Femeia la a doua varsta. Imbatranirea, intre "firesc" si "acceptabil"
Cum te obisnuiesti cu tine insati, cand vezi in oglinda trecerea anilor, peste chipul tau? Mi se pare o pedeapsa crunta si cruda sa vezi un chip care nu mai este cel pe care il stii, de ani si ani.
Cum sa faci, sa te accepti asa cum ai fost, cum esti si, mai cu seama, sa te accepti, asa cum vei deveni? Cum sa te obisnuiesti cu toate aceste aspecte ale propriei vieti, ale propriului chip?
Eu, cand m-am privit in oglinda, intr-o dimineata de primavara, m-am intristat. Nu eram eu, cea din oglinda. Nu mai eram eu, din nici un unghi al fetei. Pe parcursul zilei m-am tot dus la oglinda, iar si iar, sperand ca, poate, a fost o impresie, o lumina nefavorabila, poate chipul meu era afectat de somnul de peste noapte...Insa eram tot eu, acolo, noua EU!
Cum sa accept? Am incetat sa plang si m-am privit mai atent. Tot noua EU eram, ba am mai descoperit si alte cute, in coltul gurii. Cum sa ma obisnuiesc cu noul meu meu chip? Cand am imbatranit asa ?!
O coafura noua? Am incercat. Nu. Nu-mi sta bine nicicum.
Creme? Am comandat tot felul, insa nu au ajutat la nimic (am mirosit mai bine, totusi).
Sa imi accept "cu demnitate" noua varsta? Dar mai ieri eram eu, aceea pe care o stiam de ani si ani! Acum este altcineva in oglinda, in vitrinele magazinelor, in oglinda din poseta, in toate suprafetele in care ma oglindesc!
Ce ma fac??
Reconstructie faciala? NU! Eu ma vreau inapoi, asa cum eram, nu vreau sa „reconstruiesc” nimic, pentru o vreme limitata! Crezi ca pacalesti timpul, insa te pacalesti pe tine insati!
Atunci?? Acceptare. Da, insa cum??? Ii admir pe cei care spun: „imi accept cu demnitate varsta”! Siiiigur! Oare cata suferinta va fi fiind, de fapt, in spatele vorbelor, in asteptarea unei replici de genul: „care varsta, aratati foarte tanara!”... Nu cred ca cineva isi poate accepta cu demnitate varsta, ci doar cu resemnare. La fel ca si mine.
Am boscorodit in toate felurile, am incercat cu disperare sa imi accept "cu demnitate" varsta, insa nu am reusit decat, dupa ce am trecut prin toate fazele arhi-cunoscute ale psihologiei umane, sa ma resemnez.
Clasic. Asa ca...m-am resemnat cu noua mea imagine din oglinda, insa nici o clipa nu am acceptat-o. Si nu pot decat sa fac altfel decat ca acea noua imagine a mea din oglinda sa fie mai putin greu de acceptat decat cea care va urma.
Iar cand ma voi privi din nou in oglinda, intr-o dimineata, peste un timp, si voi constata ca ceea ce vad e mai greu de suportat decat ce am vazut anterior, sa fiu capabila sa ma resemnez din nou, intr-o convenabila, rezonabila si universal-acceptata „demnitate”.
Sau:
Cum e sa urasti felul in care arati in poza actuala din buletin, iar apoi, peste niste ani, sa o privesti si sa spui: “Ce frumoasa eram atunci…”
Photo by: pexels.com
Postat de: Teoana Miercuri, 05 Septembrie 2018
femeia, imbatranire, varsta, acceptare
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor
