Sfaturi universal valabile in relatiile cu barbatii si angajatorii

In urma experientelor din campul angajarii si al dragostei la care am ajuns eu si prietenele mele, am observat ca intre barbati si angajatori exista cateva asemanari. Din care noi am pus pe hartie (mai precis pe word :)) si cateva "instructiuni de utilizare" general valabile:

► Fara exclusivitate inainte de semnarea contractului!

Timpul tau este pretios si merita sa-l "irosesti" doar atunci cand stii ca ai un viitor intr-o anumita firma sau langa un anume barbat. Tocmai ai terminat un interviu de angajare, iar evaluatorul te intreaba usor iritat daca ai de gand sa accepti sau nu si iti pune contractul in fata? Raspunde-i negativ!

Desi la prima vedere pare un lucru bun, graba angajatorului poate ascunde nu doar o nevoie clara si acuta de personal, ci numeroase dezavantaje (sau chiar ilegalitati grave) care vor iesi la iveala in curand. In special daca ai si alte oferte de angajare, roaga-l pe evaluator sa-ti acorde putin timp de "decizie". Daca refuza, zambeste-i si fii sigura ca te-ai salvat de un calvar!

In ce priveste barbatii din viata ta, exclusivitatea se obtine greu si implica un contract. De casatorie, nu prenuptial. Nu te lasa sedusa de vorbele dulci soptite in fata paharului cu lichid inmiresmat, fiindca maine alta tipa va auzi exact aceleasi cuvinte. Bucura-te de statutul de single si cunoaste mai multi amorezi - cel care te merita va sti cum sa iti semnaleze asta clar si raspicat!

 

► Prezumtia de vinovatie.

Pana reusesti sa faci primele cercetari, fii retinuta in relatiile tale profesionale si personale. Acorda noilor cunostiinte prezumtia de vinovatie, din oficiu, apoi lasa-i sa iti demonstreze ca ai gresit si ca sunt nevinovati. Satisfactia ta va fi mare atunci cand noii sefi sau noul iubit se vor dovedi adevarate modele de corectitudine. Daca nu ma crezi, gandeste-te cum te vei simti daca descoperi ceva neplacut despre "ingerasii" de langa tine. A durut, nu?

 

► Cauta si cerceteaza!

Stiu ca asta va darama orice ruine ale romantismului, dar imediat ce aflii numele unui tip sau al unei firme, incepe repede munca de cercetare! Controversatul Zuckenberg si alti tipi destepti ne-au pus pe tava minunatele instrumente de cercetare din varful patului numite si social networking sites. Ele ne ajuta sa aflam imediat daca viitorul angajator este intr-o "mica" insolventa sau daca tipul cu corp misto intalnit ieri nu cumva are si o sotie cu corp misto, pe care a "uitat" sa o mentioneze. Nu te sfii sa abuzezi si sa scotocesti toate colturile Google Search-ului inainte de a le acorda credit persoanelor noi din viata ta! Decat sa crezi si sa te cerceteze altii, mai bine nu crede si cerceteaza tu, ca sa stai linistita pe urma.


Extra tip: daca nu gasesti informatii despre viitorul angajator sau despre noul tau pretendent, poate ca nu e semn bun! Fii precauta si incearca sa aflii mai multe detalii sau fugi cat mai departe fiindca cineva are ceva de ascuns!

 

Trecutul lor conteaza!

Te-ai lovit vreodata de minunatele cuvinte "nu ma intereseaza ce ai facut in trecut"? Atunci cand vin din partea unui angajator esti intr-o situatie 50-50: ori conteaza doar ceea ce stii acum sa faci ci nu studiile si fostele locuri de munca, ori in spatele postului scos la concurs se ascunde altceva, unde nu ai nevoie de competente prea multe, daca ma intelegi... Atunci cand ti-ai facut temele inainte, vei sti in ce caz te afli, iar daca nu, mizeaza pe intuitie.

In ce priveste relatiile, este corect sa te intereseze doar prezentul, dar daca scumpul tau proaspat sot te anunta ca nu puteti merge in luna de miere in insulele Canare fiindca are de platit pensia alimentara? Parca ai fi preferat sa stii dinainte de casatorie ca esti mama vitrega, nu-i asa? Ce nu stii azi, te va deranja maine!

 

► Graba strica tot!

Ca tot vorbeam la inceputul articolului de graba, in doze mici este dezirabila, fiindca nimanui nu ii place sa astepte saptamani intregi pentru a fi contactat de catre angajator. Cu atat mai putin vrei sa te gandesti de ce nu te suna dl. X dupa o saptamana de la ultima intalnire! Traim intr-o era a comunicatiei, a socializarii virtuale, in care scuza "nu am reusit sa te gasesc" a ramas oloaga, ba chiar nu mai are nici un membru intreg!

Dar nu lua decizii in graba, ci asteapta sa vezi ce alte oferte mai apar in urmatoarele doua- trei zile, timp in care este posibil sa te razgandesti cu privire la viitorul tau.

 

► Haina face viitorul relatiei! 

Atunci cand te duci la un interviu vrei sa fii perceputa ca o profesionista: serioasa, competenta, moderna si creativa. Imbraca-te adecvat postului pe care vrei sa-l obtii. Daca ai indoieli, cauta imagini cu persoane care lucreaza in acelasi mediu si fa-ti o idee despre cum ar trebui sa arate tinuta ideala.

Ca si la intalniri, un decolteu generos sau o fusta scurta te vor face sa te remarci, dar nu in directia pe care o vrei. Concret, daca evaluatorul este barbat, va fi tentat sa iti admire calitatile fizice, in loc sa asculte ce ai de spus. Tip: evita sa porti fusta la prima intalnire/interviu.  vei face o impresie mai buna in fata evaluatorului.

Acestea fiind spuse, succes fetelor!

*Articolas de insotit cafeaua de dimineata - desi exista cativa samburei de adevar, nu transformati lista de sus intr-un ghid de supravietuire!

Nota obtinuta:
10 (2 voturi)
3015 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Simona Vineri, 12 Aprilie 2013

Etichete pentru acest articol:

despre angajatori, interviul de angajare


S-ar putea sa va intereseze si:

Targurile de joburi sunt de cele mai multe ori un prilej de bucurie pentru toate [..]
citeste si comenteaza
Multa lume cauta un job, iar cei mai multi ar prefera sa aiba un job pe domeniul pe care [..]
citeste si comenteaza
Se stie ca in tara noastra prin scoli si universitati si scoli se practica nepotismul. [..]
citeste si comenteaza
Atunci cand cauti un job mereu vei fi intrebat despre experienta. Desi termini facultatea [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Pentru majoritatea crestinilor pe 25 decembrie se sarbatoreste Nasterea Domnului, sau Craciunul. [..]
citeste si comenteaza
Am ajuns la concluzia, trista, ca toti oamenii sunt niste simple marionete. Papusi legate cu ate de [..]
citeste si comenteaza
S-a picat bac-ul! - Inca un articol despre bacalaureatul 2011 Anul aceasta s-a produs [..]
citeste si comenteaza
In preajma Craciunului pe toti ne cuprinde sentimentul sarbatorilor si al darniciei, care ne fac [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate