Despre oameni, despre iubire, despre Dumnezeu
M-a fascinat intotdeauna povestea „Fata babei si fata mosneagului”. Este o apologie a bunatatii. E, daca vreti, un eufemism pentru „om bun” desi, in aparenta, parintele isi alunga copilul, deci ar trebui sa fie considerat „rau”…
Ce m-a impresionat a fost momentul in care Sfanta Duminica intreaba copila ratacita: „Esti om bun? Daca da, poti intra. Daca nu…du-te cu Dumnezeu”.
Noi nu stim, nu avem de unde sa stim, ce fel de oameni intra in viata noastra. In inima noastra. Nu vom sti sigur, din prima clipa. Dar intrebarea: „Esti om bun? Atunci, poti intra. Daca nu, du-te cu Dumnezeu”… ar putea sa ne ia o piatra de pe suflet. Pentru ca astfel am transfera o parte din neincredere in mainile lui Dumnezeu. Si daca El, Tatal, e de acord…
Accesarea „liberului arbitru” inseamna inchiderea temporara a usii prin care primim ajutorul oferit neconditionat, de catre Dumnezeu
Multi dintre noi preferam sa alegem mereu calea usoara, pentru a trece peste diversele nemultumiri, neimpliniri. Asteptam mereu „para malaiata”, in loc sa ingrijim parul si sa urcam pe scara, pentru a culege fructele. Si nu pricepem, cat este viata de lunga, faptul ca „para malaiata” este destinata doar celor care nu pot, INSA nu si celor care ar putea, dar nu vor sa urce pe scara.
Ati vazut vreodata cum se face maiaua?
Se pune faina, drojdie, putina apa, se lasa la crescut, apoi se ia o parte din maia si se pune intr-o anumita cantitate de faina, cu apa si sare, care se framanata si din care se face painea. Restul de maia se pastreaza pentru urmatoarea paine, cand se adauga iar faina, drojdie, se face o noua maia, din care se ia iar o parte si tot asa. Mereu ramane o farama din maiaua originala.
Peste ani, multi oameni au spus ca, in painea pe care o fac azi, exista o particica din maiaua facuta in urma cu 70-80 ani. Poate e curios, insa este fascinant.
La fel suntem si noi, cei inruditi. Oricat de indepartati am fi unii de ceilalti, oricat am vrea sa nu stim unii de ceilalti, de multe ori („eu nu sunt la fel ca ala, e doar o ruda indepartata”)…vrem-nu-vrem, suntem la fel ca maiaua. Uniti printr-o molecula. Si, de multe ori, acea molecula, intr-o anume situatie, poate fi reprezentarea clasica a vorbei: „sangele apa nu se face”…
Baiatul meu a implinit 14 ani. E foarte mandru ca va avea buletin.
L-am programat la Evidenta Persoanelor si m-am apucat sa-i pregatesc dosarul.
A trebuit si buletinul meu.
Eeeeei…”persoana” aceea din fotografie nu mai eram eu. Acolo era o femeie-fetita, satena, slaba-trestie…desi de atunci au trecut doar 6 ani…
M-am dus la oglinda. EU, ACUM…femeie-coapta-bine, acum si blonda, grasuta (ce termen duios, auto-convenabil).
M-am mirat ca, pana acum, ori de cate ori a trebuit sa “prezint buletinul”, nu a sesizat nimeni diferenta. Si nu mi s-a cerut nici un alt act care sa imi dovedeasca identitatea. Dar, pe de alta parte, m-am bucurat ca nu s-a intamplat asta. Una este sa realizezi TU ca te-ai schimbat si cu totul altceva este sa ti se spuna in fata, aceasta. Culmea, abia atunci suferi, desi stiai.
Asa ca…m-am programat si pe mine la Evidenta Persoanelor. Imi schimb si eu buletinul, pentru ca, din fericire, pe platforma lor online exista si rubrica: “schimbare buletin pentru ca fotografia nu mai corespunde cu fizionomia”…
Este putin trist, este adevarat, insa ma consoleaza gandul ca, devreme ce exista aceasta rubrica, este clar ca si alti oameni trec prin aceste schimbari.
Nu sunt singura.
Ma incadrez in “standarde”. Intr-un normal statistic-acceptat. Chiar daca nu-mi convine (buletinul meu / figura mea mai aveau 4 ani de “valabilitate”, nu? Cat sa te schimbi in 6 ani???)…Da. M-am schimbat atat de mult, incat trebuie sa imi schimb si buletinul. Dar…sunt bucuroasa. Pentru ca voi fi Eu in poza, pentru inca un numar de ani…Si pentru ca, astfel, nu voi fi nevoita sa spun, daca mi s-ar cere si un alt act care sa imi confirme identitatea: “Nu seman cu femeia din fotografie??? Normal!!! Pentru ca am mancat-o!!!".
In iubire…intrebari vor fi intotdeauna.
Raspunsurile vor veni, presupun, doar atunci cand, in functie de personalitatea fiecaruia dintre noi, vom avea curajul sa le infruntam.
Dumnezeu nu ne condamna pentru iubire. Ne condamna doar pentru lipsa ei. Lipsa unei trairi fizice, in durerea sufleteasca acuta, conduce spre o suferinta interioara acuta. De aceea, in suferinta, nu lacrimile ar trebui sa ne dea de gandit, ci lipsa lor.
Un articol de: Teoana
Photo by: pexels.com
Postat de: Redactor-Colaborator Luni, 26 August 2019
despre iubire, despre dragoste, despre dumnezeu
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Transformarea pielii cu retinal: ingredientul de 10 ori mai puternic decat retinolul
- Top 5 motive pentru care anvelopele de vara Barum sunt o alegere excelenta
- Cum sa-ti rambursezi creditul mai rapid: strategii eficiente
- Ce sa porti la o conferinta de afaceri: idei de tinute office chic
- Costul fatetelor dentare: cum poti sa iti planifici financiar pentru un zambet perfect?
