Poezii dedicate femeii
Pentru ca se apropie luna martie, luna femeii, ne-am gandit sa o intampinam cum se cuvine cu cateva versuri dedicate femeii si sufletului ei, intortocheat si misterios.
Tot ce conteaza - o poezie de Lucian Avramescu
femeia este singurul lucru care conteaza
si afirm asta stiind ca destui
vor stramba din nas…
pielea ei stie toate limbile fericirii universale,
lipit de ea, ca de tarana,
inteleg constelatiile, raiul si iadul,
bucuria si nefericirea;
mersul pe jos prin mine insumi
imi face din ce in ce mai bine
pentru a nu mai vorbi
de arhitectura sinelui sau
care face sa paleasca marile catedrale ale lumii-
San Piedro, Domul din Milano…
femeia este singurul lucru care conteaza
cu trupul ei in brate
poti traversa un ocean
chiar daca nu stii sa inoti
decat in apele ochilor ei
fara femeie
limuzina noastra este o caruta hodorogita
contul la banca scade chiar daca este in crestere
prietenii sunt
plini de pojarul tradarii,
in vinul scump misca mormolocii
o ai
iti canta privighetoarea in cosul pieptului
te imbraci in haine de puscarie fericit
cum ai pleca la nunta,
faci monetarul stelelor pe cer
ca un nabab universal
chiar daca-ti fluiera vantul prin gaicile sociale:
te calca trenul
si o soapta daca ti-a ramas intreaga
parcurgi literele numelui ei
gata sa urzesti planuri de viitor
cand de aproape te pandeste o morga de lux
femeia, domnilor, este singurul lucru
care nu poate fi inlocuit decat de sinele sau
pielea ei stie toate graiurile
fericiri universale,
cecul iluziilor
este valuta ei
prin care noi invingem crizele mondiale
iata de ce cred ca
stiinta ei
de-a ne face fericiti sau nefericiti
ii da dreptul la titlul de
doctor honoris cauza
al complicatei noastre algebre sufletesti
femeia domnilor- pentru a nu va plictisi-
femeia cu pielea ei
care ne invata alfabetul orbilor,
cu mereu intoarsele cesti ale sanilor
in care noi nu ghicim niciodata, nimic,
femeia
cu toata argintaria surasului sau
cu goliciunea ei care umple universul
este singurul lucru care conteaza
domnilor "
Femeia - o poezie de Iulia Hasdeu
O inima de Eva, enigma-n veci profunda!
Din foc divin si amestec din tina cea imunda;
Protee fara nume, ce logica dezminti
Desarta sau prea rece, sau clocot de dorinti!
Sub vraja frumusetii, ori dulcea ta zimbire,
Ascunzi tu suferinta, rusine, sau iubire?
In clara ta privire, de visuri incintata,
Pot eu citi, femeie, de vei fi plins vreodata?
Ah, ce perversi ai ochii, surisul nu-i timid
Sub fardul ce sclipeste s-ascunde mai nimic,
Sub finele dantele ascunzi, far-de mustrare,
Defectele, si-n taina, porniri spre desfrinare!
La tine totul este spoiala sau mascat:
T;inuta, vorba, fata si glasul afectat
Caci tot ce nu-i minciuna tu-nfrunti cu viu raspar:
Minciuna pentru tine e unic adevar!
Fatada-i tot la tine si prefacatorie
Si chiar a ta stiinta e doar cochetarie.
Spre a trona mai bine, voind sa ne uimeasca,
Si-ndeosebi sa placa!
E vanitatea-ti draga!
Sa placi… pentru aceasta ti-ai da viata-ntreaga,
T;i-ai da averea, pruncii si cinstea, de se cere,
Si totul pentru-o biata [si] ridicola placere!
Cochetaria-ti este virtutea cea suava.
Ea in femei se naste: in tine, doamna grava,
In tine tarancuta, cu fata-mbujorata,
In tine, curtezana, mereu nerusinata.
Femei! - e viata voastra si singura mindrie;
Voi sufletul va-nchideti intr-o bijuterie!
Femeile - poezie antica
Cand Zeus i-a facut femeii capul,
I-a dat uneia minte ca de scroafa
Caci ea isi tine casa puturoasa
Si toate sunt prin casa alandala.
Pe rochiile ei se-ngroasa jegul
Si iaca-asa ea sade si se-ngrasa.
Iar celei viclene i-a dat minte
De vulpe. Caci din rau nimic nu-i scapa
Pe cand din bine nu cunoaste-o iota.
Barfeste si nu lauda pe nimeni,
Si umbla zilnic numai cu tertipuri.
O minte de catea a treia are,
Ea vrea sa afle si sa-auda totul,
E plimbareata si ii merge gura
Chiar si atunci cand nimeni nu-i de fata.
Tu te rastesti la ea, dar ea nu tace,
Nu tace nici daca o lovesti cu pietre,
De vorba-i dulce-n veci n-o sa asculte,
Si numai ea tot melita cu gura.
A patra are minte de argila
Dar tot au maritat-o, petitorii.
Ei nicaierea, de nimic nu-i pasa
Ci sta si-nfuleca si-si umfla trunchiul
Si ori si cat ar zgudui-o frigul
I-i greu sa traga scaunul spre soba.
Femeia cea cu doua fete insa
Din mare-si trage mintea. Cateodata
Ea straluceste si cinstita pare
Si-o lauda multimea incantand-o
“Pe tot uscatul nu mai vezi o alta
Atat de dulce si de dragastoasa!”
Dar, vai! A doua zi-i cu diavolie
Nici s-o privesti, daramite sa te-apropii.
E, ca jivina ce-alaptandu-si puii
Ataca. De-privesti te-apuca greata,
Ori ca i-ai fi vrajmas, ori prieten.
La fel si marea, vara fara val e,
Supusa marinarilor, docila,
Dar iarna se smuceste si se zbate.
Ridica bratul si izbeste-n toate.
Ei, vezi, avem si noi femei ca marea.
O alta are cap de magarita
Si, dupa huiduieli si-ncrancenare
Asculta de barbat, se ploconeste,
Se-ascunde in camara, se nutreste,
Mananca zi si noapte tot ce-apuca,
Iar la amor nu are preferinte,
I-s tot atat de dragi necunoscutii
Cat si vecinii cunoscuti prea bine.
O alta e neam prost de nevastuica,
Dulceata n-are, bunastare n-are,
Nici gratie nu i-a fost dat sa aiba.
E, la imbratisari nesabuita
Doar de barbat se satura-ntr-o vreme,
Pe cand, pentru vecini, e paguboasa.
Si fura chiar si jertfa din jertfelnic.
Apoi, femeia iapa mangaioasa,
De munci si de nadufuri se fereste.
Cu sita si faina e certata,
Dar cu gunoiul duce casa buna.
Ea fuge de cuptor; (o-neaca fumul).
Cand vrea dinari isi gudura barbatul,
Din ceas in ceas, cu ape dulci se spala,
Cu ir se unge sa se straluceasca,
Infige-n stramba ei pieptanatura
Podoabe-n chip de flori, si-n chip de pasari.
E buna pentru … altii, de-aventura.
Pentru barbat e fulger si e traznet.
Daca vede vreun arhonte mare
Ea se-mladie si se alipeste.
O alta-mi se coboara din maimuta,
Un dar, pentru barbat, mai rau nici nu e!
E-o aschimodie, o fardeforma
Pe unde trece lumea hohoteste.
E scunda, cu cerbicea ingrosata,
Vai celuia ce, beat, o-mbratiseaza
Prin intuneric, la inghesuiala.
Ea, ca maimuta, parca-ar face tumbe,
Dar nici nu rade, nici nu se-nfioara,
Ci cugeta ce fel de rau sa faca,
Un rau cum nu e rau mai rau pe lume.
O alta s-a brodit din zei, albina,
Norocul celuia ce-o are. Dansa
E fara de cusur, sarguincioasa,
Impodobeste si-navuteste casa.
Cu sotu-mbatraneste laolalta
Si-i da mostenitori frumosi, de vlaga.
Indata o deosebesti de toate
De parca nimburi ar purta pe frunte.
Intre muieri ea nu va sta la fleacuri,
Sa trancaneasca cu netrebnicie.
Asemenea femei sunt har olimpic.
Oricum, dar tot muierile-s napasta!
Si daca una e folositoare
Ea, peste-noapte-n iasma se preface
Caci bietul om, dupa insuratoare,
Macar un ceas de tihna n-o sa aiba,
Ci se va inrudi cu saracia
Durandu-si un lacas comun, pe viata.
Aceea e si paguba mai mare.
Barbatu-i casca gura, rad vecinii
Dar si ei o patesc la fel ca dansul.
Vai! Fiecare-si lauda nevasta
Si pe a celuilalt o ocaraste
Desi sunt toate un pamant si-o apa.
Postat de: Sorina-Corneanu Luni, 27 Februarie 2012
poezii
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
- Top 5 cauze ale problemelor renale la caini si cum pot fi prevenite prin controale regulate?
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
