Ceva dulce, pe raftul cu bunatati
Mereu am grija sa am “ceva dulce”, pe un raft al sifonierului. Cand facem cumparaturi, acolo punem micile “surprize”: napolitane, ciocolatele de casa, biscuiti etc.
Noi, parintii, nu le “ascundem”. Doar ne prefacem ca “le ascundem”. Copiii stiu de “raftul cu dulciuri”, la fel cum stiam si eu, cand eram copil, de raftul cu dulciuri al bunicii mele (Bita, bunica dinspre mama). Si ea “ascundea” acolo diverse bunatati, pentru serile in care veneam de afara, obosita dupa atata joaca si poftind la “ceva bun”. Atunci (dupa ce ma obliga sa “mananc-mancare” – “ca ai stat toata ziua afara si n-ai vrut sa mananci nimica”), scotea de acolo “ceva bun”.
Ea avea un sifonier cu trei usi care, drept in mijloc, mai avea doua rafturi mici, ascunse de o usita rabatabila (se deschidea in jos). Avea si cheie (stiam unde e cheia, insa niciodata nu am descuiat, de teama sa nu ma prinda).
Poate era si placerea surprizei…
La fel, cand pleca bita mea la bucatarie (bucataria era separata de casa – ea, fiind refugiata din Cernauti, ii spunea „cuhnie”, pe limba ei) - cand o auzeam ca vine, ramaneam cu ochii atintiti pe usa, stiind ca “sigur vine cu ceva bun”.
Si venea: cu paine cu unt si dulceata, sau cu mere decojite, taiate in patru, cu nuci prajite, cu sare, sau cu orez cu lapte si dulceata de caise…intotdeauna.
...BITA mea. Mi-e dor de ea. Mi-e dor de copilarie. Imi e dor de raftul ei cu bunatati. De aceea mi-am facut si eu raftul meu cu bunatati, pentru copiii mei. In dorul ei.
Imi place cand copiii mei vin dupa “ceva dulce”, sau cand le dau eu “ceva bun”, fara veste, sperand ca si ei isi vor aminti de raftul meu, cu aceeasi nostalgie si duiosie, ca si mine.
Si poate isi vor face si ei, cand vor avea copii, raftul lor cu bunatati.
Poate raftul acesta ar putea fi, sau deveni, liantul dintre noi, acum si intre generatii, in viitor. Liantul care sa ne aduca impreuna - fizic sau doar in amintire - dar impreuna, indiferent de generatie sau timp. Si sper ca si eu voi ramane in amintirea lor, mama sau bunica, la fel cum si bita, bunica mea, a ramas in amintirea mea, pentru mine.
Si daca unul din copii, nepoti, stranepoti…isi va aminti, la fel ca mine, de mama/ bunica/ strabunica lui, ce avea un “raft cu bunatati” si va duce mai departe, in inima lui, duiosia amintirii…atunci acest raft ar putea cantari greu, la Judecata.
Pentru ca raftul cu bunatati inseamna iubire. Iar Dumnezeu asta asteapta, in final, de la noi: sa iubim.
RAFTUL CU BUNATATI ar putea deveni, astfel, istorie.
Pentru ca, dincolo de toate incercarile vietii, independent de toate greselile noastre, ar putea constitui incercarea noastra, a parintilor, bunicilor, strabunicilor, de a ne cere iertare.
El, raftul cu bunatati, ar putea fi, fara doar si poate…biletul nostru de trecere, cu bine, prin “furcile caudine” ale incercarilor de Dincolo.
Un articol de: Teoana
Photo by: pexels.com
Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 16 August 2018
dulciuri
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- Cele mai elegante ceasuri de dama in 2025: modele care cuceresc scena fashion
- Contraindicatiile RMN: cand si de ce nu este indicat
- Cele mai frumoase plaje din Aruba: unde sa te relaxezi pe nisipul alb
- Curatarea pardoselilor din gresie, lemn si beton: ce detergent folosesti?
- Procedurile legale pentru import/export folosind containere maritime
