Separarea de partener
Separarea de partener este o chestiune destul de complicata pentru psihicul nostru si de cele mai multe ori dureroasa pentru suflet. Poate ca ai fost parasita de partenerul tau si de aceea citesti acest articol sau poate esti pe punctul de a incheia o relatie. Asadar poate este bine sa afli ce se petrece.
Un prim pas in intelegerea separarii ar fi sa studiem mai atent comportamentul bebelusilor atunci cand mama lor ii lasa singuri. Vom observa foarte repede faptul ca odata cu plecarea mamei acestia devin mai agitati, anxiosi, expresia fetei transmite ingrijorare, privirea cauta figura mamei si in cele din urma plang pentru a fi auziti de catre aceasta. In fapt este vorba de mediul care este resimtit ca fiind nesigur odata cu plecarea persoanei care inspira incredere, protectie si care are suficiente resurse pentru ca bebelusul sa se simta intr-un mediu ce ii poate asigura supravietuirea.
Asadar raspundem si unei scheme primitive a creierului care in evolutia noastra ca specie ne-a fost de folos pentru a supravietui si pentru a ne dezvolta. Chiar daca suntem o specie evoluata comparativ cu primii oameni sau cu animalele aceste mecanisme de raspuns nu ne-au parasit cu totul ci au ramas niste urme, ca dovezi ale evolutiei si ale faptului ca stramosii nostri au existat si au facut posibila existenta noastra.
Pe de alta parte ramanand tot in zona bebelusilor mai spunem ca in relatia mama-copil apare si un alt fenomen care determina atasamentul nostru fata de persoanele importante si felul cum facem fata momentelor de separare in viata adulta. Asadar, cu cat o mama raspunde suficient de bine nevoilor bebelusului ei, cu cat reuseste sa comunice mai precis cu acesta, ii intelege cerintele si i le satisface intr-un moment potrivit, cu atat copilul dezvolta un atasament sigur si va fi din ce in ce mai putin cuprins de teama atunci cand ramane singur facand fata cu brio momentelor in care mama nu se afla in proximitatea lui. Desigur, aici un alt factor important este chiar increderea si siguranta pe care mama o detine, curajul ei si... iubirea sincera si neconditionata pentru cel mic.
Dar cand cel mic devine mare si cand se angajeaza in relatii aduce odata cu aceasta si modelul de baza. Va experimenta separari dureroase cand tipul sau de atasament este unul nesigur, cand il investeste pe partener cu putere si resurse de calitate, alaturi de care proiecteaza un mediu sigur si securizant iar amenintarea cu parasirea se poate transforma intr-o frica de nesuportat. Pe scurt, isi fac aparitia compotamentele si schemele de baza dezadaptative ce ii pot face traiul din ce in ce mai complicat.
Astfel, in fata separarii devine disperat, gandurile disfunctionale acapareaza spatiul psihic, iar separarea in sine devine pedeapsa cea mai mare. De multe ori aceasta a fost asemanata cu dolilul, in ambele cazuri avand ca subiect o persoana disparuta, fie ca este vorba de deces fie ca este vorba de o iesire a unei persoane importante din viata emotionala. De aceea, evenimentul este intampinat cu comportamente de protest si disperare, separarea fiind greu de acceptat, aproape negata, insotita de comportamente agresive la adresa partenerului, cu frustrari si reprimari ce fac doar sa intareasca si mai mult cercul vicios al comportamentelor dezadaptative. Alaturi de acestea se aseaza si partea cognitiva insotita de ganduri negative si disfunctionale care slabesc increderea in sine si intaresc ideea de pierdere. Apar idei depreciative la adresa propriei persoane si sentimente de vinovatie precum "sunt o/un proasta/prost", "este numai vina mea", "am gresit" precum si pierderea separentei in viitor care poate lua forma unei idealizari exagerate cu privire la partener: "nu voi mai intalni pe nimeni ca el" sau "nimic numai are sens".
Ce trebuie facut? Trebuie cercetata aceasta zona a gandurilor; trebuie identificate, asternute cu creionul pe hartie si provocate: te poti intreba care sunt sansele sa nu mai intalnesti niciodata pe cineva ca fostul tau partener (poti face apel la experientele trecute sau la experientele celorlati) poti aduce agrumente pro si contra faptului ca ar fi vina ta si sa te intrebi daca cu adevarat esti o persoana cu slabe calitati (incepe prin a-ti aminti ce complimente ai primit de-a lungul timpului si ce fapte ai facut care pot infirma credintele tale!). Cum mai privesti acum situatia actuala?
Nu uita ca felul cum gandim, cum interepretam o situatie influenteaza comportamentul si emotiile. Esti furioasa, revoltata, te inchizi in casa plangandu-ti de mila? Vezi ce spun gandurile si credintele tale despre situatia in care te afli si poate cunosti contrariul!
Ultima etapa a depasirii momentului sensibil este detasarea....depinde de tine cum o faci sa fie: daca alegi sa ramana o amintire neplacuta si care te poate leza sau alegi sa infrunti si sa mergi mai departe invatand sa gandesti altfel. Nu uita, schemele de baza, felul cum am ales la un moment dat sa facem fata separarii nu ne mai sunt acum de folos!
Un articol de: Delia Mina
Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 10 Mai 2012
separarea de partener
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
