Ipostaze ale mortii in mentalitatea populara romaneasca
Uneori, in sirul gandurilor noastre mai apar cugetari pe tema vietii si a mortii. Nu-i tocmai un subiect placut, dar este invaluit de aura misterului. Mentalitatea poporului roman este un izvor nesecat de inspiratie.
Va propun sa facem o sezatoare virtuala (ca tot suntem in luna noiembrie), sa ne strangem la Femeia Stie, sa facem fuioare imaginare si sa povestim dintr-ale vietii intamplate. Iar eu m-am gandit la un subiect care nu se epuizeaza niciodata: moartea - si la felul in care este perceputa de poporul nostru. Moartea si viata sau viata si moartea - ambele sunt procese si se intrepatrund la nivel biologic. Viata si moartea nu sunt doar acte individuale, ele sunt celebrate prin ceremonii ale apartenentei si solidaritatii. Cel care moare accepta un rol activ; momentul doliului si scena ramasului bun apar ca recunoasteri simbolice ale continuitatii biologice, ale inscrierii intr-o serie naturala.
Se accepta ca viata are un sfarsit, dar nu corespunde cu moartea fizica care este urmata de o perioada de asteptare si repaus, deoarece mortii asteapta invierea promisa de Biserica. Desi a fost ritualizata si imblanzita, Moartea ramane mereu asociata cu ,,ceasul-rau”, nenorocirea. Suferinta, pacatul si moartea apar ca infatisari ale raului, explicate de credinta crestina prin prisma pacatului originar.
In mitologia romaneasca, moartea apare in diverse ipostaze, reusind sa pastreze vie imaginea folclorului autohton. Romanul se dovedeste un veritabil „inventator” reusind sa explice Facerea Lumii doar prin pilde si legende, lasand la o parte teoriile stiintifice.
Moartea este un duh nevazut, care apare la capataiul celui ce se pregateste sa treaca in nefiinta, in ceasul ce l-au oronduit ursitoarele.
Cu multa vreme in urma, Moartea avea infatisare umana si era cunoscuta de toata lumea, de aceea toti fugeau din calea ei. Dumnezeu a vazut ca nu-i bine ca Moartea sa fie om, hotarandu-se sa o faca duh.
Moartea avea o infatisare hidoasa: „ era o baba hada si urata si slaba, de i se puteau numara coastele si i se vedeau toate ciolanele. Ochii ii erau dusi in fundul capului, dintii erau mari si iesiti in afara, dar fata ii era scofalcita si smochinita, ca o pruna uscata. Avea degetele lungi si subtiri si purta o coasa in spinare.” In acea vreme nu se grabea, pentru ca nu erau prea multi oameni, avand timp sa se ,‚harjoneasca’’ cu cei care nu voiau sa-si lase sufletul in mainile ei. Cu voinicii avea de infruntat, pentru ca acestia o prindeau si o incuiau, lasand omenirea fara ,,Cea cu coasa’’, ca in cazul lui Ivan Turbinca.
Se spune ca demult, oamenii stiau si ziua si ora in care Moartea ii vizita, de aceea lenea punea stapanire pe ei, refuzand sa mai faca treburile casei. Dumnezeu si Sfantul Petre umblau in acea vreme pe pamant si au hotarat ca omul nu are nevoie sa cunoasca ziua mortii, pentu ca nu se mai ingrijeste de sufletul si trupul sau.
Omul care isi va da sufletul in ghearele Mortii este cuprins de vizitele asa-zisilor "vestitorii": slabirea puterilor, vajaitul urechilor, junghiurile si durerile oaselor, caderea dintilor, albirea parului, slabirea ochilor. Se spune ca Moartea ia sufletul omului, fie atingandu-l cu aripa, fie il taie cu coasa sau il sageata.
Dupa ce Dumnezeu se hotareste ca Moartea sa nu mai fie vazuta, "baba" incepe sa abuzeze de sarcinile ei, „sa taie la capete cu coasa”, parca razbunandu-se pe cei care o refuzau. Dupa ce atata lume a pierit, fara sa-i vina randul, Dumnezeu l-a chemet pe Sf. Haralambie in ajutor; acesta a legat-o in lanturi si ii dadea drumul doar atunci cand ii venea randul vreunui crestin sa faca o vizita definitiva celeilalte lumi. Doar in vreme de razboi, Moartea este lasata de Sf. Haralambie libera.
Se spune ca Moartea are si ea salasul ei, desi este duh si umbla zi si noapte neobosita. Astfel ca un cioban, urmarind Moartea - cea care i-a furat un miel, a ajuns pana in casa acesteia; intreg spatiu era impanzit de o multime de gheme mai mici sau mai mari. Aceste gheme reprezinta firul vietii fiecarui om; cand ghemul s-a terminat, s-a scurs si viata acelui om. Intr-o alta poveste, ghemele sunt inlocuite de candele aprinse; cand o candela s-a stins, unui om i s-au terminat zilele vietii.
Indiferent cat de multe pagini si cerneala s-au pierdut in negura timpului sau cate tipografii vor scoate de sub teasc sute de carti, moartea va ramane un vesnic mister, o taina plina de emotie si frica, un univers imposibil de parcurs. Ceea ce va ramane vesnic vie este bogatia de obiceiuri, gesturi si mentalitati ale romanului din toate timpurile, ale omului care are intotdeauna de spus o vorba plina de intelepciune.
Postat de: Magda-Vladau Joi, 14 Noiembrie 2013
despre moarte, mentalitate populara, la bunici, folclor
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Lista celor mai eficiente plante medicinale in tratarea metroragiei
- La plaja alaturi de copii - ce trebuie sa avem cu noi in geanta
- Importanta unui control regulat al vederii pentru imbunatatirea sanatatii ochilor
- Cum poate fi diagnosticata narcolepsia ("boala somnului")?
- Pesto de leurda: Reteta perfecta pentru un pranz rapid
