Rolul parintilor in educatia copiilor
Educatia, ca proces de formare a copilului, este sanatos sa inceapa si sa se desfasoare in cadrul grupului familial. Rolurile principale, directe si responsabile, revin parintilor, in mod evident insa, in mod aproape egal, prin prezenta lor, bunicii, rudele sau apropiatii vor contribui la formarea celui mic.
Influenta parintilor asupra copilului este, prin natura sa, diferita in functie de sexul parintelui astfel ca mama si tatal copilului vor reprezenta figuri percepute, din punct de vedere simbolic, foarte diferit de catre copil.
Tatal este simbolul autoritatii care regleaza securitatea familiei, dar mama reprezinta sursa esentiala a intregii sale dezvoltari mentale.
Devenit adult, copilul, in majoritatea cazurilor va imita comportamentul tatalui si modelul acestuia. De aceea este esentiala o atitudine calda, prietenoasa, deschisa si in niciun caz, asa cum se vehiculeaza, o atitudine inchisa, defensiva si dura a tatalui in raport cu famila.
In felul acesta, vom avea de-a face cu un copil si viitor adult inchis, cu mari deficiente in comunicare si supus anxietatii, agresivitatii si esecului. Deopotriva, atitudinile materne nocive pot declansa o suita de boli ale copilului si efecte ce se vor vedea in comportamentul sau viitor.
Atitudinea mamei supraprotectoare sau a tatalui exagerat de dur sunt atitudini radicale, nesanatoase si predispun copilul la esec
Copilul nu poate ramane permanent in mediul sau de protectie initial. Cresterea implica o largire a spatiului sau vital si dobandirea propriei autonomii. Asadar, nevoile copilului ar trebui respectate, iar educarea lui ar trebui sa implice si procesul de responsabilizare si libertate necesara pentru viitorul adult.
Din pacate, cei mai multi parinti au tendinta de a-si ”cocolosi” copilul chiar si atunci cand acesta nu mai este tocmai un copil, iar cel mai adesea, aceasta tendinta are la baza cateva mecanisme evidente care ingradesc si distrug acest spatiu elementar al libertatii copilului.
Astfel, parintele asteapta de la copil sa manance tot din farfurie, sa se joace numai in vizorul lui, il indeparteaza de jocul ce presupune murdarirea sau eventualele pericole.
In felul acesta, copilului ii este insamantata teama, dar si ideea de pericol pe care, mai tarziu, le va dezvolta situational.
Tendinta parintelui se rasfrange si asupra vietii adolescentului pe care il fereste de anumite grupuri, medii sau situatii astfel incat sa il aiba, in continuare alaturi, “cocolosit” si ferit de tot ce considera ei ca nu ar fi in regula.
Ori regula de baza ar fi ca parintele sa comunice deschis despre eventualele probleme ce ar putea sa apara si sa indrume copilul\ adolescentul in asa fel incat sa poata discerne singur ce este bine de ce nu este bine. In putine familii se intampla, insa, asa.
Tanarul ce va pleca de acasa, la un moment dat, va pleca deja cu influenta parintelui ca mod de viata si ii va prelua prejudecatile. Astfel, multi tineri fie nu vor experimenta viata de unii singuri, studiile si viata de student, fie le vor experimenta pe jumatate sub bagheta parintilor.
Adultul va cunoaste deja influenta puternica a parintilor si se va afla, deseori in imposibilitatea de a lua decizii proprii insa va fi convins, interior, ca decizia ii apartine desi influenta parinilor lucreaza si ii dicteaza multe dintre aceste decizii.
In cele mai intalnite situatii, copiii crescuti prea indeaproape sub aripa parintelui, se vor feri sa se indeparteze de casa, se vor simti vinovati daca vor lua proprile decizii cu care parintii nu vor fi de acord, nu vor constientiza ca nu le gresesc cu nimic si nu vor intelege ca au dreptul la o viata taite conform proprilor porniri, valori si dorinte, vor ramane angrenati in viata de familie a parintilor si vor esua in realizarea, la un moment dat, a propriei familii, se vor teme de tot ce este nou si de orice idée cu care, stiu ei ca parintii nu ar rezona.
In multe dintre aceste czur, copilul, adolescentul si apoi tanarul, va fi un subiect inchis, timorat, antisocial, necomunicativ, defensiv, agresiv, trist, supus esecului, frustrat.
Pentru ca dorintele sale infranate sunt atat de adanc ascunse incat va crede ca alegerile prezente ii apartin si nu va intelege de ce este atat de nefericit, totusi, cu ele.
Asa se naste tanarul problematic si nefericit care este in total dezacord cu viata sa.
Este absolut necesar sa oferim copilului libertatea necesara pentru a experimenta si a intelege lumea si viata, In absenta constrangerilor noastre si temerilor noastre personale pe care avem tendinta sa le proiectam asupra lor.
Copilul este un viitor adult cu o viitoare viata proprie si libertate deplina de alegere.
Un articol de: psihoterapeut Sorina Ana Corneanu
Postat de: Sorina-Corneanu Miercuri, 25 Noiembrie 2015
roluri in societate, rolul parintilor, libertatea copiilor
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
