Calitati umane sau statut socio-profesional?
O situatie de care ne lovim adesea. Multi o practica, multi asista, multi sunt dezgustati, pentru multi este un sport. O provocare. Problema principala care aduce si o provocare adevarata cu sine este aceea ca s-a uitat tratarea omului pentru ce este el si s-a trecut la comportamente personalizate bazate pe ceea ce face, ce functie are sau cat castiga o persoana.
Atunci cand cunosti un om, nu te mai intereseaza structura lui, ce fel de om este, ce poti discuta cu el si ce timp poti petrece cu el bucurandu-te; nu se mai cauta calitatea umana la o persoana. Se intreaba ce studii ai, unde lucrezi, ce lucrezi, ce functie si ce salariu ai. In urma raspunsului se formeaza si comportamentul fata de persoana respectiva. Aceea devine in ochii celuilalt, un sablon. Daca meseria functia facultatea nu sunt "ca lumea", omul respectiv nu mai inseamna nimic. Este un nimic pe care il eliminam din sfera de interes. Nu ne mai intereseaza cum este ca om cata vreme il trecem prin filtrul profesional si nu ne convine ce auzim.
M-am intristat sa asist la o astfel de discutie si sa mi se confirme ceea ce vazusem deja in jur: faptul ca tot mai multi se transforma din oameni in snobi. Calitatea de a fi snob imbecil este mult mai puternica si mai importanta decat aceea de a fi om. Asa ca radem de femeia de serviciu, de studentul de la facultatea particulara, de omul care ne repara in casa, de cel care nu are facultate si pe care, am aflat recent, nu l-am lua in grupul nostru sau in viata noastra pentru ca...este greu; il tratam de sus pe ospatar pentru ca "atat poate" si nu stim ca meseria lui poate nu-l defineste, il barfim pe x care a plecat la cules de capsuni in Spania.
Omul a ajuns sa existe numai prin prisma importantei meseriei lui. Daca nu face ceea ce "trebuie"...ne este rusine cu el. Il privim de sus. Nu ne "inhaitam" cu el. Nu ii dam o sansa. Este invizibil. Ar trebui o lege care sa permita oamenilor sa se intalneasca si sa vorbeasca despre ce sunt, ce le place, ce vise, dorinte si planuri au, despre ce ii bucura si ce simt, cunoscandu-se astfel si gasindu-si puncte comune care sa ii uneasca fara sa conteze ce meserii au sau cat castiga. In felul acesta lumea ar deveni capabila sa se descopere reciproc si sa se revada pentru ceea ce reusesc sa simta, sa cladeasca sau sa discute impreuna. Pentru ceea ce invata si descopera unuii de la ceilalti. Pentru ceea ce sunt cu adevarat. Fara sa se judece; fara sa se eticheteze. Din pacate exista o tendinta tot mai mare de a judeca, marginaliza si eticheta oamenii in functie de ceea ce se considera a fi "important". Probabil educatia - sau mai exact lipsa ei - are o mare contributie in dezvoltarea acestui snobirasism care inca mai crede ca ospatarul este un prost si functionarul de la banca vreun inteligent.
Am descoperit in cafenele oameni care au povesti remarcabile in spate, cameriste care au citit biblioteci intregi si profesoare de engleza - franceza care nu stiu sa scrie corect gramatical. Nu ma impresioneaza, dar ma amuza teribil sa asist la discutii in care oamenii se lupta in cuvinte si laude de sine. Ca un test, deseori nu spun oamenilor cu ce ma ocup, inventez alta profesie, una care sa-mi arate daca judeca oamenii sau nu. Si atunci ii vad cu adevarat. Am spus cuiva ca nu am decat liceul si lucrez la un magazin de bijuterii. M-a etichetat imediat si s-a apucat sa se laude povestindu-mi despre diverse carti si evenimente pentru a-si face o imagine de persoana "culta". Am asistat cu mare rusine la pronuntia gresita a numelor, la aberatii si la lucruri pe care le stiam de cel putin zece ani in urma si cu care as fi putut "bate" cu usurinta persoana respectiva. Dar am lasat testul sa decurga pana la final. A fost o experienta inedita. Un om care iti povesteste aberatii crezand ca esti un simplu vanzator cu 12 clase si ca habar n-ai ce auzi. In final le spui ca a fost un test. Initial te cred nebun, apoi se pierd, se simt jigniti, timorati, penibil. Apoi se rusineaza cu ce au spus afland ca tu stiai deja lucrurile alea. Le spui ca este OK si apoi o intorc cum ca "na, si vanzatorii sunt oameni pana la urma" si n-au o parere proasta. Tu pleci intotdeuna acasa cu sentimentul de incredere in sine, foarte puternic, numai privindu-i. Sunt dezgustatori.
O sa sustin intotdeauna ca sunt multi oameni inteligenti, fara studii si ca este plin de prosti cu functii si facultati sau demni de mila pentru ca nu s-au descoperit inca, nu si-au gasit vocatia, nu au habar cine sunt de fapt si atunci cauta sa se defineasca printr-o meserie care sa sune bine . Sa va fie rusine! Inainte sa ne laudam cu ce avem, ce facem si cate am realizat, mai bine sa ne mandrim ca suntem oameni. Si sa-i lasam pe ceilalti sa vorbeasca despre realizarile noastre si ne aprecieze. Parca are mai mult farmec, nu?
Postat de: Sorina-Corneanu Sâmbătă, 01 August 2015
vocatii, profesii, calitati umane, statut social
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
