Recunostinta
Mi-am adus aminte tarziu
Cand luna imi zambea,
De frumusetea vietii mele.
Cand sufletul meu pereche
Erai tu, tu si micile noastre bucurii.
Pe covoare pestrite, respiram universul.
Caldura verii si magia ecranului,
Sensibilitatea si unicitatea
Parintilor nostrii.
Universul nostru era intangibil,
De nepatruns, puternic,
Asemeni unei vieti paralele
Un sens divin, al nostru..
Tu ai fost calauza,
Termenul meu de comparatie,
Tu ai fost partenerul meu de drum
Atunci cand viata omului
E cea mai dulce,
Tu, iubita sora
Faci parte din copilaria mea
Deci pentru mine,
In fiece secunda
A trecerii mele prin timp
Esti speranta si punctul meu de sprijin.
Am fost si tristi, am fost si veseli
Am cautat fiecare pe taramuri straine si reci,
Fericirea.
Am stiut sau n-am stiut,
Sa regasim frumosul.
Dar stiu ca am luptat
Cu firea noastra, sa fim asa cum ne-am dorit
Si sa ne-mplinim
Visurile.
Sangele nostru si lacrima parintilor nostri
Au vibrat mereu in inima noastra,
Iar noi, din pacate prea ocupati
Sa le ascultam suferinta,
Am cautat departe
Ce aveam de fapt langa noi.
Sa nu uiti niciodata
Ca noi l-am atins pe Dumnezeu pe picior
Si el a suras...
O poezie de: Mihai Barus
Postat de: Dalina-Maria-Andrei Marți, 12 August 2014
recunostinta fata de dumnezeu, recunostinta pentru sora
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
