Un monument modern, o biserica veche

Fotografia_3816

Daca incercam sa ne imaginam cum au trait alti oameni in vremuri stravechi, cat de greu sau usor le era, ce creau in timpul lor, ce-i facea fericiti si daca erau, constatam uneori ca pe acele vremuri simplitatea si munca indeplinita cu greu le era o fericire, caci inainte de toate era daruirea!

Inca din cele mai vechi timpuri aceste meleaguri dobrogene au fost vizate si urmarite pentru stapanire de catre foarte multe popoare, ba chiar Imperiul Otoman si-a creat din start obiceiul de a "debarca" prima data cu ostirea in aceste tinuturi, pentru a "decola" ori catre Moldova lui Stefan cel Mare, ori catre ramasitele imperiului mongol, dar in mod expres catre Imperiul Tarist, considerat a fi acesta o putere care incurca deplin planurile din est ale sultanilor, pentru ca tinutul era o sursa inepuizabila pentru alimentare cu pamantul bogat cu de toate, fiind roditor. De aceea, zona a fost pasalac turcesc foarte multa vreme, cucerit usor atat datorita reliefului deschis si greu de aparat, cat si a populatiilor 'pestrite' dezinteresate a lupta, dar cu siguranta timp in care de altfel nu pot afirma ca aceste tinuturi au avut pe vremea turcilor o dezvoltare aparte.

Dintre aceste monumente am sa incep cu cel mai apropiat, dar si frumos si impunator in tinut, tocmai pentru acestea, desigur.

 

O ctitorie, o istorie!

Biserica din localitatea Mihail Kogalniceanu, jud. Constanta ( "Meka"  cum ii mai spunem) de confesiune romano-catolica se prezinta de la prima privire cu o arhitectonica impresionanta, inalta peste medie, atingand cerul ca semn al credintei desavarsite a celor ce-au ctitorit-o. De origine germana prin gand si fapta, ‘via’ Basarabia, constructorii n-au fost faimosi pentru planuri impresionante, ci oameni ce-au avut un crez, ca odata ajunsi in acest loc sa-si construiasca locasul de cult, trecand de cum a fost posibil la fapte.

Ridicata in stil neogotic (centenar sarbatorit in 1998), acest simbol al credintei puternice, cel putin a acelora ce au construit-o, sta falnica o constructie solida (din piatra randata si daltata astfel incat sa se "aseze" foarte bine una pe alta- au laturi de patrat, nici fara prea multa lipire, desi zidirea este la fel de originala. Dupa stingerea varului, acesta este imediat amestecat cu nisip mascat de rau si pus spre astuparea si lipirea spatiilor dintre pietre) de parca ea insasi isi rumega permanenta rugaciune pentru oamenii locului si pentru toti cei ce o vad. Constructia originala arata ca este o minune a locului, iar dovezile istorice ce marturisesc cu mirare profunda ca a fost construita numai intr-un an, din mai 1897 pana in octombrie 1898, in timpuri memoriabile, in care tehnica nu ajuta prea mult, stau ca chezasie sa intareasca aceasta convingere in sensul ca nu este tocmai o legenda, ci poate doar povestea construirii ei! Aceasta mai mult datorita arhitectului reprezentat de intreaga comunitate care a planificat in timp ce a lucrat asiduu, programand doar numai eforturile proprii! Marturiile vii comentand aici ca lucrau toti, femei, copii si barbatii care desigur erau meseriasii, fapt ce a facut ca constructia sa se ridice numai intr-un an, dupa cum dovedesc si alte multe dovezi istorice.

 Cu toate ca, dat fiind faptul ca tehnica era reprezentata numai de indemanarea si priceperea lor in inventia anumitor scule, unelte, parghii -- acestea din urma in mod special pentru ridicat pietrele pentru inalti serioase! De aceea, intr-un mic consens cu anumiti negativisti/pesimisti ce carcotesc ca ar fi construita la numai un an, peronal imi inchipui ca au fot pregatita toate materialele dinainte. Asta insemnad si faptul ca a fost un timp de pregatire din partea constructorilor in care si-au: confectionat sistemul de parghii, au adus piatra necesara (numai la cate tone ar preupune- fiind adusa cu carutele din cariera), au daltat-o si confectionat-o pe masuri si parametrii, si-au inventat si perfectionat un set de scule speciale pentru constuirea bisericii etc. .

Cu toate acestea tind sa cred ca in zilele noastre in ciuda unui ajutor enorm din partea tehnicii, nu s-ar putea construi o asemenea constructie si sa fie la fel de solida in ziduri si perfecta in unghiuri!...

 

Cum a inceput?

Istoricul acestei comunitati incepe din Basarabia parca de dintotdeauna a imperiului Tarist. Acolo fusesera chemati de tarina avand origine germana in 1763 - Ecaterina a II-a, sotia lui tarului Petru al II-lea, devenita Imparateasa a Rusiei dupa asasinarea sotului ei din anul 1762. Ajunsa imparateasa, dupa o viata nu foarte lipsita de lovituri chiar stranii de tot din partea sotului ei, incearca inca de la inceput sa trezeasca Rusia prin diferite reforme:

-un azil de copii orfani, o școala de moase, un stabiliment de igiena populara, un institut de educatie pentru fiicele de nobili ( faimosul Institut Smolnai). Aduce muncitori germani sa cultive pamanturile Ucrainei si mai tarziu ale Basarabiei. Sperand ca prezența pe pamant rusesc a acestor straini cinstiti, sobri si activi sa-i incite pe taranii rusi si sa le fie un exemplu. Cheama de altfel si medici, dentisti, arhitecti, mestesugari si s-a semnat un manifest, invitand germanii (mai saraci in tara lor) sa imigreze si sa lucreze pamantul in Rusia la acea vreme, asigurandu-i ca isi pot pastra limba, obiceiurile, traditiile, cultura si nu in ultimul rand credinta --catolica de altfel. Atunci cand aceasta a devenit suverana a Rusiei a intrevazut aceasta solutie salvgardanta pentru niste locuri de altfel rodnice, asa cum sunt si cele ale Basarabiei. Colonizarea a durat pana in 1824- echivaland cumva cu toata domnia imparatesei Ecaterina a II-a si cu prima jumatatea din cea a lui Alexandru I. Li s-au dat acolo tot ce trebuia, de la pamanturi si pana la facilitatile de a-si construi case, scoli, s.am.d., scutiri de taxe si impozite, scutiri de serviciul militar pentru barbati, scopul fiind unul maret anume ca, ei un popor iscusit in mestesugarie, sa dezvolte zona prin exemple, idei si metode inovatoare in toate domeniile cu putinta, unelte mai bune de cultivat pamantul, s.a.m.d., ceea ce a facut ca aceasta tara sa aibe o dezvoltare pasnica, dar reala. A fost si o domnie linistita, lipsita de razboaie!

Dupa moartea acestei imparatese (care de altfel cred ca este si prima domnie ce a interzis pedeapsa corporala in scoli), ii succede la tron Alexandru I, care a continuat, cel putin in prima parte a vietii sale ca tar, reformele Ecaterinei a II-a. Acest imperiu insa niciodata cum nu s-a multumit cu simpla stapanire a popoarelor subjugate, determinat mai mult sau mai putin si de amenintarile de la granite (Napoleon), ci in cel mai rau mod a cautat sa supuna chiar mintile oamenilor din tarile ce apartineau imperiului tarist, cotropindu-le arbitrar credinta si cultura printr-o 'inventie originala' si unica ce-i drept, dar coplesitoare, numita - rusificare. Da, cumva treptat acest tar se schimbase, trecand treptat la metode nu prea ortodoxe!..

“Erau familii de tarani germani basarabeni, din Basarabia si de germani transnistreni din regiunea Cherson, plecati din locurile de origine din motive economice. Dupa 30 de ani au inceput sa vina si imigranti originari din provincia sud-germana Suebia. Intrucat Dobrogea era provincie a Imperiului Otoman, colonizarea imigrantilor germani s-a facut dupa legile otomane. Au fost singurii germani de pe teritoriul Imperiului Otoman. Au contribuit la dezvoltarea economica a Dobrogei.” - comenteaza Wikipedia.

 Acest impediment ivit pe parcursul locuirii lor in tinuturi rusesti - rusificarea - neconvenind unor oameni dintr-un popor cu o cultura solida si cu "obiceiurile lor organizate" inca din cele mai vechi timpuri, mai ales ca de la inceput li s-a promis ca vor fi liberi, neconcretizandu-se aceasta pe parcurs, si-au luat treptat la propriu talpasita, lasandu-si acolo agoniseala de o viata. Au preferat sa-si vada de drum, dar sa fie liberi in credinta, desigur nu cu usurinta au fost lasati sa plece1.. Unii s-au intors in tara de bastina,  cautandu-si radacinile, altii in alte directii, iar unii au ajuns pe aceste meleaguri dobrogene roditoare, jinduite pentru aceasta de numeroase natii:  de tatari, de turci, de greci, italienii manufacturilor, si chiar de rusi.

In localitatea Kogalniceanu primele suflete germane au ajuns chiar de prin 1876 (cca 10 fam.), dar odata cu alipirea Dobrogei la Regatul Romaniei in anul 1878, deja mai multi nemti s-au refugiat direct din Basarabia aici, formandu-se astfel o cale doar de ei stiuta.

 

Migrarea germanilor catre Dobrogea, s-a facut in trei faze:

  • primul val: 1841 - 1856
  • al doilea val: 1873 - 1883
  • al treilea val: 1890 - 1891

Din acest an (1841), cand au inceput sa vina mai multi si pana la inceputul constructiei bisericii, comunitatea s-a inchegat destul de bine, treceau (cu adevarat) de la o familie la alta de a construi casa acesteia pe terenul primit (prima data de la autoritatile turce, iar apoi romane dupa Marea Unire). La propriu "treceau" cand la o familie cand la alta, pentru ca nici nu dura foarte mult constructia unei case (poate 2-3 saptamani) la cat de organizata si sarguitoare era intreaga comunitate - chiar daca cei mai multi trebuiau sa locuiasca in colibe, datorita faptului ca inca nu "trecuse" comunitatea pe la ei - ca apoi se duceau sa cladeasca casa urmatoarei familii - cu toate aceastea aveau de indeplinit un vis! Marturiile vii intregesc de fapt tabloul temperamentului de neam care a ramas, in cea mai mare parte rece au darz, depinzand din care parte se privea omul, dar in genere necerand ajutor si mai ales lucruri materiale - niciodata, dar tocmai de aceeia! Aceste comunitati de nemti, trecute prin foarte multe, invatasera pe parcurs intrajutorarea! Deoarece, chiar daca multi inca mai traiau in locuinte improvizate, ba chiar anumite voci ce-si amintesc comenteaza ca biserica a fost prima in proiectul comunitatii de a fi construita ( in realitate, se construisera deja casele primilor veniti) - in anul de gratie 1897 au lasat tot pentru ca inainte de toate sa aibe comunitatea o biserica (pe langa cea mica ce era deja) demna de comunitatea proaspat infiinta.

 

O constructie, o dovada a iubirii dintre oameni!

Posibil ca acest vis nascut inca de la primii germani basarabeni ajunsi (pe langa bastinasii catolici) pe aceste meleaguri nu se putea concretiza pana in anul 1878, datorita guvernarii otomane, care de altfel nici nu se putea compara cu cea anterioara prin faptul ca le lasau toata libertatea, binenteles cu o exceptie, singura - aceea a birurilor si impozitelor nu foarte mici! Odata cu schimbarea guvernarilor si cresterea numarului de familii si a fortei de munca visul comunitatii a prins contur, iar impetuozitatea visului se observa in arhitectonica impunatoare a bisericii, care de fapt prin turla sa se observa de la distante considerabile, ca o emblema a localitatii. 

Minunea-minunilor tocmai in aceasta a constat: acesti germani, trecuti deja prin multe, cu mic cu mare se concentrau toti la lucrul ce-l aveau de infaptuit; faceau case necontand ca ei nu aveau una, dar inainte de aceasta si-au construit biserica! Ridicau rapid o casa aducand-o la final, apoi treceau la infaptuirea celeilalte, insa inainte de toate si-au construit biserica - "stindardul din piatra" a credintei nestramutate a celor care au construit-o! Cam rar asa ceva, nu?!

Este de fapt o istorie a iubirii, a daruiri si devotamentului fata de o cultura si fata de valorile unui neam/popor duse oriunde au fost dusi si ei in lume de catre cerintele altora (germanii tot timpul au fost cautati in domeniul mestesugaresc pentru o dezvoltare economica a regiunii respective) ori ale nevoilor lor personale de a fi un exemplu in primul rand, acolo unde ajungeau! Neuitand niciodata valorile neamului, transmise prin "molipsire" reciproca, imprimandu-si continuu prin viu grai si prin fapta cultura, insusindu-le nivel de familie, dar si ca oglindirea acestora la nivelul familiei mai mari ce era grupul/ comunitatea. Acest popor care oriunde s-a aflat ca mici sau mari grupuri, a stiut sa-si pastreze obiceiul oranduirilor si comportamentelor bune date chiar de traditiile lor in consens cu iubirea, coeziunea de familie si neam, de respect a valorilor transmise de strabunii lor si mai ales de responsabilitatea fata de ele.

O istorie a iubirii  uitata si nestiuta vreodata chiar pentru cei care locuiesc aici! Pentru cei care vor sa afle mai multe despre biserica, click aici

 

Voi reveni cu marturii vii, pentru aceasta comunitate, cat si pentru altele gemene sau de alte rubedenii ale acesteia.

Aceste randuri nu pot elucida vreodata vicisitudinile prin care au trecut acesti etnici asa zisi germani - nici nu am cum si nici nu mi-am propus de altfel, fiind vorba dupa cum se observa, doar despre constructia bisericii, a monumentului (oarecum, uitata fiindu-i importanta!) - suferinta acestui neam, cam fara de neam, ce au fost doar prin origine, limba si anumite obiceiuri/traditii, numele lor de nemti ramanand la fel ca si acestea,  altfel si diferit totusi, tocmai datorita celor intampinate... de aceeia las un link, pentru cine doreste sa le cunosca istoricul dramatic, cu ragamintea de a ramane acolo ceva timp pentru o intelegere cat mai mai profunda: http://ro.wikipedia.org/wiki/Germani_dobrogeni

 

Un articol de: Valerian Mihoc

Nota obtinuta:
9.8 (12 voturi)
1689 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Redactor-Colaborator Marţi, 26 Februarie 2013

Etichete pentru acest articol:

istorie, monumente, locasuri sfinte de vizitat, biserici in Romania



S-ar putea sa va intereseze si:

La 12 km de fosta Cetate de Scaun a Moldovei (Suceava), se afla Manastirea Dragomirna, [..]
citeste si comenteaza
La inceputul lunii septembrie am facut o scurta calatorie prin tara in care am trecut [..]
citeste si comenteaza
Articolul care urmeaza se doreste a fi o lamurire a unor lucruri care au incurcat multa [..]
citeste si comenteaza
La mai putin de cinci kilometri de Ploiesti se afla unul dintre cele mai cunoscute [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Barbatii nu se indragostesc de noi prin prisma a ceea ce facem, ci sunt atrasi mai ales de cum [..]
citeste si comenteaza
De fiecare data cand ne uitam la adolescentii din ziua de azi simtim un oarecare disconfort, o [..]
citeste si comenteaza
Esti ca unica frunza dintr-un copac, Ce-n viata lui a cautat perfectiune.... [..]
citeste si comenteaza
Motto: Artistul nu este un singur instrument de redare a mesajului initial, ci el insusi prin [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate