Batrana cu botuta
Pasea cu botuta ei, anevoie, de parca ar fi tras toate durerile lumii dupa ea. „Este bugat pana la inima satului” isi zicea, „doara, doara s-o-ndura oarecine de mine sa ma ia”, nadajduia batranica. Gafaia sub naframa neagra. Peste treizeci Celsius si racorirea mult asteptata, o ploaie or fie ce-o fi, nu mai venea. E prea anevoie asa. Tragea nadejde c-o mai apuca-o pe doctorita la dispensar.
O doare, nici nu mai stie cate o mai dor, se simte slabita. Picioarele si le ridica greu de la pamant. Oh, da, se aude ceva. S-a intors anevoie, cineva de dincolo de marginea satului venea cu un Logan. „Doamne, opreste-l sa ma ia, Te rog, Doamne, opreste-l!” S-a tras la marginea drumului prunduit si si-a ridicat mana cu nadejde... „Doamne, indure-se de cei optzeci si noua de ani ai mei, ca mult m-au trudit toti anii aistea.” Loganul venea amenintator apoi a trecut de batranica si botuta ei, invaluind-o intr-un nor gros de praf. „Sa nu te prinda, anii mei, omule, sa nu-ti faca si tie altul la fel!”.
Printre prunii lui Sive Ioani se intrevedea crucea bisericii. Acolo trebuia sa ajunga. „Oh, ce slabii! De ce ma mai tii, Doamne? Ca bine mi-ar fi fost langa Neculae al meu!” Pasii ei se infiripau din ce in ce mai inceti, traganati ca o doina de demult, din fecioria ei. Aceeasi jale, atemporala, contopita mereu cu plaiul Salajului, contopita mereu cu pasii slabi ai cuiva, cu tinta ajungerii mereu mai departe. Dar acum, acum era mult mai greu cum tot mai rari sunt vecinii ei, cum pruncii o cauta doar asa, sa-si aline cugetul ca si-au facut datoria. Sapte, sapte a crescut, si si-a tras mana mereu de la blid ca pruncii sa se sature. Cu Neculae era mai usor. I se punea mereu inainte un blid cu zama inainte, dupa ce descarca carul cu lemne, or huluji, o’ ce-o fi, la poarta cuiva. Cam atat lua Neculae de la cei ca el, tot atat de sarmani. Isi mai agonisea ceva zile munca pe la colectiv, niciodata destul de-a manca pe saturatelea dar nici atat de putin sa nu aibe ce manca. Vara era mai usor, putea potoli mai bine cele sapte guri cu cate o zama de selata or’ urzici, or’ zama de pasula verde. O ceapa si un pic de slana se mai putea gasi la inceput de vara, apoi, daca Domnu’ facea ca gainutele ei sa-i mai dea un out sau doua sau mai multe, se mai ducea pe la coperativa si putea lua cu ele ceva ulei de gatit sau petrol de lampa.
Da, iar se aude ca vine ceva, un Logan din nou. Nu s-a oprit, a trecut repede invaluid-o intr-un alt nor gros de praf si parca auzise batranica ceva odata cu zgomotul motorului si al rotilor pe prundis: „Babo, te cauta moartea p-acasa!” Acum asuda mult si mergea si mai greu. Doua lacrimi subtiri isi sapau albia pe pielea ei batucita de vant si praf. „Florita, Florita, nu-i sorga la nimeni de tine. Pruncii, alduiasca-i Domnul, n-au nici ei timp de mine. Ce le-o fost sorga sa marga pan’ tari? Casa me s-a lu’ Neculae nu li-i buna. Si vin cu blide de-acasa cand vin. Li-i sala la mine, cica pute a soareci.” Pasii ei s-au facut si mai inceti si lacrimile incremenisera cumva printre riduri.
Aplecata de ani, batranica se lasa mai greu cu mana tremuranda pe botuta ei, subtire ca o umbra, simtea drumul mai greu, mai dusmanos cu anii ei multi si crucea bisericii nu se mai vede printre pruni. O vrabie, ca-ntr-un ritual se imbaia in praful gros de pe drum. Florita se ruga sa-i iasa cineva, un suflet viu inainte. Nu i-a iesit nimeni in cale si-i e sete acum, limba i se lipise parca de cerul gurii. S-ar fi oprit la fantana lui Ilu a Ghiloaiei, dar cine-i va scoate vadra cu apa? Nisia, sora ei din casa cealalta ii aducea in fiecare dimineata un sfert de vadra din fantana ei. De catava vreme mana ei dreapta era paralizata iar piciorul drept abia si-l tragea dupa ea. S-a rugat de Nisia aseara sa-i pieptene parul si sa-i spele spatele ca de-o muri astara, isi zicea, nu voia sa fie de rusinea satului, de-o gasi-o asa cum era. Si-o imbraca deseara poala ei ce-a noua pe care Nica, fata-sa cea mare, a cusut-o din ceva material capatat de mana a doua. Si-o pune si broboada cea noua pe ladita, la vedere, pentru ca Nisia sa i-o puna pe cap dimineata. „Da ce ti-o venit asa de moarte, Florita draga? Ce pieptanat iti tat trebe? Dor nu ti-i marita? Florita, da’ cine m-o pieptana pe mine?” Nisia „s-a dat pe grija” la Crina, fata cea mica a Florichii, nu pe mult, un ciob de casa acolo si ceva pamant. Crina traia la oras si o vizita rar. Cand venea ii umplea frigiderul cu toate cele apoi trecea si pe la maicuta ei. Crina avea o inima buna, dar foarte impartita cu tot felul de treburi si griji si cand era chemata, mergea undeva in nordul Italiei la cules, toamna, si la tuns viile, candva pe la sfarsitul iernii.
A mai trecut un Logan. De data asta batranica s-a tras doar mai la marginea drumului si si-a vazut de drum. „Numai sa nu plece doctorita, numai sa nu plece! Musai sa-mi gasesca baiul la tate slabiile celea.” Acum putea vedea deja cladirea scolii si biserica imediat langa. „Numai sa nu plece doctorita, numai sa nu plece!” Purta in picioare tenesi Nike pe care fata ei de peste mari le-a adus. „Ce te-ai nealcosit ase’? Doara n-oi merge la nunta!” Nisia n-a fost maritata niciodata. Ea s-a maritat cu Domnul, spunea cand era intrebata. Toata ziua era cu sapa in mana, garbova si inceata, parea a se fi facut una cu sapa si cu glia. Anul acesta s-a uscat totul, cartofii erau mici ca ouale de vrabie si porumbul nu crescuse mai mult de un cot si s-a uscat de tot. „Ne bate Domnul, Florita, ne bate de rai ce suntem! Tu ti-ai vazut de prunci tata viata si esti tat singura, ca si mine.” Nisia ii redeschidea rana singuratatii ori de cate ori Florita plangea.
Nu mai e mult. A ajuns aproape langa scoala apoi va trece de biserica si imediat langa biserica e dispensarul. La gardul lui Nelu Surului, potaia lui parea ca-si iese din minti de latrat la apropierea batranei. „Mustre-te, caine! N-ai ce manca de mine, doar oarece oase batrane. Latra-i pe ceie de mi-o furat gainutele!”
Cand a ajuns la usa dispensrului lacatul era pe usa. „O plecat doctorita de vreo juma de ora!” i-a strigat de peste drum Rahila Cucului, fata de la coperativa. Batrana s-a prabusit aproape pe pragul usii de la dispensar. Ar fi vrut sa planga, ar fi vrut sa strige dar tot ce i-a iesit pe buze a fost „Oh, Doamne, de ce nu ma iei?” Dupa o vreme s-a ridicat si a trecut drumul, apoi a intrat pe usa coperativei. „Am sa cumpar oarece dulce sa-i dau la Nisia. Doar, doar s-o imbuna si-atunci am s-o rog sa ma spele pe spate si sa ma pieptene. Am sa iau poala cea noua si am sa-i arat Nisiei broboada pe ladita, sa mi-o puna pe cap dimineata. Sa nu ma rada satul!”
A plecat incet, cu un zambet tainic pe buze. In urma ei, piciorul pe care si-l tara a lasat in praful drumului o urma subtire. N-a ajuns bine la casa lui Nelu Surului cand un Logan s-a oprit langa ea: „Intra, lele Florita, te-oi duce la casa ta!” „Domnul sa te alduiasca, fatul meu, du-ma la nacazul meu...” Apoi un nor gros de praf s-a ridicat in urma lor iar potaia Surului latra iesita din minti.
Un articol de: Slavomir Almajan
Kelowna, Canada
Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 23 August 2012
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
