“Ceramica de Manises” si “Tribunalul Apelor”- embleme ale culturii “Comunitatii Valenciene” (Spania)
Cand ne gandim la Spania, nu putem sa nu asociem aceasta tara cu ideea de vara, de plaje aurii, de albastru de Mediterana si de plantatii de portocali.
Orasul Valencia si regiunea cu acelasi nume (este vorba de “Comunitatea Valenciana”, una dintre regiunile autonome ale Spaniei, in care se vorbeste o varianta a dialectului catalan; este situata in partea de est a tarii, avand iesire la Marea Mediterana) se definesc prin aceste “simboluri”, dar ne pot oferi si ceva in plus: o multitudine de traditii ce s-au pastrat nealterate de-a lungul timpului, fiind practicate in mod constant de locuitorii de aici. De aceea, pe parcursul acestui articol, voi incerca sa vi le prezint pe doua dintre cele mai cunoscute (este vorba de “Ceramica de Manises” si de “Tribunalul Apelor”), precizand urmatoarele: ambele s-au format in vremuri indepartate, sub influenta culturii maure si, in prezent, au fost declarate de catre UNESCO ca apartinand “Patrimoniului Umanitatii” (ceramica face parte din bunurile materiale ale acestui patrimoniu, iar “ritualul” “Tribunalului Apelor” din bunurile imateriale).
I. Ceramica din regiunea valenciana - “marturie” a unei ocupatii stravechi, dar si a dominatiei maure in Spania
Pentru inceput, trebuie sa stim faptul ca intreaga regiune Valencia este renumita pentru “centrele” sale de ceramica, dar ca in Manises (veche localitate, situata in partea de est a asa-numitei “Horta Oest” a “Comunitatii Valenciene”) ceramica nu a ramas doar o preocupare traditionala a localnicilor, ci a devenit o componenta de baza a economiei din zona.
Inca din perioada neolitica, oamenii stabiliti pe actualul teritoriu al Valenciei produceau ceramica in cantitati mari, mai ales in scopuri practice (este vorba de vasele utilizate pentru depozitarea alimentelor, a apei sau in cadrul ritualurilor de inmormantare). Treptat, odata cu dezvoltarea simtului estetic, vasele au inceput sa fie pictate din ce in ce mai sofisticat, ajungand sa infatiseze diferite elemente ale regnului vegetal sau animal. Cele mai multe desene erau realizate de catre mesteri cu ajutorul oaselor sau a cochiliilor de melci sau de scoici. Nu de putine ori, descoperirile arheologice au aratat faptul ca unii olari preferau, pentru a crea desene mai expresive, sa-si foloseasca propriile degete pentru a decora suprafata obiectelor.
Mai tarziu, ca o consecinta a primelor cuceriri ale arabilor in Spania (este vorba de secolele al VIII, cand Abd ar - Rahman a fost recunoscut, la Cordoba, ca emir al Andaluziei ), aici au patruns si unele elemente ale culturii materiale orientale. In acest sens, se poate spune ca cel mai rapid s-au raspandit tehnicile “avansate” folosite in ceramica, printre care “tehnica lustruitului” si aurirea. Acestea au fost folosite mai ales in estul Spaniei, in zona care poate fi identificata astazi cu Manises. Cu timpul, noile metode de lucru au devenit tot mai cunoscute, iar obiectele realizate in regiune au inceput sa fie cautate si in afara granitelor Spaniei.
II. Cresterea “popularitatii” Ceramicii de Manises
In secolele al XV-lea si al XVI-lea, ceramica din Manises a inceput sa fie cautata si de marile curti imperiale europene, cum ar fi cele din Franta si Italia. Cele mai apreciate obiecte din ceramica erau cele cu desene de culoare albastra, pe un fond auriu, cunoscute sub denumirea de “operele valenciene”. Treptat, preferintele se vor schimba, astfel ca in secolul urmator se cautau cele in nuante indraznete, cu motive populare.
Secolul al XIX-lea a adus numeroase schimbari si in ceea ce priveste stilul ceramicii din Manises. Astfel, cea mai mare parte a obiectelor a inceput sa poarte amprenta asa-numitei “Art Nouveau” si a noii “Art Deco” (aceste stiluri erau caracterizate de “explozia” de culoare si de “descompunerea” formelor, incercand sa redea cat mai fidel emotiile artistului).
Si mai tarziu artistii locali au inceput sa se ghideze tot mai mult dupa noile tendinte. Asa s-a ajuns ca ceramica sa devina o ramura esentiala a industriei din Manises, iar cea mai cunoscuta fabrica de ceramica din zona este “Ribesalbes”.
Popularitatea de netagaduit a “Ceramicii de Manises”, colectionarea unui numar foarte mare de obiecte stravechi intr-un “Muzeu al Ceramicii”, precum si organizarea, in fiecare an, a unei “Sarbatori a Ceramicii” (la care oamenii obisnuiti au ocazia de a deprinde, chiar de la artizani, arta prelucrarii ceramicii), au favorizat desemnarea acesteia, de catre UNESCO, drept parte a “Patrimoniului Umanitatii”.
III. Scurt istoric al ritualului “Tribunalul Apelor”
Ca si in cazul “Ceramicii de Manises”, traditia convocarii unui “Tribunal al Apelor” s-a format datorita influentei maure in Spania medievala. Practic, arabii ce au ocupat partea de est a Spaniei au impus un adevarat “cult” pentru utilizarea rationala a resurselor de apa destinate irigarii terenurilor din regiune (se stie faptul ca dezvoltarea civilizatiei arabe a depins, in mare parte, de grija pentru folosirea rezervelor de apa, si asa limitate).
Inca din anul 960 e.n., califul Cordobei, Abd ar - Rahman, a lansat ideea crearii unei “instante” capabile de a organiza si de a reglementa distributia resurselor de apa ale raului Turia (pentru ca niciun cultivator sa nu foloseasca mai multa apa decat avea nevoie pentru culturile sale). Incepand de atunci, in fiecare joi (aceasta zi fusese aleasa intrucat se considera ca in ziua de vineri nu se muncea), 8 “judecatori” se reuneau in afara lacaselor din cult din localitatile spaniole (uneori in fata moscheilor), asteptandu-si dreptul de a lua cuvantul (momentul potrivit luarii cuvantului era marcat de catre un “presedinte” printr-o bataie din picior; despre acest gest s-a spus adesea ca este o caracteristica a triburilor de berberi din nordul Africii, ce obisnuiau sa acorde astfel dreptul cuiva de a-si expune punctul de vedere).
Acest “ritual” a fost pastrat si dupa incheierea dominatiei arabe in Spania, iar primul rege spaniol ce a vrut sa confirme perpetuarea acestei traditii a fost Jaime I de Aragon (in anul 1239). Treptat, si succesorii sai (cum ar fi Pedro al III-lea si al IV-lea, Fernando Catolicul, imparatul Carlos al V-lea, regele Felipe al II-lea si membrii dinastiei de Bourbon) s-au convins de rolul pe care o asemenea “instanta” il putea avea in solutionarea litigiilor provocate de utilizarea inadecvata a apei. In timp, datorita evolutiei comunitatilor spaniole si a transformarii orasului Valencia intr-un important centru economic si cultural, traditia unui “Tribunal al Apelor” s-a mutat aici definitiv.
IV. In ce consta “ritualul” “Tribunalului Apelor”?
Asa cum ii spune si numele, aceasta practica are menirea de a solutiona conflictele ce pot interveni intre agricultorii de pe malurile raului Turia, care sunt deserviti de mai multe canale de irigatie. Acestia se numesc “comuneros” si, chiar daca depind de aceeasi sursa de apa, trebuie sa aiba grija sa irige strict terenul pe care il poseda. Economisirea apei este esentiala avand in vedere conditiile climatice din regiunea valenciana (precipitatii reduse si uscaciune, accentuate pe timpul verii, cand nivelul raului Turia scade uneori dramatic), ce impun irigatii pe aproape intreg parcursul anului. De asemenea, agricultorii au obligatia, atunci cand este o perioada mai bogata in precipatii, sa-si faca rezerve de apa, pe care sa le imparta in mod echitabil cu cei aflati in vecinatate. Atunci cand aceste reguli nu sunt respectate, intervine instanta numita “Tribunalul Apelor”.
Acesta se aduna in zilele de joi in fata Portii Apostolilor (de langa Catedrala din Valencia), in momentul in care bataia clopotelor vesteste amiaza. “Tribunalul” este format din 8 agricultori (“judecatorii”), imbracati in haine negre (acestia sunt alesi, din doi in doi ani, din randul celor ce folosesc unul dintre canalele de irigatie de pe raul Turia), ce stau asezati pe niste scaune din lemn si piele. Pentru ca “Tribunalul” sa se poata reuni este nevoie de existenta unei plangeri, formulate de “paznicul” principalului canal de irigatie. Acesta este cel ce reprezinta acuzarea, iar “Tribunalul” va delibera daca “acuzatul” trebuie sanctionat sau nu (ca si in vechime, sanctiunea consta in plata unei amenzi, calculata insa in moneda valenciana din perioada medievala: “lliures valencianes”).
Un aspect deosebit de interesant este ca intregul proces este verbal (se desfasoara in dialectul valencian), neexistand nimic scris pe durata acestuia. Dupa consultarile cu membrii “Tribunalului”, “Presedintele” decide “sentinta”. Totodata, trebuie remarcat faptul ca “procesele” celor de pe malul stang al Turiei sunt judecate de un “Presedinte” ce provine dintr-una din comunitatile de pe malul drept (pentru o mai mare impartialitate).
Nu in ultimul rand, deciziile “Tribunalului Apelor” sunt definitive si nu pot fi contestate din urmatorul motiv: respecta Constitutia spaniola si s-au impus in timp, avand valoarea unei cutume, al unui izvor nescris al dreptului spaniol.
Postat de: Alina-Nedelcu Marți, 10 Mai 2011
traditii, Spania, valencia, ceramica-speciala, poarta-apostolilor
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
