Si tu gresesti asa? Din categoria dezvoltare personala
Luna trecuta am mers la un curs de dezvoltare personala de unde am plecat cu un zambet urias pe fata: in stil - alcoolici anonimi - fiecare a recunoscut unde greseste si ce solutie are. N-am reusit sa notez tot ce s-a discutat acolo, insa redau mai jos un top … 15 greseli.
Perfectionismul
Caut momentul si locul potrivit sa spun ”o iau de la capat”. Aman chestii in asteptarea punctului de plecare cel mai bun, de parca as putea sa imi sterg din suflet si din minte tot ce am trait pana acum si nu mi-a placut. Dorinta de a nu gresi este mai mare decat frustrarea de a nu misca.
Solutia: sa nu incerc sa ma mai resetez asa cum am facut de cand eram copil, de 20 de ani incoace. Fara de maine ma apuc serios de citit, minim 50 de pagini/ zi! Fara dupa weekend-ul asta ma ocup de cursurile la psiho.
Nu stiu sa spun ”nu” si ajung sa ma incarc negativ pentru ca petrec timp cu oameni cu care nu vreau sa petrec timp, fac lucruri care nu imi fac placere si pe care le-as putea evita cu un simplu nu mersi.
Solutia: sa exersez, atunci cand situatia o impune, politica lui ”nu”.
Nu mai reusesc sa vad padurea de atatia copaci
Ma pierd in detalii si ratez cu brio esentialul, la job si in plan personal.
Solutia: sa nu mai acord atentie tuturor nimicurilor si sa ma concretez pe esential. De cate ori imi vine sa ma abat de la drumul cel bun, sa ma opresc.
Prea sensibila pentru planeta asta
De frica sa nu fiu criticata, de frica sa nu fiu judecata, nu imi asum atitudini si fapte; de frica parerilor celor din jur imi restrang emotiile, opiniile si actiunile. Imi e mult prea frica si ma sperie gandul la ceea ce ar putea sa gandeasca altii despre mine, despre viata mea. In felul acesta pierd timp pretios, ma gandesc prea mult la cum sa fiu pe placul tuturor.
Solutia: e cazul sa imi calc pe temeri si sa incep sa imi asum diverse … pe care altfel, nu mi le-as fi asumat. Sa ”tip” cand stiu/ cred ca ceva nu e in regula.
Nu profit si nu apreciez, nu exploatez ce e bun in viata mea
E valabil si pentru persoanele dragi care ma inconjoara. Pierd vremea si nu le aloc atentia, afectiunea pe care o merita cu varf si indesat. Partenerul meu, sotul meu ma iubeste si imi e alaturi in absolut orice intreprind. Pe el il iubesc mai mult ca orice pe pamant si am tendinta de a-l folosi pe post de burete, un burete care absoarbe ce e mai mizerabil la mine: neplacerile la munca, certurile si neintelegerile cu alte rude, iar lista poate continua mult si bine.
Solutia: trebuie sa pun punct situatiei, le fac rau si imi fac rau pentru ca in urma episoadelor de isterie ma simt vinovata. Primul pas e sa constientizez cand incep sa imi vars veninul, sa respir si, calcandu-mi pe inima, sa il iau in brate.
Nu duc lucrurile la capat
As vrea sa iau un proiect si sa-l duc capat cu riscul de a ma epuzica fizic si psihic. Sa am multumirea aia de ”a fost extenuant, cu munca multa, dar a meritat osteneala”. Am prostul obicei de a planui in amanunt ceea ce vreau sa fac, ma opresc insa cand suna alarma telefonului la ora 5:00 AM si imi propun sa ma ocup in alta zi.
Ma subestimez comparandu-ma cu altii si incep sa ma simt mica, mica; ii subestimez pe unii si asta imi provoaca cel mai sincer sentiment de invidie. X-ulescu a dres aia si era un bou in facultate, de unde atat succes acum?! Uite, duduia de la tara, dintr-un sat uitat de lume a reusit mai bine ca mine, cu toate ca nu a plecat la drum cu atatea atuuri ca mine. Apoi, urmeaza vinovatia ca nu sunt in stare sa ma bucur sincer sau macar sa nu imi pese de orice reusita a altora.
Solutia: nu ma compar cu nimeni, nu mai alimentez sentimentul de superioritate/ nimicnicie in relatiile de zi cu zi.
Critic dur neputinta altora
Hranesc un sentiment nociv pentru mintea mea, in mod liber si gratuit. Ionescu merita ce i se intampla de lenes ce a fost, eu la randul meu ajung in situatii ingrate pe motiv de procastinare.
Solutia: nu ma mai uit in ograda altora, nici pentru a copia, nici pentru a judeca.
Ma cufund deseori in ganduri negre si depresie si nu reusesc sa ies din aceasta mocirla decat pe termen scurt.
Solutia: trebuie sa imi ocup mintea cu alte activitati ori sa cer ajutor specializat, de la medic.
Mint, mint pentru ca vreau, nu ma obliga vreo conjunctura la asta
Sunt minciuni minore, gratuite, care au legatura cu ce le spun colegilor c-am facut in weekend spre exemplu. Treaba cu minciuna imi da batai de cap pe termen lung.
Solutia: sa renunt la a mai “cosmetiza“ realitatea.
N-am rabdare
Si cu asta am spus totul; e greu sa ma tin de un lucru care presupune etape din moment ce nu pot/ vreau/ reusesc sa le parcurg una cate una.
Solutia: sa incep proiecte pe termen mediu si lung si sa imi urmaresc parcursul pana la atingerea obiectivelor. Ce usor imi e sa spun asta, cat de greu e sa trec la fapte...
Imi e rusine cu mine
Asa, pur si simplu. Nu sunt urata, nu sunt proasta, nu am defecte din acelea uracioase ( pisi, egoista, cleptomana :) ), insa ma fortez mai mereu sa par ”mai” decat sunt cu adevarat: mai increzatoare, mai frumoasa, mai, mai, mai.
Solutia: antidotul e increderea in mine, acel prea evocat self esteem. Probabil e cazul sa intreprind lucruri care ”sa imi dea aripi”.
Nu duc teoria in planul practicii
La nivel declarativ este simplu si usor, cand vine vorba de pus osul la treaba, mi se taie tot elanul. Sper sa ma redresez candva.
Vreau sa fiu fericita, asa cum orice om vrea, insa fara munca si fara curajul de a face acele lucruri care ma fac fericita. Imi doresc sa testez chestii noi, de exemplu sa merg la Aventura Parc, insa pusa in fata deciziei de a alege o activitate de weekend, in 98% din cazuri prefer tot activitatile pe care le fac un mod curent: plimbare prin parc, o bere cu prietenii.
Solutia: e cazul sa stau de vorba cu mine, sa ma mai intreb ce imi place, apoi sa dau start joc, un fel de maraton de genul: “pana luna viitoare trebuie sa bifez asta, asta si asta”.
Pun la suflet
Daca as fi mai constienta ca sunt un fir de praf in univers, nu n-as mai consuma in asemena hal pentru toate nimicurile. O privire rautacioasa de la un coleg, o vorba spusa aiurea de o prietena. Stau si le rumeg in mine: ”De ce-o fi zis asa?”, ”Da oare cum e posibil sa creada asta despre mine?”.
Solutia: chiar sunt un fir de praf in univers, umanitatea isi urmeaza cursul oricat ar fi durerea mea de mare, nu sta sa planga alaturi de mine, iar oamenii fac si altceva, nu ma urmaresc pe mine.
Postat de: Alexandra-Florentina-Matei Marţi, 05 Aprilie 2016
greseli, solutii, dezvoltare personala, perfectionism, increderea in sine
De interes in online:
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- O mama stie intotdeauna cand este momentul potrivit pentru inscrierea la cursuri de engleza online pentru copii
- Care este oferta unei firme de masini de inchiriat din Bucuresti pentru clientele sale?
- Adevar sau mit? "Este bine ca mobila de bucatarie sa fie mai inchisa la culoare" Iata ce spun expertii!
- Ce fel de ghete prefera vedetele? Inspiratie pentru un look fabulos
- Femeia moderna stie cum sa-si defineasca frumusetea cu creionul de buze! Afla cele mai utile tips & tricks!
