Petitie pentru viitoare mamici
Constat din ce in ce mai acut ca traim intr-o lume in care nu prea mai avem timp de nimic si in care devenim pe zi ce trece mai egoisti, ceea ce poate pana la un moment este explicabil, poate doar asa tinem pasul cu restul si reusim sa supravietuim, dar oare ne mai recunoastem exagerarile?
De curand, o prietena mi-a dat vestea minunata ca este insarcinata si ca abia asteapta sa fie mamica. Recunosc ca am fost uimita pentru ca nu era niciun semn in viata ei care m-ar fi dus cu gandul ca acest lucru se va intampla in curand. Uimirea si mai mare a venit abia cand mi-a spus ca nu va anunta tatal, pentru ca acel copil este doar al ei si ca nu de un barbat are nevoie in viata ei, ci de un copil.
Fenomenul acesta se intampla din ce in ce mai des, dar cred ca atunci cand te decizi sa faci un lucru atat de important, ar fi un bun moment sa te opresti din graba cotidiana. Sa alegi un tata pentru copilul tau este destul de dificil, unele femei cauta o viata si ajung sa cunoasca barbatii de langa ele foarte bine si totusi nu fac acest pas. Nu ar trebui macar sa te asiguri ca va avea gene bune? Ok, le are pe ale tale, dar nu este de ajuns. Informatia genetica este extraordinar de complexa si poate veni cu lucruri bune, dar poate veni si cu lucruri mai putin bune, de pilda boli ereditare - din randul celor mai banale, pana la cele mai grave, efecte deletorii asupra functiei sistemului nervos central cu retard mintal samd. O astfel de decizie trebuie luata dupa ce analizezi foarte bine mai multe aspecte, incepand cu tine, cu viata ta, daca esti pregatita sufleteste, moral, de ce nu, financiar? Pentru ca pana una alta traim in Romania si potenta financiara nu este deloc de neglijat.
Oare complic eu lucrurile? Chiar atat de simplu este de fapt? Ca si cum te-ai duce la un magazin si alegi un produs pe care il consideri bun bazandu-te doar pe ambalaj sau pe reclama, fara sa te asiguri daca este expirat sau daca intr-adevar este bun pentru tine, daca iti satisface nevoile?
Si chiar si in conditiile acestea, in care ti-ai facut temele si esti sigura ca barbatul acela este alesul pentru a fi tatal copilului tau, de ce sa nu ii aduci la cunostinta decizia ta?
Pentru a procreea, avem nevoie de aportul a doua parti de sex diferit. Din pacate, altfel nu se poate, pana la ora actuala, in afara de Fecioara Maria, nu i s-a dus vestea niciunei alte femei care ar putea da nastere fara spermatozoizii barbatului. Ca atare, in stadiul acesta, ei sunt la fel de implicati ca si noi, de ce sa le refuzam dreptul de a-si cunoaste copii? Este adevarat ca exista si parinti care nu sunt demni de a fi numiti asa, sau ca unii tati mai mult amarasc viata copiilor (acelasi lucru se poate spune si despre unele mame), sau ca desi locuiesc sub acelasi acoperis sunt aproape niste necunoscuti, dar trebuie sa credem ca exista si altfel de oameni.
Cand prietena mea mi-a spus ca acel copil este "doar al ei", m-am gandit ca poate tatal face parte din categoria mai "nefericita" si ca probabil a analizat situatia si este mai bine asa pentru ea... pentru el... dar pentru copil? N-are dreptul sa isi cunoasca parintele pentru a decide singur ce este mai bine?
Atunci cand esti convinsa ca un suflet lipseste in viata ta pentru a te simti implinita, te gandesti ca s-ar putea, la un moment dat, sa lipseasca cineva din viata lui pentru a se simti implinit?
Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, nu vreau sa curm miscarea feminista, sunt pro feminism pana in maduva oaselor, nu ma refer nici la cazurile deosebite cand probabil alta cale de a face copii decat de a apela la fertilizarea in vitro nu exista, ci vreau doar sa atrag atentia asupra acelor cazuri cand mamica sau viitoarea mamica are toate uneltele necesare la-ndemana sa faca in asa fel incat copilul sau sa se bucure de toate drepturile (printre care se inscrie si cel la informatie si nu informatia media, ci cea bruta si de baza) si totusi nu o face din egoism.
Sfatul meu sincer este sa tratam subiectul acesta cu seriozitatea care i se cuvine. Un copil merita sa fie mai mult decat un moft sau o necesitate si merita conceput pentru el, este singura speranta de azi proiectata in viitor, speranta ca intr-o zi vom trai intr-o lume mai buna. Nu il face pentru tine cu scopul de a umple goluri din viata ta, el oricum va stii sa faca asta singur, va aduce fericire si implinire, dar trebuie mai intai sa ii acorzi sansa de a-ti demonstra acest lucru si sa ai incredere ca va fi asa.
Gabriela C.
Postat de: FemeiaStie Luni, 15 Martie 2010
viitoare mamica, sarcina, taticul ideal, mama singura
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Mituri frecvente despre rinoplastie si adevarul din spatele lor
- Cum sa alegi cel mai bun parfum cu feromoni? 3 recomandari
- De ce sa alegi transferul privat pentru calatoriile catre aeroport?
- Cum sa incorporezi laptele si lactatele in rutina ta de fitness
- Cum ajuta Bonengem in ameliorarea durerilor musculare si articulare