“Aventura” ciocolatei de-a lungul timpului (II)

CIOCOLATA

Progresele inregistrate pe scara larga in secolul al XVIII-lea (cunoscute sub numele de “Revolutia Industriala”) au favorizat aparitia unor tehnici care au facut posibila producerea ciocolatei si in forma solida. Este secolul in care s-au construit masini speciale, cu ajutorul carora se puteau zdrobi boabele de cacao, pentru a extrage din ele untul de cacao, ce va fi folosit in prepararea ciocolatei in forme compacte. Cu ajutorul acestor masini, ciocolata s-a putut fabrica in conditii adecvate.

O alta “inventie” care a facilitat prepararea ciocolatei asa cum o stim astazi a fost pudra de cacao. Un secol mai tarziu, olandezul Van Houten a inventat un fel de presa hidraulica, utilizata pentru a se obtine din untul de cacao un praf fin, care este practic cacaoa din zilele noastre. Datorita acestui ingredient, fabricantii vor putea realiza o pasta de cacao mai consistenta, mai usor modelabila in diverse forme. In urma acestei descoperiri, in anul 1847, britanicul Joseph Fry a constatat ca poate prepara din aceasta pudra o crema de ciocolata moale, modelabila, nerenuntandu-se la untul de cacao.

Treptat, ciocolata se va fabrica pe scara tot mai larga. Sfarsitul secolului al XIX-lea este perioada marilor fabricanti de ciocolata, ale caror nume vor deveni branduri celebre, cunoscute si in zilele noastre. Tot acum vor aparea si retete noi, care vor duce la cresterea vanzarilor acestui cunoscut desert. Spre exemplu, fratii Cadbury din Marea Britanie au  introdus laptele in pasta de cacao, ceea ce a condus la crearea celei mai populare retete de ciocolata: ciocolata cu lapte. Succesul lor a fost atat de mare, incat in 1867 au deschis prima fabrica de bomboane de ciocolata cu lapte.

Desigur, nici elvetienii nu s-au lasat mai prejos, astfel ca in 1867 Daniel Peter a experimentat introducerea laptelui condensat in ciocolata. Reteta sa a fost preluata ulterior de Henri Nestlé, care a constatat faptul ca adaosul de lapte nu face altceva decat sa confere un gust deosebit si sa rafineze pasta de cacao.istoria-ciocolatei.jpg

Tot de numele unui elvetian se leaga si alta inovatie in prepararea ciocolatei. In 1880, Rodolphe Lindt a descoperit un nou procedeu, care consta in incalzirea si topirea bucatilor de ciocolata obtinute pentru a se asigura un nou amestec mai fin, din care se putea crea apoi o noua ciocolata. “Inventia” sa a fost utilizata si de alti fabricanti de ciocolata, inclusiv din America. Cel mai cunoscut exemplu in acest sens este Milton Hershey. In 1893, acesta a cumparat o masina de fabricat ciocolata din Germania si a participat la Expozitia Internationala de Ciocolata de la Chicago, unde si-a prezentat batoanele de ciocolata cu caramel. Datorita succesului avut cu produsul sau, si-a deschis in 1894 o fabrica de ciocolata si de produse “auxiliare”, cum ar fi: caramele cu ciocolata, o bautura de cacao, bomboane si batoane de ciocolata.

La sfarsitul secolului al XIX-lea si in prima jumatate a secolului al XX-lea, cei mai mari producatori de ciocolata erau Germania, Statele Unite ale Americii, Franta, Elvetia (unde ciocolata va ajunge la rangul de “mancare traditionala” nu numai datorita unor renumite retete, ci si a unui preparat numit “fondue au chocolat”) si Marea Britanie. Despre aceasta din urma, se poate spune ca a introdus o reteta de ciocolata specifica, in care pasta de cacao, zaharul si laptele proaspat sunt prelucrate impreuna, pentru a conferi o mai mare durabilitate ciocolatei. Spre deosebire de acest procedeu, celelalte retete europene foloseau laptele praf, adaugat ulterior amestecului de zahar si cacao.

In ciuda progreselor inregistrate in fabricarea ciocolatei, prima jumatate a secolului al XX-lea nu a adus o evolutie spectaculoasa a industriei ciocolatei. Vanzarile erau considerabile doar in preajma Craciunului, iar preferintele erau indreptate mai degraba spre diferite ingrediente valorificate de prezenta ciocolatei decat spre consumul ciocolatei ca atare. De exemplu, in Marea Britanie, erau preferate produse precum celebrele batoane “KitKat”, “Mars” sau bomboanele “Smarties”.

In jurul anilor ‘30 apare prima ciocolata alba, realizata din unt de cacao, lapte praf si zahar, fiind ambalata in materiale netransparente, pentru ca lumina sa nu distruga grasimile din laptele praf, considerate “responsabile” de culoarea alba. Odata cu izbucnirea Primului Razboi Mondial si cativa ani dupa incheierea acestuia, consumul de ciocolata a fost rationalizat, ca urmare a deficitului de alimente si a saraciei.

Catre sfarsitul secolului trecut si in apropierea zilelor noastre, consumul de ciocolata a dus la dezvoltarea unei adevarate “industrii”. Producatorii incearca sa creeze produse diverse, de la batoane si bomboane, pana la siropuri si diverse ornamente, in scopul de a genera o cerere cat mai mare. Ca si in trecut, cele mai cunoscute sortimente de ciocolata provin de la fabricantii traditionali: Nestlé, Cadbury, Kraft, Lindt sau Hershey. Desigur, alaturi de aceste branduri, pe piata se regasesc si alte produse, cele mai apreciate fiind retetele belgiene. Majoritatea producatorilor de ciocolata provin din Europa si America de Nord, tot pe aceste continente inregistrandu-se si cel mai ridicat nivel al consumului.

In ultimul timp, s-a vehiculat tot mai des ideea conform careia ciocolata este un produs care, consumat cu masura, poate avea efecte benefice pentru sanatate. Astfel, specialistii au spus ca ciocolata cu un continut  ridicat de cacao este bogata in antioxidanti (cei mai cunoscuti fiind cei din grupa flavonoidelor), care au rolul de a contribui la sanatatea inimii si la combaterea radicalilor liberi (responsabili de imbatranirea organismului). De asemenea, auzim adesea ca ciocolata ne da o stare de bine deoarece stimuleaza producerea de endorfine (substante care genereaza fericirea).

Indiferent daca suntem convinsi sau nu de efectele generate de consumul de ciocolata, fiecare a incercat cel putin o data din fiecare tip de ciocolata. Nu sunt putini cei care apeleaza la cunoscutul desert, fie pentru a se delecta, fie pentru a oferi cuiva un “cadou dulce”. Practic, ciocolata ne scoate adesea din impas, de aceea cred ca  merita sa o consideram una dintre cele mai pretioase “inventii” ale omului.


Cititi si articolul "Ciocolata, o poveste de succes".

Nota obtinuta:
10 (10 voturi)
3535 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Alina-Nedelcu Miercuri, 24 Noiembrie 2010

Etichete pentru acest articol:

ciocolata de casa, ciocolata cu lapte, cacao, antioxidanti, istoria ciocolateii, consum de ciocolata



S-ar putea sa va intereseze si:

Odata cu luna august, musulmanii din intreaga lume intra in postul Ramadanului. Timp de o [..]
citeste si comenteaza
Chiar daca toamna a venit, nu inseamna ca nu putem sa ne mai facem planuri de vacanta. De [..]
citeste si comenteaza
Asa cum am precizat la un moment dat in sectiunea anterioara, ocupatiile traditionale ale [..]
citeste si comenteaza
Cand auziti “fire de tort” probabil va ganditi la ate dulci cu gust de tort sau la un [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Cum vremea concediilor a sosit, cei mai multi dintre noi aleg sa-si petreaca cel putin o parte a [..]
citeste si comenteaza
Desi astazi ni se pare bizar, trebuie sa stim ca banalii ciorapi nu au facut parte dintotdeauna din [..]
citeste si comenteaza
Progresele inregistrate pe scara larga in secolul al XVIII-lea (cunoscute sub numele de [..]
citeste si comenteaza
Principalele evenimente desfasurate in perioada carnavalului [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate