"Romanul adolescentului miop", de Mircea Eliade, mica prezentare
"De cele mai multe ori insa, eu ma linistesc inchizand ochii desfatandu-ma in fata unui spectacol fara pereche. O sala imensa, plina de lume. In fund, pe o estrada impodobita de flori, eu. Sala aceasta, fara indoiala e o mare Academie din Apus. Iar toata lumea dintr-insa a venit sa asiste la incoronarea mea. " - Mircea Eliade
Iata un incredibil vis desprins parca din cele mai infatuate naluciri adolescentine, dar o viziune exacta, o premonitie am putea spune despre ceea ce avea sa devina peste multi ani maestrul si savantul Mircea Eliade, care in ciuda renegarii sale de catre vechiul regim a fost atat de roman, atat de ancorat in realitatea aceasta cruda pe care se nasc asa zisii oameni 'internationali', dar care iata au in ei samburele geniului, de care nu au grija romanii ei insusi chiar si atunci cand il vad in carne si oase.
"Adolescentul Mircea Eliade credea nestramutat in steaua sa. Gloria visata la 14 ani nu mai e de mult o naluca" - spunea Mircea Handoca in prefata cartii sale "Romanul adolescentului miop". Pe care o incheie astfel: "Cele doua volume ale < Romanului adolescentului miop> nu pot fi ignorate de cercetatorii beletristicii lui Mircea Eliade, aceasta cunoscand in timp numeroase avataruri; lirismul si autenticitatea din 'Maitreyi', monologul interior al 'Intoarcerii din Rai', fresca epocii din 'Huliganii', fantasticul cu profunde radacini in folclorul autohton din 'Sarpele' si 'Domnisoara Christina', si, in fine, desavarsita sinteza a 'Noptii de Sanziene, roman social si filozofic, unde realismul se imbina cu fantasticul, mitul si simbolul" - Mircea Handoca
Geniul creatiei...
Chiar romanesc fiind, daca ar fi sa continuam o idee precedenta. Acolo unde exista atatia hoti si, iata, faptul colosal este ca de acolo se nasc si genii. O lume atat de pestrita, o lume generoasa insa in al sau talent, chiar furat fiind cu generozitate...
Sunt atat de vulnerabili la inceput si atat mici chiar fata de cei din jur, atat la propriu, cat si la figurat, insa ei nu au nicio taina, deoarece isi continua nestingheriti drumul si destinul interior, chiar foarte fericiti fiind in a lor "umbra". Insa, o umbra (luminoasa) doar ca un paravan unde nu vede nimeni ce se 'coace' acolo. Pentru un copil anemic si miop pe deasupra cine ar da doi lei, chiar vreunul dintre fratii sau acei prieteni din copilarie? Ca i-a depasit pe acestia acel 'copil miop' prevazut cartii, sau 'anexat' acesteia totusi, daca ar fi sa intind un pic gluma facuta doar din admiratie, este indiscutabil ca s-a foarte inaltat fata de ei din toate punctele de vedre.
Oare am avea timp vreodata si spatiu suficient sa cuprindem geniul acestui autor? Ce cutremur mai apare dupa aceasta intrebare... Insa, dansul a avut timp numai intr-o viata, numai una care le-a cuprins pe toate! Desigur ca, nu am avea timp, asa cum se si intampla intre ale noastre mici activitati cotidiene, care din fericire se mai spulbera in momentele in care ne mai intalnim cu o carte asemenea. Rusinati poate ca uneori pana la aceasta intalnire ea a stat si tot stat singurica si stinghera intr-o vitrina, asteptand momentul in care sa ne infatiseze o lume exact de la deschiderea primei pagini, sa ne infatiseze de fapt un om cu lumea sa, o inima ce va continua sa bata acolo aevea in plenititudinile necuprinsurilor! O inima ce va bate mereu intre cele doau coperti ori de cate ori va fi deschisa, in asa mod vadit caci va bate in mod egal prin empatie cu momentul scrierilor, o bataie la nivel inalt care nu va scadea niciodata si care va fi resimtita chiar si acelora prea putini interesati, ca intr-adevar o astfel de carte poate transforma o maimuta intr-un om!
Ce-am mai putea comenta mai mult fara a ne balbai in silogisme care parvin probabil tot de la el?! Si, poate ca nici pana la dansul nu a fost nimic nou sub soare, dar analizele si atentia sa concentrata asupra detaliilor si cat mai ales asupra simbolurilor nu se compara cu nimic. Apoi lumea fantastica care l-a animat si pana la adanci batraneti, deslusirea simbolurilor ce ne inconjoara si nu le bagam in seama, intelegerea credintelor, religiilor, viselor cat si ale infragerilor de tot felul, dansul in toate a crezut, iar aceasta credinta in Cauza Suprema s-a si materializat. Nu avem cum sa nu facem totusi remarca precum ca, urmand cumva si maxima vietii ce l-a animat pe un alt mare om, Alfred Adler -"A fi om, inseamna a fi inferior..." - dupa cum spunea, la fel Mircea Eliade chiar daca s-a simtit asa doar fata de cativa colegi din scoala, mai mult fata de acei atleti fizici, n-a cautat astfel o falsa suprematie fata de ei in nici un fel, in primul rand pentru ca foarte putini stiiau de acest inscris, maestrul cautand sa-si implineasca doar destinul personal. Intr-o astfel de chemare interioara nici nu avea cum sa fie exclusa Dumnezeirea: "A fi om inseamna a fi religios!" spunea concis, dar atat de frumos! Atat de cuprinzator lucru, dandu-ti seama ca de fapt omul ateu nici nu exista, ci e o doar o fabulatie pentru oameni beti, depinzand doar cui te inchini, unui zeu (dracului propriu-zis) sau lui Dumnezeu?
Apoi nu ti-ar ajunge singura ta viata numai sa cuprinzi in comprehensiune toata opera sa, chiar daca ai citi si medita fiecare material in parte. Poti sa te incanti de aparitia geniului din frageda copilarie, asa dupa cum este aceasta carte, poti sa visezi alaturi de el in povestile de dragoste si/sau fantastice, poti chiar sa inveti sa aplici in viata ta intelepciunea maestrului (fiind atat de putin zis, totusi), dar cu siguranta ca ti-ar creste si tie dioptriile numai citind "Istoria Credintelor si Ideilor Religioase", pe care tot citind-o dar neintelegand, ridicanduti-se si parul din cap, crescandu-ti atat de mult si barba intelepciuni chiar prin neinteles...apoi, dandu-ti seama ca ceva tot ai prins! Pentru mine unul cele trei volume ale acestei opere este o continua provocare ce va muri odata cu mine.
Scurta prezentare
Din toata inima o doresc pentru a nu ma mai impiedica in cuvinte de-o schioapa, mai ales ca am atins mai devreme subiectul principal al faptelor cuprinse in "Romanul adolescentului miop". Probabil, nu mai trebuie sa afirm ca este un roman autobiografic, cu toate ca abia cateva pasaje au fost publicate in cateva reviste de gen si abia mult dupa adolescenta, la varsta adulta a fost publicat in intregime. Spunand atunci:
“Amintirile sunt icoanele timpului pierdut.”
“Trebuie sa mă cunosc. Trebuie sa stiu odata sigur cine sunt si ce vreau. Am amanat mereu lucrul acesta, pentru ca mi-era teama. Mi-era teama ca nu voi izbuti sa-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i sa nu ma indurereze. Eu mi-am inchipuit anumite lucruri despre mine insumi. Ce se va intampla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decat o parere?”
Cartea aceasta a fost publicata la varsta maturitatii expresiei, asa dupa cum orice om matur se mai intoarce asupra copilariei sale luand mereu ceea ce a fost bun in ea, mai ales acel suflu tineresc ce cuprinde intotdeauna aceste minti luminate. Dar, din toata fericirea el insusi a dorit sa nu existe niciun echivoc in ceea ce priveste adolescenta sa, caci spunea in "Amitiri"-le de mai tarziu, ca nu si-a propus sa inventeze si sa infrumuseteze macar cu ceva minor, chiar putand face asta din plin.
Sunt in carte aspecte legate de scoala si de dificultatile intampinate de orice adolescent, cu curiozitatile varstei si starile sufletesti predominante. Exista chiar si un capitol al romanului asemeni unei notite dintr-un orar scolar, ca apoi aparand in mod firesc alte capitole in ceea ce priveste un anumit "Profesor"-ul, "Prietenii", prietena cea mai buna, logodita totusi... "Bacalaureatul", "Redactia", fiind probabil prima, acolo unde si-a regasit un profesor, tristetile si bucuriile legate de cate un subiect exterior sau interior, mai mult sau mai putin intemeiata, dar determinate de sentimente incandescente si de timpul varstei adolescentin, asa dupa cum se intampla fiecaruia in aceasta varsta. Ceva ca o tristete, o adumbrire totusi strabate fruntea genialitatii.. "Sti, Niska ma pasioneaza agonia mea si a fapturilor mele... E tragic; si reconfortant pentru mine..." spunea prietenei lui bune in Partea a-III-a.
Insa, nu trebuie uitat ca in ciuda acestei perioade contradictorii, chiar din aceasta se distinge modul autodidact, impunerea zdrahonica a unei vieti, ore, clipe programate de a avea rezultate sigure!! Numai disciplina ferma si doar cele 4 ore de somn pe noapte inca de pe atunci l-a determinat sa aibe un succes programat, desi nu a cautat aceasta indeaproape! Mai exista un subcapitol intitulat simplu "Sambata", acolo unde descrie faptul cum colegii lui cumparau asa-zisa dragoste cu bani putini si unde descrie faptul ca sugestionat a acceptat sa incerce si el -experiente erotice- intr-un decor mizer, ceea ce l-a facut sa treaca de la sentimentul de dezgust, la scarba, apoi la umilinta... "Romanul..', mai cuprinde scrisori importante, insa cutremuratoare este 'inclestarea' Sinelui sau in sine!!
Mai tarziu tot el insusi spunea in "Amintiri': “Am plans. Cand am pus cartea pe raft, am râs. Am râs de mine. Înca mai sunt sensibil si visător.”
In orice caz, o carte ce nu trebuie uitata!
Un articol de: Valerian Mihoc
Postat de: Valerian-Mihoc Vineri, 21 Martie 2014
eliade, literatura de calitate, romanul adolescentului miop
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
- Beneficiile otetului de mere: utilizari in bucatarie si sanatate
- Secretele unei petreceri reusite: 5 reguli de care sa tii cont
- Tipuri de saltele pentru anumite categorii de oameni si/sau obiceiuri de dormit
- Sanatatea cerebrala: care sunt investigatiile care ajuta in evaluarea acesteia?
