Semineul din suflet
Şi-mi dă fior de dor…
De dor de tine,
Când te văd în vis,
Când te simt lângă pielea mea…
Piele de crocodil
Mi-am încastrat în strat,
Şi am purtat-o greu
De-a lungul timpului.
Timpul greu
S-a scurs acum… de tot.
Iar pielea de animal greu
A început să facă loc
Unei noi fiinţe de lumină.
Mă nasc
Din piele de crocodil verde,
Înfiinţându-mă în faţa ta
Cu pielea mea nouă,
Verde crud…
Acum simt iubirea ta
Ce până ieri mi-era străină.
Acum te văd cu-adevărat,
Îţi observ chipul real
Pe pielea mea nouă.
Dar tu?
Unde eşti acum?
Unde mai eşti?
Cum te mai pot regăsi?
Eşti chiar aşa departe?
Eu te văd şi te aud mereu,
Ca şi cum ai fi aici zi de zi.
Mă strigi pretutindeni,
Mă cauţi…
Mă vrei înapoi…
Eu sunt aici.
Te aştept pe malul mării mele,
În faţa şemineului
Veşnic aprins.
Câteodată, frigul vântului de mare
Adie mai puternic.
Atunci eu mă acopăr din nou
Cu chipul tău,
Pielea ta,
Îmbrăţişarea ta…
Am şemineu pe malul mării
Ca să-mi ţină de cald
În nopţile reci
Cu vânt puternic,
Atunci când nu te pot regăsi.
Aş vrea să fii aici mereu,
Să-mi aprinzi focul din inimă,
Să mă-nconjuri cu braţele
Puternice şi calde.
Amintirea ta
Mi-e vie şi nevătămată.
Aştept să o transformi
În trăire reală…aici…acum.
Postat de: Ana-Nedelcu Luni, 26 Iulie 2010
poezie, dedicatie, iubire, amintire, dor
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
