Muntele ne da viata
La 29 de ani sunt o impatimita a muntelui; in fiecare an, impreuna cu sotul, copilul sau insotiti de prieteni ne luam portia de sanatate si vigoare din energia stancilor si din verdeata padurilor.
Niciodata muntele si calatoriile interminabile din zori si pana in seara nu au insemnat decat un simplu popas pe itinerariul de vacanta si nimic mai mult. Am asemuit intotdeauna drumetiile pe munte cu viata insasi. Urcusuri si coborasuri, vai adanci ce-ti dau fiori, poteci serpuite si drumuri line....Cu cat urci mai mult cu atat vezi mai clar imaginea lumii, ti se deschid orizonturi nebanuite si iti doresti mai mult. Asa este si in viata: trebuie sa urci cat mai sus, daca vrei sa vezi departe. In plus, acolo, in sanul naturii, nimic din lumea cunoscuta nu mai e la fel. Uiti de griji, de probleme, de tot ce este rau si capeti pofta de viata.
Mancarea e mai gustoasa, apa iti potoleste cu adevarat setea, aerul pur patrunde adanc in suflet si nimic nu te poate opri in loc. Munte, cat vezi cu ochii de jur imprejur. Verdele inconfundabil al brazilor se asorteaza cu covorasele de flori multicolore. Iar manastirile pe care le vizitam mereu: Ostrov, Cozia, Turnu sunt adevarate oaze de liniste si reculegere sufleteasca, ai impresia ca ai pasit pe portile paradisului, si totul e un vis, ''un vis'' din care nu te poti desprinde, un vis care se dovedeste a fi realitate, frumusete, puritate, calm. Doar cerul e deasupra ta in astfel de momente si nu poti refuza naturii sa-i admiri adevarata splendoare.
Mergem mult la pas si nu simtim cand trece timpul. Acolo nu stim ce inseamna oboseala.
Pentru mine viata este o calatorie. Fiecare sfarsit de drum e inceputul altuia nou. Ne incarcam ''bateriile '' cu adevarat, sufletul de energie pozitiva, frumusete si puritate. Plecam cu speranta ca vom reveni mereu cu sufletul plin de bucurie si speranta, la munte, locul nostru care mereu ne asteapta cu bratele deschise. Seara iesim la plimbare sub cerul instelat sau facem un gratar la pensiunea unde ne cazam in fiecare an si depanam amintiri sau povestim pana cand friptura suculenta e gata. Focul lumineaza domol si cate o pocnitura de scantei te mai face sa tresari si sa revii la realitate din starea de visare. Povestile sunt mai frumoase langa focul ce imprastie rasina si miros imbietor de mancare. Iar cand luna se arata ne simtim ca doi adolescenti si lasam inima sa vorbeasca. Doar zambetul de copil al lui Stef ne aduce aminte ca nu suntem singuri, si glumele si nazbatiile lui ne umplu sufletul de bucurie si ne fac sa ne simtim din nou tineri in ciuda trecerii timpului. Mi-as dori ca toti sa simta ceea ce simtim noi in fata maretiei muntelui si sa-i respecte farmecul din ce in ce mai mult.
Iar statiunile Calimanesti si Caciulata vor ramane pentru noi oaze de liniste, frumusete, puritate, un drum din viata noastra pe care il parcurgem in fiecare an cu drag si bucurie.
Un articol de: Anca Dinu; Foto: Anca Dinu
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 06 Octombrie 2014
despre munte, bucuria de a merge pe munte
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
