor, in sensul in care se atribuie un “spirit” satelor, recoltelor, animalelor sau plantelor. Acest spirit stapaneste cerul, pamantul si existenta umana. De aceea, in comunitatile traditionale de Otomi, hartia “Amate” este utilizata masiv si astazi in timpul unor ritualuri, precum cele de chemare a ploii, de vindecare sau de protejare a recoltelor

Cititi si prima parte a seriei de articole despre Hartia Amate.

Postat de: Alina-Nedelcu Joi, 02 Decembrie 2010