In lumea sentimentelor
Miraculoasa descoperire facuta de mine in acea stare de veghe ma va determina sa reflectez asupra rostului meu in lumea concreta. Mergeam spre o lume necunoscuta fara ca nimeni sa ma influenteze. Pe cararea ingusta cate o floare imi iesea in cale facandu-mi semn ca sunt pe drumul cel bun. Ajung la o intersectie, iar o voce de dincolo de mine ma intreaba la dreapta sau la stranga. Pornesc spre dreapta deoarece credeam ca acolo se afla lucrurile nameivazute ce nu iti pot face rau, credeam ca acolo gasesc dreaptatea si bunavointa. Nu m-am inselat deoarece acolo se aflau sentimente ce traiau intr-o armonie deplina.
O lume a dreptatii invaluita in mantia alba a fericirii ma indemna sa ridic privirea spre mica dimensiune in care traiau acestea. Impodobita ca de bal, cu cirese la urechi si cu spice de grau in parul sau, Fericirea era aidoma unei fete ce se plimba fara griji pe taramul copilariei.
M-am dus la umbra unui copac pentru a avea o perspectiva clara asupra tuturor sentimentelor. Langa mine se afla Darnicia ce infatisa un copil zglobiu si nelinistit. Acesta mi-a oferit un mar din copac si a fugit spre parintii sai. Mi-am dat seama ca marul insemna Prietenia si Bunatatea ce mi-o oferea acel copil nevinovat. Aici pacea si linistea se afla pretutindeni, iar lumea lor perfecta fara griji ma facea sa-mi doresc sa nu mai plec niciodata. Curiozitatea de a vedea si cealalta parte a lumii si anume partea stanga m-a facut sa ma opresc la acea intersectie. Am pornit spre stanga unde credeam ca voi gasi aceasi bunastare si armonie. O umbra invesmantata in sentimente ce avea mirosul liliacului mi-a aratat drumul plin de mister pe care trebuia sa-l umrnez. Eram inspaimantat de intunericul si panica ce punea stapanire incetul cu incetul peste intreaga lume. Focul tacut ca un taciune lumina drumul spre acel loc feeric. Marul oferit de prietenul meu imi spune sa plec din acest loc deoarece aici se afla raul, groaza, melancolia si tristetea. Fug inapoi, dar in spatele meu un om ciudat cu crengi in loc de maini si cu luceferi in ochi ma urmarea. Fug, dar drumul nu se mai termina. Disperat iau marul si incerc sa-l arunc in acel monstru, iar dupa ce pun mana pe el, un strigat nespus de dureros m-a readus in lumea reala unde nu credeam ca voi mai ajunge vreodata.
Scris de: Stavarachi Daniel
Nascut pe: 03.noiembrie1995
Elev in clasa a 8-a, la: Colegiu National Iasi
Postat de: FemeiaStie Marţi, 08 Martie 2011
copiii-ne-scriu
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
