Ganduri in oglinda
Gandurile – fire de nisip in clepsidra. Ne resemnam sau ne mintim ca avem curaj sa mergem mai departe? Unii dintre noi stiu sa transforme neimplinirile in oportunitati, conform principiului: un pas inapoi inseamna doi pasi inainte.
Cate dintre noi n-am simtit gustul resemnarii!? Avem tendinta sa transformam esecurile intr-o carapace, care ne poate limita vise, idealuri, dorinte, propriile asteptari. Acumulate in timp, ne cristalizam esecurile in resemnari pe care le purtam inchise intr-o cocoasa. De la un timp o caram greu, tot mai greu, ne apleaca si ne doare, ne face sa privim in jos, fara sperante.
Sentimentul resemnarii traieste viu in noi atat timp cat se hraneste cu slabiciunile noastre. Ce anume provoaca resemnarea: deziluzia, stima de sine scazuta, lipsa increderii in propriile forte, incapacitatea celorlalti de a ne percepe asa cum suntem, ancorarea intr-o activitate care nu ne satisface asteptarile profesionale si nici valorile proprii. Indoiala, vina, greselile.
Sa ne ancoram intr-o permanenta verificare a sufletelor noastre si sa ne ridicam deasupra conflictului eu-constiinta. E bine sa ne dezlegam gandurile din plansul interior, fiindca lectia resemnarii inseamna sa ne depasim limitele, sa avem curaj, sa ne delimitam ambitiile.
Lev Tolstoi afirma ca: ,,Viata fara ambitie e aproape imposibila”. Iata o lectie de viata! Iata o lectie in care resemnarea nu-si are locul. Uneori experiente-limita ne scindeaza in doua ego-uri: fie ne acceptam destinul si ne potrivim pe chip si in suflet masca resemnarii, fie ne incarcam cu armele orgoliului si spunem ca mai departe de aici nu se trece. Cand si cum e mai bine sa actionam? Este resemnarea un gest de slabiciune? Este o sursa a neimplinirii ce ne macina continuu pana la erodarea propriei demnitati? Cred ca raspunsul il aflam intorcandu-ne in zonele abisale ale fiintei noastre: acolo vom putea sapa, arheologic, pana vom putea gasi in noi, in adevarul nostru, instinctul de conservare. Poate de aici descinde maretia noastra, nevoia de a renaste prin luciditate si cu demnitate.
Uneori e bine sa lasam in urma ,,tot trecutul’’, e bine sa transcendem automatismele sociale si sa ne cucerim libertatea interioara. Adesea, insasi fiinta noastra pare a fi un front de lupta intre forta opresiva a memoriei (ce ne asalteaza cu amintiri agatate de tample) si forta de eliberare a carei unica ratiune este sa ne impinga inainte.
Atat de multe ar fi de spus despre ce suntem sau nu suntem; despre pendularea intre a avea si a voi! O definitie memorabila a conditiei umane este surprinsa in afirmatia lui Friedrich Nietzsche: ,,Omul este ceva ce trebuie depasit”.
Un articol de: Andreea Dănilă
Postat de: Redactor-Colaborator Sâmbătă, 02 Februarie 2013
fiinta, resemnare, orgoliu, experiente
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Microcritica - drumul catre indoiala de sine si slabirea increderii in propria persoana
- Ce gatesti pentru copii cand nu stiu ce vor sa manance: preparate acceptate de toata lumea
- Beneficiile utilizarii stickului de protectie solara pentru o piele sanatoasa
- Vitamine esentiale pentru intarirea imunitatii slabite
- 10 sfaturi pentru igiena corecta a accesoriilor pentru hrana bebelusului
