2 retete de prajituri gatite la cuptorul cu aburi

adv-cuptor

Vrei sa prepari deserturi pufoase si pline de savoare, pe care intreaga familie sa le savureze? Coacerea aluaturilor la cuptorul cu aburi este metoda ideala de a obtine un blat crocant la exterior, dar fraged si moale la interior. Ti-am pregatit cateva retete potrivite pentru aceasta metoda de coacere umeda. Iata ce poti incerca.

 

Prajitura pufoasa cu lamaie

Pentru a pregati aceasta prajitura delicioasa si aromata, vei avea nevoie de:

●     175 de grame de zahar

●     175 de grame de unt topit

●     125 de grame de faina

●     50 de grame de migdale macinate

●     3 oua

●     1 lingura de lapte

●     coaja rasa de la 3 lamai

Pentru un plus de gust vei avea nevoie si de un sirop preparat din sucul de la doua lamai si 100 de grame de zahar.

 

Preincalzeste cuptorul electric cu abur la 180°C si seteaza un nivel scazut de umiditate. Intre timp, amesteca zaharul, untul si coaja de lamaie pana obtii o crema omogena. Adauga ouale si amesteca usor inca un minut. Apoi, adauga faina, migdalele si laptele si continua omogenizarea pana cand aluatul are un aspect uniform.

 

Toarna compozitia intr-o tava tapetata cu unt si faina si introdu amestecul la cuptor timp de 45-50 de minute. Separat, adauga zaharul si zeama de lamaie intr-o cratita si incalzeste amestecul pe plita, la foc mic, pana cand zaharul se dizolva complet. Dupa ce prajitura s-a copt, scoate-o din cuptor si toarna cu grija siropul preparat deasupra. Asteapta cateva minute pana se raceste si poti incepe degustarea. Din aceste cantitati vei obtine aproximativ 10-12 portii.

 

Prajitura cu ciocolata din numai 4 ingrediente

Uneori, retetele simple sunt cele mai gustoase. Pentru aceasta reteta de prajitura cu ciocolata, ai nevoie doar de:

●     400 de grame de ciocolata

●     300 de grame de smantana lichida

●     85 de grame de miere

●     4 oua mari

 

Secretul pentru un preparat delicios este sa folosesti ciocolata de calitate cu un continut mare de cacao. Un produs cu 65-75% cacao este ideal.

 

Preincalzeste cuptorul la 120°C si selecteaza un nivel mediu de abur. Intr-o cratita adauga ciocolata, smantana si mierea si lasa ingredientele pe foc mic, omogenizand din cand in cand pana cand amestecul devine neted si lucios. Ai grija sa nu tii ingredientele pe foc mai mult decat este nevoie.

 

Adauga apoi ouale batute si strecurate si omogenizeaza din nou. Toarna aluatul obtinut intr-o tava cu hartie de copt si baga totul la cuptor pentru o ora. Dupa ce prajitura s-a copt, las-o sa se raceasca la temperatura camerei, apoi pune-o in frigider peste noapte, sau timp de minim 6 ore. Apoi o poti taia in felii subtiri pentru servire.

 

Desigur, daca preferi, poti imbogati reteta si cu niste coaja de portocala sau chiar adaugand un strat de frisca deasupra. Aceasta cantitate iti ofera aproximativ 10 felii, asa ca vei avea ce sa imparti cu cei dragi.

 

Daca vrei sa descoperi si tu beneficiile gatitului la aburi, incearca aceste retete simple si surprinde-i in cel mai delicios mod pe cei apropiati. Modul de preparare este simplu si rapid, asa ca ii poti invita chiar si pe cei mici sa descopere arta gatitului alaturi de tine.

Sursa foto: Shutterstock

Nota obtinuta:
10 (1 vot)
752 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: A-Editor Miercuri, 11 Ianuarie 2023

Etichete pentru acest articol:


S-ar putea sa va intereseze si:

Retete rapide de dulciuri - ciocolata de casa. Daca esti incepatoare in ale gatitului, [..]
citeste si comenteaza
Se simte mirosul de primavara in jur si se simte energia aceasta unica! Tocmai de aceea [..]
citeste si comenteaza
Reteta tiramisu cu mascarpone si frisca, o reteta rapida de prajituri. Un dulce rapid si [..]
citeste si comenteaza
Va doriti un desert elegant, rapid si foarte savuros? Avem musafiri, iar prajiturile nu [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Pe site-ul Beauty in the bottle gasiti o varietate de lacuri de unghii si culori (inclusiv gama [..]
citeste si comenteaza
Poate ca in sfarsit a venit timpul sa investesti ceva mai multi bani intr-un model profesional de [..]
citeste si comenteaza
Dragi profesori si parinti de elevi de scoala primara sau gimnaziala, de curand aveti la dispozitie [..]
citeste si comenteaza
Inceperea facultatii este o etapa foarte importanta in viata ta, pentru ca marcheaza un nou drum, [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate