Teatrul LUNI de la Green Hours - Povestea (II)
Ce a ajuns sa insemne Teatrul LUNI si cum si-a castigat notorietatea pe scena culturala? Ce inseamna sa fii angajat al Teatrului LUNI? Ce valori promoveaza acest tip de teatru si care este reteta patrunderii in dialogul cu teatrul clasic?
Efervescenta dorintei de exprimare in lipsa de conditii
Actorii de la Green Hours sunt pasionati de ceea ce realizeaza aici, chiar daca sunt platiti de trei-patru ori mai putin decat cei de la stat (60 de lei pentru o reprezentatie), chiar daca nu exista culise, nici o recuzita propriu-zisa, nici macar un spatiu pentru repetitii (actorii repeta in club, cateodata si in prezenta consumatorilor), chiar daca nu se poate respira din cauza fumului de tigara (luni si marti). Ei nu sunt pretentiosi, dimpotriva, sunt multumiti pentru ca se pot exprima liber (au “permisiunea” de a propune subiecte tari, inedite, tabu, de actualitate, de interes direct pentru societate), pentru ca au ocazia sa se afirme si sa acumuleze experienta, ba chiar sunt entuziasmati de farmecul acestor lipsuri.
Sunt avantajati si din alt punct de vedere: neavand spectacole decat trei zile pe saptamana, pot castiga bani si din altceva, ca de exemplu televiziune, publicitate.
O ilustrare a acestei reale placeri de a juca o constituie GALA Teatrului LUNI. Initial gandita ca o gala de incheiere a acestui mereu proaspat proiect, din lipsa fondurilor, a devenit o gala a continuitatii si a perseverentei. Timp de un an si jumatate, pana la punerea din nou pe picioare a situaţiei financiare a clubului Green Hours, Maia Morgenstern, Coca Bloos, Dorina Crisan Rusu, Teodora Hergheliu, Mihaela Radescu, Lucian Ban, Ruxandra Guttman, Rudy Rosenfeld, Dana Dembinschi, Liliana Ceterchi s.a. au jucat fara sa fie platiti.
De altfel, chiar marturiile unora dintre artistii locului evidentiaza foarte clar ce inseamna LUNI pentru ei: “Pentru mine, Green Hours este chiar locul unde am debutat in Bucuresti, in 2001. Am venit aici sa fac teatru, pentru ca este singurul loc din tara unde se face acest gen de teatru. Aici este un loc de intalnire pentru tinerii regizori si actori inca de dimineata, de la cafea. […] pentru teatrul experimental, ceea ce se intampla la Green Hours este esential. […] Doar Voicu are indrazneala sa puna texte speciale, textele tinerilor. Asa ca nu vad nicio alta organizatie de tineret care sa fie mai utila tinerilor decat este acum Green Hours.” (Radu Afrim)
Public constant si consistent
Desi spatiul este foarte mic, se poate spune chiar ca nu este deloc practic pentru reprezentatii teatrale, avand forma unei burti de balena, cum s-a exprimat cineva, deci un spatiu in care conditiile de creare a unei vizibilitati aproape de perfectiune nu prea exista, majoritatea spectacolelor se ţin cu casa inchisa, ceea ce inseamna un plin de aproximativ 80 de persoane.
Clientela barului Green Hours devine foarte repede si public fidel (in acest sens, Voicu Radescu spune ca numarul celor interesati de reprezentatiile lor s-a triplat) iar publicul interesat de teatru revine in serile de jazz si chiar dimineata sau la pranz, la o cafea, pe terasa “relaxata”.
Cererea fiind foarte mare, ar trebui sa se tina zilnic spectacole la Green Hours, insa directorul clubului nu isi permite un vis asa de frumos, pentru ca acest lucru ar insemna automat uciderea barului, care este, din pacate, singura sursa de venit a fenomenului Green.
Succesul manifestat in interesul ascensional al publicului fata de aceasta forma de teatru se explica prin suflul proaspat, dinamic, adus de generatia tanara. Actorii, regizorii, dramaturgii sunt deschisi suta la suta catre tot ce inseamna nou. Sunt cei care, de peste 12 ani, revigoreaza teatrul romanesc si atrag si sectorul tanar de varsta.
Underground, nu brand!
Nu se poate vorbi despre dezvoltarea artei scenice in Romania postcomunista fara a aminti acest cafe-teatru, in care scena propriu-zisa are cam 2 metri patraţi, care nu sunt, de cele mai multe ori, folositi pe post de scena. Tot localul poate fi considerat o scena.
Desi este printre promotorii teatrului underground in Romania, Green Hours nu s-a vrut niciodata a fi o afacere. Reprezentatiile au ajuns, treptat, sa se sustina prin ele insele.
Underground inseamna altfel: alt fel de atmosfera, opusa celei rigide, conventionale, a teatrelor de stat; alt fel de spatiu, un spatiu liber, uneori haotic, opus celui organizational. Green Hours este un astfel de spatiu. Si asa ar trebui sa ramana, pentru tinerii pentru care barierele culturale nu functioneaza, pentru cei pentru care mediul imprevizibilului este cel mai apropiat de firea lor.
Pentru cei care „lucreaza“ la Green Hours, underground este sinonim cu libertatea totala de exprimare a artistilor, o libertate care conditioneaza placerea si usurinta de a munci. Textul clasic este tratat cu aceeasi deschidere ca textul contemporan, in sensul ca se pot gasi oricand mijloace alternative de prezentare si de interpretare ale acestuia.
Se preconizeaza, la nivelul obiectivitatii receptarii, o apropiere din ce in ce mai mare intre teatrul institutionalizat si cel underground. Dovada o face publicul, din ce in ce mai mixt, si de o parte, si de alta. De fapt, nu ar trebui sa existe doua parti opuse in acest sens. La acest lucru a contribuit si continua sa contribuie Teatrul LUNI de la Green Hours: la schimbarea mentalitatii, la improspatarea perceptiei despre actul artistic in general.
Postat de: Alexandra-Troasca Marți, 14 Decembrie 2010
Green Hours, Teatrul LUNI, teatru underground, Voicu Radescu, teatru pentru tineri, teatru alternativ
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cum sa te imbraci la o cina romantica? 5 sfaturi utile
- Drepturile pasagerilor: tot ce trebuie sa stii inainte de zbor
- Ce trebuie sa stii despre asigurarea RCA cand inchiriezi o masina?
- Beneficiile utilizarii produselor de curatenie profesionale in gospodaria ta
- 3 sfaturi utile pentru curatarea si intretinerea pardoselilor
