Oglinda: o poezie de Cincinat Pavelescu
D-asupra patului ce-si frange de mult icoana venerata,
In apa ei, oglinda rade din rasarit pana-n amurg,
Si sta pe zid, mai alba vara si iarna mai intunecata,
Clepsidra-n care nu se vede nisipul clipelor ce curg.
Se schimba tot ce are o forma, dar ea ramane neschimbata.
Si soarbe gesturile noastre in ochiu-i rece si fatal,
Iar, martora, nepasatoare, ea sta in veci ne-nduplecata,
Atat in noptile de doliu, cat si-n luminile de bal.
Si viata noastra-ntreaga tace in fundul tainicei oglinde;
Revad pe mama cum s-apleaca d-asupra leaganului meu,
Vad zambetul blajin al tatei si-nduiosarea ma cuprinde,
Simtind ca umbra cum sunt dansii curand-curand voi fi si eu.
Si maine altul o sa vie in apa ei sa-si vada chipul,
In cadru-i trist punand o forma ce se va sterge cum s-au sters
Atatia pasi pe malul marii, imprastiati ca si nisipul
Pe care vantu-l ia si-l duce, cum poarta faima cate-un vers.
Si trecator si el ca mine prin viata ca printr-o oglinda,
Vazand-o-n negru-mbrobodita, cum sta pe zid nepasator,
In sfasierea dureroasa ce sufletul o sa-i cuprinda,
Va intelege plansul tainic al lucrurilor ce nu mor.
Postat de: Sorina-Corneanu Joi, 09 Iunie 2011
versuri, poezii, poeti uitati
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
