Un interviu cu Romeo Tarhon: despre arta si nu numai

946431_550813398298640_733146646_n

Emotia, emotia artei, daca nu o simti tu insuti, daca nu trece prin centrul fiintei tale, cred ca este putin posibil sa poti s-o corupi sa stea ‘cuminte’ in opera ta de arta si s-o impartasesti altora. Pe moment, pentru unul scurt sau mai lung te poti felicita, cumva, pentru cate cuvinte frumoase ai folosi si cat de bine le-ai imbinat sau combinat, asa dupa cum ar presupune arta poetica, insa doar timpul va indica daca arta a fost un metal pretios, ori intre timp a ruginit, sau ca rugina o fi mancat-o atat de mult incat poate chiar vantul a spulberat-o dintr-o singura suflare?!

Emotia sta la baza inspiratiei fiind motorul ei, este de asemenea viabila sau nu dupa cum este ea, in alt caz ce-am mai putea spune de faptul ca nici nu exista? Un aspect de detaliu ar fi acela in care, cavaler de cavalerie grea din unitatea muzelor, considerand ca ai o inspiratie zdrahonica tot stand pe ea, ii dai bice, o strunesti sa stea bine in opera ta, o calaresti la maximum... intrebarea ce-ar urma: o mai fi inspiratia autentica, chit ca emotia poate deveni initial sentiment, iar apoi pasiune prin masura daruirii fata de ea?! Ajungand la daruire ea obligatoriu ca ti se daruie, dar de nu-i oferi ceva in schimb, alimentand-o, va gasi oare resursa sa se re/genereze singura?

De fata un domn poate ne va raspunde, fiecare luandu-si raspunsul dupa bagajul sau personal-informational, dansul fiind pe cat de activ, pe atat de modest as spune, deoarece in ciuda creatiei sale, daca ar fi sa-i mentionam numele numai a unei singure opere, si totusi dansul...

 

FemeiaStie.ro: Domnule Romeo Tarhon, sunteti cunoscut pentru cei din breasla: jurnalisti poeti, prozatori si nu numai, fiind de acord sa ne vorbiti pentru revista femeiastie.ro despre acest mare proiect national al dumnevoastra, ce ne puteti spune mai multe?

Romeo Tarhon: Obisnuit fiind, ca jurnalist, sa iau interviuri nu sa acord, si gandindu-ma la faptul ca cititoarele revistei dumneavoastra sunt distinse si cultivate doamne si domnisoare, as avea dorinta de a emite, aflandu-ma in aceasta situatie inedita, motive serioase sa fiu prudent si sa nu ma las prada emotiilor. Desi, in ”meseria” mea de poet si prozator lucrez cu emotiile, le distilez si incerc sa le extrag esenta, tinctura, sublimatul... Altminteri sunt un poet spontan, de forta, un navalnic.Ati tresarit la acest cuvant: ”Navalnicul”? Desigur, cunoasteti: -Titlul unui poem de-al meu, scris parca dintr-o rasuflare, creatie pe care o consider definitorie pentru cariera mea.

In ce priveste antologia ”Cu patria in suflet”, ceea ce va fi, de fapt, o colectie antologica din care abia iese de sub tipar primul volum, avand acum 35 de coautori si peste 400 de pagini de carte. Am priviliegiul de a scrie, dar si de a concepe, de a redacta si tipari carti. Am renuntat la alte ocupatii existentiale in favoarea cartilor, desi, trebuie sa recunosc, traiesc mai prost, fiind nevoie de sacrificii, stiut fiind ca in acest domeniu nu exista profit, ci doar investitie. Anul trecut am lansat proiectul ”Ruga fara sfarsit" – cel mai lung poem colectiv pentru cartea Recordurilor” care inca nu s-a soldat cu inregistrarea performantei in Guinness Book, desi, impreuna cu sute de creatori amatori si consacrati, am scris, pe parcusrul a unui an, atat cat am stabilit ca barem, peste 26.000 de strofe a cate patru versuri, soldandu-se cu un volum antologic avand titlul proiectului indraznet.

Si, daca nu s-a gandit el, m-am gandit eu sa demarez un alt proiect inedit, inegalabil in lume! Avea, astfel, sa se nasca, in nou nascuta editura “Natiunea”, prima antologie. Gandul unei colectii antologice dedicate patriei si romanismului s-a infiripat inca de atunci. Daca administratorii de la Londra ai brandului Guinness Book nu ne refuzau elegant, dar discriminatoriu, pentru utilizarea limbii romane in cele peste 26. 000 de catrene si nu a unei limbi de circulatie internationala, dupa care as fi continuat cu o intreaga serie antologica dedicata acelui proiect… Astfel, poate nu s-ar fi nascut colectia ”Cu patria in suflet” la a carei elaborare sub forma volumului pilot cu 35 de coautori, participanti directi ce simt romaneste si au ”patria in suflet”...

In ziua de 31 mai orele 14.00, la standul dedicat evenimentelor din cadrul targului de carte Book Fest 2013 de la complexul RomExpo, va avea loc lansarea acestui prim volum. Va fi un motiv de mare bucurie. Am satisfactia de a fi reunit, alaturi de cativa debutanti si amatori, mai multi titani ai poeziei, prozei si publicisticii, cu multe carti si cu cuvant gereu in cultura romaneasca: Cezarina Adamnescu, Gheorghe Vicol, Lucretia Ionescu Biuciuc, Virgil Ciuca. Va fi, sper, o colectie antologica fara sfarsit...

 

FemeiaStie.ro: Inteleg, va doresc de pe acum succes in continuitatea proiectului. Dvs. insiva sunteti un activ al literaturii contemporane, cum v-ati autocaracteriza?

Romeo Tarhon: Voi evita cuvinte de prisos pentru a ma autoprezenta. Paginile internetului si ale retelelor de socializare pot dezvalui suficiente informatii despre mine accesandu-mi numele, fiind o persoana publica, angrenata in multe activitati. Am pregatire universitara de biolog specialist, chiar am profesat ani buni in domeniul medico-sanitar, am fost si asistent medical de spital, dar de o vreme sunt doar jurnalist si publicist. In informatiile despre echipa de redactie din “Ziarul Natiunea” exista un scurt CV publicistic si literar (Confluente Literare.ro) al meu, in care arat ca scriu de cand... scriu, ca inainte de 1989 eram incisiv, rebel, subversiv, incomod regimului pe care il persiflam din interior, fiind un tanar si de ”nadejde” membru de partid care cam lua peste picior vechiul sistem. ”Lasa-i mama, ca e poet, ma salva adesea prof. dr. Dorin Hociota si ”tovarasul prim” de partid de la Sanatate, Iancu Purdel, cand saream calul cu poezii coltoase".

Nu publicam decat accidental, doar in ‘almanahele’(!) vremurilor, fata de care cenzura era mai indulgenta... Imi era batran “inger pazitor” Toma Alexandrescu, tatal lui Horia Alexandrescu, care pastorea salonul literar-artistic ”Comentar”, un cenaclu de referinta al acelor vremuri. Se facea literatura adevarata. Eram si eu un pusti in umbra unui Ahoe – Tudor George, mare poet, a unui Cezar Ivanescu si a altor giganti... Un venerabil domn, Virgil Mirescu, fost detinut politic, aflat in sala la o serata de literatura de la Casa de Cultura a sectorului 4, Mantuleasa, unde ne intruneam in fiecare joi, a postulat despre mine, dupa ce recitisem ceva exploziv si amutisera toti cu spaima pe fata: ”Baiatul asta ori ajunge mare scriitor, ori...” si a facut gestul acela cu mainile incrucisate ca de catuse... Ei bine, nu am ajuns nici mare scriitor si nici nu m-au legat... Doar ca la revolutie nu am avut astampar, dar m-au ferit gloantele, chiar am un inger pazitor. Era sa inchei de multe ori socotelile cu viata si sa nu las prea multa literatura in urma. Mai ales ca am fost un mare risipitor. Am scris mii si mii de pagini de poezie, de la elegie la fabula si epigrama si mii si mii de pagini de proza. Ori mi-au fost subtilizate, supravegheat fiind, mereu simtind cate o suflare in ceafa, fie dupa ce le scriam le pierdeam, le daruiam sau nu ma mai interesau. M-a suparat odata un tovaras poet pe nume Dan Fruntelata in redactie la celebra revista ”Luceafarul”, cand mi-a zis: -“Cum ba? Tarhon te cheama? Pai cu numele asta in veci n-am sa te public...” Era de fata Laurentiu Ulici care a ingaimat ceva neinteligibil si a iesit. Asadar, am scris mult, am publicat putin. Sper sa recuperez acum, spre batranete...

 

FemeiaStie.ro: Din pacate, este tristul adevar... iar artistii mari nu apar peste noapte! Am fi curiosi, totusi, dvs. cand ati scris prima poezie?

Romeo Tarhon: Asa este, marii artisti s-au format, nu au aparut peste noapte. Doar geniul lor a aparut in ei…din nastere! In niciun caz nu sunt unul dintre acestia. Nu am o cultura impresionanta, am trait ca un boem, nu am consacrat suficient timp lecturii... Nu stiu cand am scris prima poezie, dar prima ”publicata” a fost in clasa a doua, era de Martisor si am compus o poezioara in tema. Invatatoarea a postat-o la panoul de onoare al scolii. La acelasi panou mi-au fost expuse, in anii urmatori, si unele picturi. Urmam in paralel scolii generale o scoala de arte plastice unde nu eram de neluat in seama. Mic fiind, inca dinainte de scolarizare, citeam Ion Creanga, amintirile, povestile... Fiind al patrulea si cel mai mic dintre patru frati, am capatat devreme mimetismul citirii si scrierii. Nu se putea sa nu ma fascineze Petre Ispirescu, dar, dintre romancieri, Rebreanu m-a marcat. Iar dintre poeti, Labis si Arghezi inainte de Eminescu si Nichita Stanescu. Scriitorul meu preferat, descoperit mai tarziu in toata minunatia lui, ramane Marin Preda. Dintre poeti, George Bacovia. Pe Eminescu il stiu atat de bine, incat am uitat sa il mai venerez, desi il venerez! Daca nu as fi fost un boem, un risipitor, un aventurier, poate as fi devenit cu adevarat un scriitor ”mare”.

 

FemeiaStie.ro: Se pare ca sunteti un aparator al democratiei, ce va inspira cel mai mult de a trece peste anumite umbre de slabiciune? Si, ce anume va inspira pentru aceasta?

Romeo Tarhon: Vorbindu-va mai devreme despre mine, tanar inflacarat fiind si cam liber nu doar la literatura, ci si la gura si neavand necazuri cu regimul comunist, desi m-am temut si chiar si acum am sfiala fata de tot ce inseamna uniforma, mai ales de cea a politistilor, cum nu a militienilor de pe vremuri, am capatat de mic un fel de curaj inconstient. Nu stiu daca acesta a fost stratul germinativ al patriotismului meu, dar dintotdeauna am vibrat si am simtit o emotie speciala, lacrimala fata de adjectivul ”romanesc” si derivatele lui. Sunt foarte fricos daca ma gandesc la urmarile unui gest, unei imprudente... Nu exista, de fapt, pentru nimeni, curajul in forma pura. Ii divinizez pe maestrii Tudor Gheorghe si Dan Puric. Doamne, cat curaj au! Asa simt eu...

 Dar a fi curajos, a fi erou nu este un scop, ci un act voit, constient... Eu sunt, de fapt, foarte imprudent, ma expun, comit teribilisme... Probabil ma incarc foarte repede cu entuziasm colectiv, cu energie din mai multe surse si imi inving teama, de fapt o anihiliez subconstient, luat de val, luat de suflet si de minte cu adevaratele scopuri pentru care ma mobilizez. Asa cum am facut-o la cutremurul din 1977, la batalia de strada din 1989, la ciomageala de la golaniada din Piata Universitatii... Iata reperele temporale ale vietii mele. Inspiratia...

Daca as lua in seama de cate ori puteam sa ma inec, sa ma calce o masina, sa cad de pe o cladire, sa ma prabusesc printre ruine, sa fiu impuscat in post, militar in termen fiind inainte de facultate, sau la revolutie in strada pe 21 decembrie noaptea, sau in Spitalul ORL din soseaua Panduri in zilele de dupa 22 decembrie cand am pazit zile si nopti clinica si imprejurimile cu carabina si in veston militar primite de la comisariatul militar din zona, daca as lua in seama ca la mineriada am scapat ca printr-o minune, nelinsati, impreuna cu George Stanca, izbutind sa fugim din redactia ziarului Zig-Zag al lui Ion Cristoiu, in sfarsit, daca as lua in seama amenintarile, intimidarile si provocarile pe care de aproape un sfert de veac de la marea pacaleala, chiar m-ar lua acum teama... Si fiindca sunt ”poet”, ceea ce pentru multi inseamna aiurit, superficial, cu capul in nori, visator, nu imi dau seama ca mi-e frica. Desi muream de frica atunci cand au murit langa mine copii impuscati... Nu sunt incisiv, ci revoltat! Nu sunt scarbit sau dezamagit, ceea ce ar presupune resemnare, lehamite… ci sunt revoltat!

 

FemeiaStie.ro: Desigur, ca cel mai mult va obliga si realitatea sa fiti asa, ca si in poezie. Poate ca in al treilea mileniu asa se va face o revolutie - vituala. Ce credeti dvs., poetul are vreun rol in mecanismul acesta al vietii politice, morale sau din orice alt punct am privi poetul. Ce sanse ar fi ca pe viitor sa se mai schimbe ceva si ce ar fi necesar pentru aceasta?

Romeo Tarhon: Cred ca sunteti prea generosi cu mine afirmand nu ca sunt bun, ci ca sunt cel mai bun. Asa ceva nu accept sa...accept, nu vreau sa cred, inseamna ca pot inchide ochii de acum, am dat ce aveam de dat. Sunt un anonim, draga revista, o umbra a umbrelor titanilor literaturii romanesti, o palida umbra a corifeilor. Si cand ma gandesc ce important ma simteam cand un vechi co-cenaclist, acum poet mare, Radu Cange, a afirmat, cand am recitit eu intr-o seara la ”Comentar” cateva poezii mai nonconformiste, in vers mai alb: ”Baiatul asta parca este Mircea Dinescu, fratilor...!” M-am umflat in pene, deh… In ce hal a ajuns tara asta pentru care multi ne-am da viata!

Sanse de schimbare si de salvare sunt, dar nu cu incetinitorul, nu prin reluare de scene ca in filmele lui Sergiu Nicolaescu, inclusiv cel regizat impecabil si in care au jucat Ion Caramitru, Mircea Diaconu, Ernest Maftei. Sansa Romaniei sunt copiii si nepotii nostri. Nu treptat, nu in timp, progresiv, ci brusc, toti deodata! ” Pana cand?...” Asta sper sa rupa din piepturi viitorii barbati ai neamului. Si sa ne stearga cateva palme blande peste orbraji, noua, astora ajunsi la senectute, vinovati ca am permis sa ni se ameninte cu existenta fiinta nationala, sa ni se umileasca tara, incapabili sa ne adunam roman cu roman si ne opunem tradatorilor, pradatorilor. Pentru a ne trage Basarabia inapoi langa tara, ca si celelate tinuturi instrainate prin complicitatea iudelor neamului nostru, pentru care multi cristosi s-au jertfit si inca isi dau duhul in umilinta si izolare. In vreme ce adevaratii Iisusi mor de foame, de frig si de boli dupa patimile a peste jumatate de veac de rastignire comunista si postcomunista. Sa ma opresc? Abia m-am pornit...

Ei bine, eu si altii ca mine, nu multi, dar nu slabi si neinvatati cu vicisitudinile de orice fel, mai ales cu persecutiile politice sau parapolitice, vrem sa le pregatim copiilor si copiilor copiilor nostri o miscare, o asociatie a asociatiilor, in niciun caz colectivista, heirupista, ci aerisita, elevata, pentru schimbarea din temelii a rostului unei tari aflate pe marginea prapastiei si, ca si eroii in viata ai neamului, pe cruce la rascruce. Singura mea experienta de lider a fost aceea de lider de sindicat intr-un spital prin 1992-1993. Am preferat, poate las fiind - va spuneam cum stau eu cu frica si, oricum, ”ei” invinsesera – sa plec din acea clinica intr-un institut care functiona ca sa aiba fostii ministrii si secretarii de stat din toate timpurile unde sa fie sefi. Eu vroiam idealuri mari, iar sindicalistele vroiau butelii de aragaz, desi mai aveau pe acasa.

De atunci mi-am dat seama ca nu sunt bun de lider. Dar sa fiu un Ioan Botezatorul sunt potrivit, sa netezesc calea celui ce va sa vina. Chiar daca, de saraci ce erau ai mei, cu un salariu de muncitor cvasinecalificat, cum avea tata, mama fiind casnica pentru cresterea a patru copii, am fost botezat abia in parg de scoala, la sapte ani, scapand de plete si de unele boli ale copilariei si saraciei.Trebuie sa va marturisesc ca prin 1980 am scis un roman, ”Balada pentru o paine, lacrimi si vioara.” Era inca in sertare la editura Cartea Romaneasca, unde era director ‘tovarasul’ scriitor Liviu Calin, care, ca si alti directori de reviste, ziare si edituri, a fugit si s-a ascuns pe 22 decembrie 1989. Saptamana lui Eugen Barbu imi mai publica in foileton cate un capitol... Un roman de nepublicat atunci...

Dupa bubuielile din 1989 nici in sertare nu a mai fost gasit cand l-am vrut inapoi. Imi diparusera si copiile manuscriselor din spital, unde il scrisesem printre eprubete si probe de sange... Am gasit, totusi, o copie scrisa la stilou, recent, prin podul casei. Cred ca i-a venit timpul sa vada tiparul. Este viata mea acolo, lucrand cu persoanje de fictiune pe parcursul unui intreg comunism caruia i-am cobit public sfarsitul in septembrie 1989 intr-o sedinta de partid pe spital, cand am anticipat un Craciun fara partid,  fara noua secretara de partid pe spital care tocmai fusese unsa...”Dar cum asa, tovarasul Tarhon, sunteti si fachir, si profet, nu doar... poet?” m-a impuns la sedinta sa auda toti noua ”tovarasa”, altminteri colega de laborator cu mine, o chimista care s-a varat in partid la batranete si i-a murit partidul de sub fundul apreciabil prea curand.... Atunci am inceput sa scriu un fel de jurnal telegrafic, asa cum se derulau deja evenimentele in tarile comunsite... Va fi subiectul unei noi carti daca voi recupera vreo copie a lui, mai ales ca, aproape profetic, apar nume grele in scrierile mele absolut reale, nume care aveau să joace mai tarziu putin in filmul lui Sergiu Nixcolaescu despre asa zisa revolutie... Lucram intr-un spital important, treceau pe acolo somitati ale vremurilor, tovarasi grei... Daca va spun ca ii recoltam sange pentru analize personal tovarasului Nicu...

  

FemeiaStie.ro:  Ati amintit inca de la inceput de poezia dvs.“Navalnicul”, cum ar fi posibil, ca o simpla lectura a legendei create de catre doamna Floare Carbune, “Legenda lui Dragobete”, sa va inspire pentru o asa poezie?

Romeo Tarhon: Spuneam despre mine ca eram ”navalnic”! Cuvant pe care, cred ca, l-am folosit prima oara in viata in februarie acestui an. Un cuvant rar, nu-i asa? De ce ar sta in vocabularul de zi cu zi al romanilor care, din nefericire, se limiteaza tot mai mult la doar cateva sute de cuvinte chiar si cand creeaza literatura. Uneori la nu mai mult de 200... Si o spun cu amaraciune, multi fiind poeti si prozatori cu carti tiparite. Dar acesta este un subiect delicat... Chiar eu sunt adeptul unui lexic fluent, simplu, aproape folcloric in poezie. Dar nu si in proza! Dar de cand s-a dat liber la tipar si la cultura, fara prea multa cultura, s-au inmultit scriitorii precum gripele aviare si porcine. De ce m-as plange tocmai eu care ii public pe multi contaminati carora nimeni nu le impune carantina. Revenind la ”Navalnicul”...

In preajma sarbatorii vechi si fascinante ale romanilor, de Dragobetele invadat, aproape devorat de Sfantul Valentin de import, am citit o proza, o legenda genial scrisa de catre Floarea Carbune, o adevarata maestra, nu ca mine, despre acest personaj mitic al dacilor si romanilor.... Am cautat-o cu mesaje pe scriitoare sa ii cer incuviitarea sa versific povestea atat de sugestiv, de limpede, de romaneste scrisa. Nu mi-a raspuns si m-am apucat de ceea ce cred ca a simtit si Brancusi cand s-a apucat de Poarta Sarutului, sau de masa Tacerii, sau (mai ales) de Coloana fara sfarsit”: sa versific legenda lui Dragobete, pe care, mai in timpurile noastre post-dacice, se spune in popor, Maica Domnului l-a preschimbat in planta numita Navalnic...

Sunt un scriitor modest, imi stiu masura, gama, registrul de exprimare, dar daca cititi doar o singura fraza despre aceasta opera a mea, veti accepta ca am dreptul sa o numesc ”opera’: ”Ne incantati cu forta creatoare, cu mobilitatea tematica si inventivitatea stilistica. Ne coplesiti cu renasterea Luceafarului, transfigurat in... Dragobete:” A spus-o, la citirea creatiei mele, un profesor de limba si literatura romana, el insusi creator de lireteratura. Sau: “Ma simt onorata de faptul ca Legenda lui Dragobete, legenda scrisa de mine, a inspirat un poem superb...”, a scris intr-o revista surpinsa, chiar autoarea prozei care a stat la baza poemului meu, doamna Floare Carbune. Poemul este lung, abia dupa ce l-am terminat mi-am dat seama ca este incomod de lung! O buna pritenea din Franta, Doina Butnaru, a avut curiozitatea sa numere strofele si o mi-a spus ca sunt 99, cu una mai mult decat Luceafarul lui Eminescu. Ea si Bunul Dumnezeu imi sunt martori ca nu am vrut sa il depasesc si sa il umbresc pe Eminescu, cel de Ne-depasit, cel de Ne-umbrit ...

 

FemeiaStie.ro:   Asa este... Si, pentru ca va inspira frumosul, ce rol are femeia in viata dvs., daca nu va deranjeaza?

Romeo Tarhon: Este o intrebare normala, altii ar considera-o, poate, stanjenitoare, provocatoare. Dar nu sunt VIP si nu ma sfiesc sa recunosc faptul ca am rasfatat si am fost rasfatat de catre doamne si domnisoare mereu imprevizibile, sarmante, posesive, curioase, darnice. Daca as fi fost colectionar, precum cei care strang o viata fel si fel de marci, timbre si colite, as fi umplut cateva clasoare... Sunt un barbat inca in putere, motiv pentru care ma limitez la latura afectiva. Da, afectiunea, sentimentalismul, tandretea, romantismul, extazul satisfactiei de a crede ca am cucerit femeia, chiar daca ea deja ma vanase, ma programase pentru probe, sunt indispensabile Poetului. Voi destainui ceva ce nu am spus decat arareori: iubit fiind, si tot iubind, eu, de fapt, nu am ajuns sa iubesc, sa fiu sigur ca iubesc... Cred ca imi este sortit, harazit, ca binecuvantare sau ca pedeapsa, ori ca ofranda pentru iubita mea –Poezia! Sa nu pot pune mana pe inima si sa declam: ”Pe ea am iubit-o, pe ea am adorat-o, pe ea am venerat-o, pe ea doar am adulat-o...” atunci cand as rasfoi cu prietenii sau cu alte iubite, cate voi mai putea adauga la clasor, marcile, ”achizitiile” de o viata intre care am trait si experienta a trei casnicii... Pot da doar asigurari ca intre poezie si dragostea carnala, nu doar spirituala, chiar exista o relatie fizica si metafizica ”geluvoiculesciana”. Kant m-ar putea completa...


FemeiaStie.ro: Va multumesc si succes in continuare!

Romeo Tarhon: Multumesc si eu. Succes tuturor!

Un interviu realizat de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
9.3 (23 voturi)
2615 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 01 August 2013

Etichete pentru acest articol:

interviuri, poeti, poezii



S-ar putea sa va intereseze si:

Trofeul Festivalului National al Cantecului si Dansului Popular Mamaia 2012 a fost [..]
citeste si comenteaza
Laurence Lemoine este nascuta in Franta, la Paris, in anul 1969. La varsta de 12 ani visa [..]
citeste si comenteaza
Catalin Relenschi este un pictor clasic-realist, cu toate acestea in picturile sale [..]
citeste si comenteaza
Pe Florentina Opris o cunoasteti de la TV, din emisiunile Sport, Dieta & O Vedeta si [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Pericolul din scoli. Violenta in mediul scolar, cuvinte care servesc drept titlul acestui articol, [..]
citeste si comenteaza
Rar mi se intampla sa nu adorm in prima jumatate de ora atunci cand urmaresc un film. Ca sa ajung [..]
citeste si comenteaza
O femeie care a venit la el cu o lista de pacate a vazut cum acestea dispar rand pe rand de pe [..]
citeste si comenteaza
Inainte de a trece la pasul mai serios, anume cel al unei casatorii, traiesti un basm romantic, o [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate