Interviu cu un medic-scriitor: “mi-ar placea sa descriu evolutia pacientului in versuri."
Sa fii medic nu este usor. Rapoarte, vizite, consultari, prezentari, efectuarea garzilor, programul este unul incarcat, dar el marturiseste ca nu munceste nicio clipa. Stiu, este un paradox. Insa, cand ai o meserie atat de frumoasa si pe care o faci din placere, timpul zboara pe nesimtite. Si el o stie si, mai ales, o simte pe propria piele.
“E plina de sacrificii si umilinta cand esti mic. Tragand linie, nu cred ca exista cineva capabil sa spuna ca nu e frumoasa, oricat de grea ar fi. Apoi, ca rezident, rar mai gasesti medici sau profesori dispusi sa te invete ceva. Esti in principiu carne de tun. La Sf. Maria, un coleg a scris asa pe usa incaperii in care lucram noi: Camera Rezistentilor. Nimic mai adevarat”, marturiseste medicul Vasile Radulescu. Nu se intampla rar sa munceasca 32 de ore fara somn, la foc continuu. De multe ori s-a intamplat chiar sa plateasca din buzunarul sau ca sa acopere medicamentele care lipsesc din spitale, fara niciun regret. Adevaratii medici fac orice pentru un pacient. Si Vasile Radulescu este un astfel de medic. A ramas in tara. Vrea sa predea, sa transmita mai departe tot ceea ce stie studentilor romani, si semenilor sai, in general. “Plecatul asta nu m-a atras din cauza conformatiei mele, mi-e groaza sa ma gandesc la adaptarea intr-un mediu nou. As pleca pentru a ma forma, revenind apoi”, spune medicul.
Impartit intre doua pasiuni: medicina si scrisul
Studiaza corpul omenesc si-i trateaza bolile prin prisma meseriei de medic, dar este fascinat de scris si suflet, deopotriva. Iancu Vasile Radulescu este un tanar, medic rezident, in varsta de 28 de ani, care se pregateste sa devina medic cardiolog. S-a nascut in orasul Fetesti, iar in prezent locuieste in Bucuresti. Motto-ul sau este: “Devino cel ce esti cu adevarat” – Nietzsche. Printre pasiunile sale se numara scrisul, pianul si tenisul. Este o fire introvertita. Niciodata nu ar putea sa considere moartea drept un simplu fenomen in natura. Spune ca i-ar placea sa calatoreasca in toate tarile lumii, iar cea mai mare dorinta a sa este sa ajunga in starea in care sa nu mai aiba nevoie de dorinte. Imboldul care-l impinge spre scris l-a mostenit din familie. Spune ca tatal sau scria niste scrisori geniale si poezii la fel. Experientele cu pacientii, cu oamenii de pe strada, cu lucrurile vazute in plimbarile sale, toate il fac sa-si transfere gandurile pe o foaie de hartie. In timpul facultatii de medicina a fost si jurnalist timp de patru ani, a tinut un blog personal, iar acum lucreaza la un roman. Aveti in fata un interviu amplu cu un om extraordinar, care merita citit din scoarta in scoarta.
FemeiaStie.ro: Buna! Iti multumesc pentru acceptarea acestui interviu. Prezinta-te, te rog, in cateva cuvinte pentru cititorii FemeiaStie.ro.
Iancu Vasile Radulescu: Sunt un medic tanar ce isi desfasoara activitatea cu deosebita placere in mai multe spitale din Bucuresti. Imi place sa fiu langa oameni, sa le descopar povestile si sa invat noi lucruri in fiecare zi. In putinul timp ramas dupa spital, incerc sa am grija si de mine.
“Scrisul inseamnă creatie, un act fara de care omul nu e om”
FemeiaStie.ro: Cand mai are timp un medic sa scrie?
IVR: Nu ma consider scriitor. In contemporaneitate, termenul pare chiar peiorativ. Am publicat cateva texte intr-o revista de liceu, in timpul facultatii de medicina am fost si jurnalist timp de patru ani, am tinut un blog personal, lucrez la un roman. Din cand in cand, public texte creative si poeme pe pagina personala de Facebook. Nu am nevoie de multe ceasuri pentru a scrie ceva, actul in sine e spontan, compulsiv. Scriitura are nevoie de viata ei, de ritm, de naturalete, iar ele nu apar daca nu scoti cuvintele din patura cea mai profunda a constiintei tale. Nu sunt adeptul unei structuri complexe, textul poate fi simplu, dar e obligatoriu sa fie original. Si sincer. Iti dau un exemplu recent:
esti bine?
sunt bine. tu esti bine?
si eu sunt bine.
ce bine.
am pus de-un ceai cu cirese si vanilie. vii?
unde sa vin?
la mine.
noi nu ne-am mai spus vreun cuvant de o gramada de vreme.
nu-i nimic. ne spunem acum. mai multe chiar. vii?
unde sa vin?
la mine, am mai zis.
nu mai stiu unde stai acum.
tot acolo. nu s-a schimbat mare lucru.
aha. vin. ajung in jumatate de ceas.
ce bine.
mai putin chiar. sa zicem zece minute.
ce rapid esti.
pot si in cinci.
stiu ca poti. tu poti atat de multe.
sa nu exageram. sa iau puloverul cu nasturi, pare frig.
lasa-l. vino asa cum esti acum.
vin in cinci. secunde.
si el a luat totusi puloverul portocaliu intr-o mana, s-a deplasat agil din dormitor pana in bucatarie, unde ea statea langa un ceainic mare, aburind, emanand miros de vanilie. i-a pus puloverul pe umeri, a prins-o de ei si i-a sarutat gatul. nu-si mai vorbisera de multa vreme, din noapte, de dinainte de somn. era dimineata si mesajele scurte stateau in telefoanele si ele putin aburite, unul in pat, altul langa un bol cu bete de vanilie. ce bine.
Vezi? E simplu. Sau pare simplu. L-am scris in cateva minute, nu am nevoie de mai mult.
FemeiaStie.ro: De unde aceasta pasiune pentru scris?
IVR: Cred ca e mostenita, vreo gena ratacita s-a perpetuat cumva. Tata scria niste scrisori geniale. Poezii la fel. Chestiunea asta a iesit la suprafata si in mine, eu doar m-am descoperit si m-am conformat. Pe langa genom, mai e si scrisul ca un refugiu, o intoarcere de spate, o izolare de urat, de suferinta, de uzura teribila in mare parte generata de medicina. Ma simt nemaipomenit cand scriu si ma bucur cand, macar pentru un minut, un text de-ale mele reuseste sa dea o stare speciala, cititorului.FemeiaStie.ro: Am vazut ca scrii si poezii. Se adreseaza persoanei iubite sau femeii in general?
IVR: Nu-mi vor ajunge niciodata cuvintele pentru a descrie ce inseamna femeia pentru mine. Versurile nu sunt adresate unei persoane anume, nu cred in poezia tintita, cu dedicatie. Cel mai potrivit mod de a-ti raspunde este asa:
Fara sa-mi dau seama, ai ajuns femeie.
Te stiam de cand fusta cobora sub genunchi,
Gleznele nu-ti erau atat de fine,
Umerii nu ma ispiteau la fiecare trei secunde,
Buzele nu desenau cercuri in capul meu,
Sprancenele tale dese nu ma invitau la zambet
Si pometii nu se ascundeau dupa un sevalet.
M-ai pus sa numar pana la nouă
Sa respir de patru ori
Si sa inchid ochii.
Cand am deschis obloanele vii
Erai mai tu ca niciodata, o proaspata femeie.
Si-ai invatat sa vezi prin mine, si ce e rau, si ce e bine,
Mi-ai oferit genunchi, glezne, umeri, buze, pometi, sprancene,
Toate vii ca pleoapele mele grele.
Ca sa ramai femeie.
Ti-am promis ca nu o sa te-ncurci cu mine,
Ci te vei descurca.
FemeiaStie.ro: Unde iti gasesti inspiratia pentru textele tale?
IVR: Scriu dupa ce am avut unele experiente cu pacientii, cu oamenii de pe strada, cu lucrurile vazute in plimbarile mele. Ador sa ma plimb. Multi o fac fara nicio noima; plimbarea e o arta, daca stii cum sa interactionezi cu fiecare lucru, detaliu, sunet, culoare. Imi extrag idei din lucruri simple, dar, dupa cum am mai spus, de regula, nu plec de la idei si sabloane, ci prefer sa initiez scrierea, lasand totul sa vina de-a valma, uimindu-ma si pe mine. Construiesc din mers.
FemeiaStie.ro: De pe pagina ta personala, am mai aflat un lucru inedit despre tine. Mai si pictezi…
IVR: E o alta descarcare de energii. Nimic impresionant, insa. Incerc numai sa imi pastrez un echilibru, iar pictura da o stare asemanatoare meditatiei. Fenomenul creatiei naste, daca imi permiti formularea fortata, liniste.
FemeiaStie.ro: Pe cand lansarea primei tale carti? Din cate am aflat lucrezi deja la ea, despre ce vei vorbi, daca poti sa ne dezvalui, desigur.
IVR: Am ceva in lucru. De multe ori, cred ca trebuie sa mai astept, sa mai presar drojdia vietii peste circuitele-mi neuronale, incarcandu-le cu experienta. Procrastinez, ca sa utilizez un termen la moda. Cand va fi, voi vorbi despre cat de putine stim cand credem ca stim atat de multe, despre micul fond sufocat de prea mareata forma, despre conexiunile dintre oameni. Si despre cateva intamplari din spital, de ce nu.
FemeiaStie.ro: Numeste-ne scriitorii tai preferati.
IVR: Kurt Vonnegut, Steinbeck, Irvin D. Yalom, Jon Krakauer, Giovanni Papini. Vonnegut sta pe un suport aparte si-l tine pe Steinbeck pe coapsa stanga.
FemeiaStie.ro: Ultima carte citita…
IVR: Cina blestemata, de Ismail Kadare. Am parcurs-o rapid, intr-o garda. Ai sa razi, intriga e construita in jurul unor medici.
FemeiaStie.ro: Cartea preferata din copilarie?
IVR: Romanul adolescentului miop, de Mircea Eliade.
FemeiaStie.ro: Trece macar o zi fara sa asterni cateva cuvinte pe foaie?
IVR: Nu, ca oricum scriu cateva foi de observatie zilnic. Acolo insa nu e loc de poezie, cu toate ca ar fi o schimbare optimista: sa descriem evolutia pacientului in versuri. Albe, niciodata negre.
FemeiaStie.ro: Cand erai micut erai genul care statea retras si citea sau, din contra, pe atunci inca nu ai descoperit pasiunea pentru citit/scris?
IVR: Introvertit. Inca ma lupt cu starea mea naturala. Nu am citit mult, imi placea sa-mi pastrez ideile mele si refuzam sa fac cunostinta cu ale altora, de parca asta mi-ar fi degradat cumva tinuta morala. Acum citesc mult si cititul imi slefuieste tinuta morala.
“Meseria de medic te face sa nu muncesti nicio clipa”
FemeiaStie.ro: Pe ce specialitate esti? Cum ai ales-o?
IVR: Cu rabdare si sacrificii, voi ajunge cardiolog si voi ingloba medicina interna, ca baza. In primul an de rezidentiat, am fost pus sa lucrez intr-o unitate de terapie intensiva coronarieni. Mi se parea extrem de greu, cu multiple cazuri dificile, cu oameni care mureau, cu o uzura fantastica. Dupa cateva luni, am zis ca e cazul sa pun punct, ca nu e de mine, cu toata inclinarea mea pentru medicina. Medicul cardiolog Grigore Balosin de la spitalul Sf. Maria a avut grija sa ma repuna pe trasa ideala si mi-am continuat drumul. Dumnealui ii datorez enorm, a fost medicul care m-a format in gândire si, mai presus de toate, un mare om de la care am preluat nenumarate principii de viata. De acolo am prins si dragostea pentru cardiologie.
FemeiaStie.ro: De ce ai ales sa practici aceasta meserie in tara? Sigur, esti martor direct al exodului de medici catre strainatate, ai si colegi care au ales aceasta cale de a se realiza. Ce te motiveaza sa ramai?
IVR: Am avut un profesor universitar, membru academic si distins om de cultura in familie. Cred ca am niste gene si de acolo. Vreau sa predau, sa transmit ceea ce stiu studentilor romani, semenilor mei, în general. Cred ca cel ce stie o cantitate uriasa de informatii, dar o tine doar pentru el, nu stie de fapt nimic. Apoi plecatul asta nu m-a atras din cauza conformatiei mele, mi-e groaza sa ma gandesc la adaptarea intr-un mediu nou. As pleca pentru a ma forma, revenind apoi. Trebuie sa recunoastem ca suntem inca mult in urma la actul didactic, la formarea propriu-zisa a unui medic. Israelul isi intoarce capul si ne vede ca pe un punct negru, ramas in urma. De tarile din vest nici nu mai pomenesc. Vin multi straini aici pentru ca e mai ieftin, dar UMF Carol Davila nu cred ca e printre cele mai bune universitati de medicina. E un mit. Apoi, ca rezident, rar mai gasesti medici sau profesori dispusi sa te invete ceva. Esti in principiu carne de tun. La Sf. Maria, un coleg a scris asa pe usa incaperii in care lucram noi: Camera Rezistentilor. Nimic mai adevarat.FemeiaStie.ro: Cum trece timpul pentru un medic care se afla de garda in spital?
IVR: Trece repede cand e activitate intensa, greu cand aparent stai degeaba. E o încordare teribila, stiind ca oricand poate veni o ambulanta cu un caz la limita. Somnul, daca exista asa ceva, este de cea mai proasta calitate. Medicul de garda e supus unei uzuri care nu poate fi inteleasa de oricare alt om ce nu profeseaza in acest mediu. Dupa garda, in timpul zilelor de lucru, medicul isi continua programul normal pana la amiaza sau chiar seara. Nu se intampla rar sa muncesc 32 de ore fara somn, la foc continuu. Cand ies din spital insa, am o stare sora cu ataraxia, cu nirvana.
FemeiaStie.ro: E grea viata de medic in Romania?
IVR: E plina de sacrificii si umilinta cand esti mic. Tragand linie, nu cred ca exista cineva capabil sa spuna ca nu e frumoasa, oricat de grea ar fi.FemeiaStie.ro: Care sunt din punctul tau de vedere ca medic cele mai mari lipsuri din sistemul national de sanatate?
IVR: Chiar vrei sa vorbim despre asta? Lipsa de continuitate si coerenta. Se fura inca peste tot. Vine un ministru nou si schimba totul, pluteste o asa-zisa reforma continua care, paradoxal, nu reformeaza nimic. In ultimii ani, ca om din sistem, nu am vazut nicio imbunatatire. Pluteste incompetenta, dar asta nu e doar in sanatate. Plus ca e absolut stupid sa numesti sanatate un domeniu atat de bolnav. Pacientul nu isi cunoaste boala, pleaca de la premiza ca medicul e un sarlatan, ajunge acasa si nu respecta niciun sfat, revine in spital cu aceleasi probleme. Se pierd sume uriase fara niciun rezultat, cand profilaxia si educatia ar trebui sa fie primordiale.
FemeiaStie.ro: Cum reactioneaza pacientii cand tu ca medic le ceri sa-si cumpere singuri pastilele de care au nevoie pe durata internarii lor in spital?
IVR: La un moment dat nu aveam amiodarona injectabila, nu se gasea pe nicaieri si e un medicament ieftin foarte util in cardiologie, in aritmii. Trebuia sa incropim o alternativa. Acum o avem, nu stiu cui ar trebui sa multumesc. Cand scriem condica se contureaza drama: nu mai exista betaloc in farmacie, nu mai avem niciun antibiotic din clasa cefalosporinelor, s-a terminat propafenona injectabila, un alt antiaritmic util. Ne vedem nevoiti sa dam pacientilor retete simple pentru a-si cumpara pastilele, inclusiv pentru perioada internarii in spital. Cei mai multi se conformeaza fara revolta, unii tuna si fulgera, altii spun franc ca nu au niciun ban. Nu de putine ori dam din pastilele noastre sau le cumparam din banii nostri. Pentru ca pacientul este cel mai important si medicul reprezinta, printre altele, un bun samaritean.
FemeiaStie.ro: Nu de putine ori le-ai platit chiar tu din buzunarul tau…
IVR: Si nu am avut niciun regret niciodata. Adevaratii medici fac orice pentru un pacient.
FemeiaStie.ro: Ce solutii ar fi pentru imbunatatirea sistemului “bolnav” de sanatate? De ce este greu sa fie puse in practica de catre cei in masura sa o faca?
IVR: Ni se trimite de la minister o hartie. E plina de greseli gramaticale. Formularile sunt de rasul lumii, nu intelegem ce vrea textul acela de la noi. Ni se trimit apoi teancuri de cateva zeci sau sute de foi ce trebuie parcurse rapid, semnate ca am luat la cunostinta cutare lucru. E o birocratie ultrasofisticata in aparenta, in esenta sunt exprimari absconse si prea putina substanta. Sa se schimbe pe ici pe colo, dar sa nu se modifice nimic, vorba lui Caragiale. Daca reforma noastra sta pe niste hartii, e minunat. Dar mai e oare reforma?
FemeiaStie.ro: Cum decurge o zi pentru tine la spital? De cate cazuri te ocupi pe zi?
IVR: Ziua incepe cu raportul de garda, unde discutam cazurile noi, treburi administrative, uneori luam parte la prezentari de studii sau medicamente. Urmeaza vizita la pacienti, in care culegem toate informatiile si compunem schema de tratament. Avem consulturi, internari noi, externari. In perioada asta sunt si studenti, atat romani cat si straini – trebuie sa ne ocupam de pacienti, de studenti, de alte prezentari. Programul e incarcat, dar eu nu muncesc nicio clipa. Totul e placere. Ma ocup, in medie, de zece pacienti cu internare continua pe zi. Stau acum sub aripa protectoare a doamnei doctor Camelia Nicolae de la spitalul Theodor Burghele. Tandemul este eficient, totul merge bine, este un om de o calitate extraordinara.
FemeiaStie.ro: Ai avut vreun moment in care sa vrei sa renunti? Cum ti-ai revenit ?
IVR: Fiecare om are momente mai dificile. Am amintit deja unul. Imi revin cu putin sport, o carte buna, cateva sedinte de meditatie. Daca stii cum sa aranjezi velele, ambarcatiunea poate merge inainte chiar si cu vant din fata.
FemeiaStie.ro: Scrisul este pana la urma un loc de evadare pentru tine, de descarcare a propriului suflet sau ce reprezinta ?
IVR: Descarcare, incarcare. Sufletul este pana la urma o baterie cu infinite cicluri incarcare – descarcare. Scrisul inseamna creatie, un act fara de care omul nu e om. Fiecare individ trebuie sa creeze ceva. Omul va muri doar atunci cand nimeni nu va mai discuta nimic despre el, nu il va mai pomeni, ori asta devine imposibil cand lasa in urma fapte bune, cuvinte frumoase si opere de creatie.
Un interviu realizat de Andreea Samoila
Postat de: Andreea-Samoila Vineri, 07 Noiembrie 2014
interviuri, MEDIC, scriitor, poezie, rezident in Romania, spital, medicina, pasiune
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
