“Acu’- ti deschid dosar”, dar… te iubesc

bita

Vacantele mi le-am petrecut la bunici. Bunicii dinspre mama. Nici nu aveam rabdare sa astept pana seara, in ziua cand luam vacanta. Imi faceam bagajele cu o zi inainte, iar cand veneam de la scoala, le luam si ma infiintam la bunici.

Aveau o casa mica, in oras, cu o curte mica si ea insa care, in copilarie, mi se parea imensa. Aproape ca nu-i vedeam capatul.

Bunicul imi spunea povesti. Si acum, cand sunt mama si spun si eu povesti, ma surprind repetandu-le dupa tipicul lui: “Si scufita Rosie merge, si merge, si merge…” Repeta asa la nesfarsit, poate-poate adormeam si scapa de povestit mai departe. Insa eu ridicam ochii de copil inocent si ii spuneam, imbufnata: “Haide, gata, a ajuns! Spune mai departe!”…

Astfel de clipe marcheaza o viata si creeaza legaturi sufletesti pe care nu le pot distruge nici oamenii, nici moartea.

Bunica imi facea placinte si gogosi cu branza si mi le aducea dimineata, pe tavita, la pat. Si eram fericita, pentru ca ma trezea soarele strecurat printre perdelele albe, anuntandu-ma ca e iar vreme de joaca.

Relatia dintre bunicul si bunica (Bita si Bubu, cum le spuneam eu) era una comica.

Bunicului ii placea vinul, bunica il detesta. Ea zicea ca, daca de la 30 ani, cand s-a imbolnavit de inima (din cauza ta, Fanica, ca mi-ai mancat zilele cu ibovnicele tale) a avut vointa si n-a mai pus picatura de vin pe limba, atunci oricine poate face asemeni ei, prin urmare nimeni nu are voie sa bea nici macar o picatura, cel putin in prezenta ei. Era in stare sa schimbe si obiceiul de a da vin si mirilor, la cununie, asa indarjita era.

Meteahna bunicului - una nevinovata, in fond, pentru ca era singura lui placere si nu abuza – era izvor de tachinare si cearta toata ziua.

Si erau luuungi zilele cu bunica. Pisica se intelegea mai bine cu cainele, decat se intelegeau ei.

“Unde ai disparut, mai? Ai fost la Suzana, hai?” (“Suzana” fiind, de fapt, o sala de gimnastica dar, pentru ca se afla plasata exact langa bodega, a fost confundata in timp cu bodega insasi).

“N-am fost, mai femeie, la Suzana! M-am intalnit cu vecinul Ioan si m-a rugat sa ii fac o soba! M-a cinstit si el cu un paharel…”

Concluzia fost aceeasi. A fost “la baut”.

“Aha! Cu Ioan???! Escrocul ala??! I-ai muncit toata vara si cu ce te-ai ales? Cu posirca aia a lui! Ca si pe aia mai mult ti-a dat-o pe la nas! Iar de bani, ce sa mai vorbim! Zgarcitul te incanta cu te miri ce si mai nimic, iar tu iti mananci sanatatea. Si mai vii si beat acasa!”

Dar bunicul era om calm, calculat si modest. Un singur cusur avea: prea se uita in gura femeii. Chit ca incerca sa se revolte, uneori, totul ramanea in stadiul de incercare. Insa, daca apuca sa spuna ceva…:“Da’ mai taci, mai femeie, si lasa-ma in pace! Mi-o fi dand el Ioan putini bani, dar macar imi da, nu imi ia! Cine sa imi dea, ca pensia ti-o dau tie, intreaga!”…

Atat i-a trebuit. S-aduca vorba de pensie.

“Da, mi-o dai mie, ca eu fac bors din ea! Nu ma fa, mai Fanica, ca iaca acu’ deschid dosaru’! O viata intreaga am muncit, am crescut doi copii, iaca unu-i arhitect, celalalt desenator tehnic. Ce, asta-i putin lucru? Da’ daca am fost proasta si n-am facut servici cat trebuia… Trebuia sa am eu pensia mea, nu sa imi spui tu ca imi dai toata pensia ta. Ca doar tu m-ai scos din servici, ca m-ai gelozit toata viata! Nu-i bai, ca in fond trebuia sa am grija de copii, insa orisicat!!!... Si acuma imi spui ca imi dai mie toata pensia? Da’ eu ce fac din ea? Nu-ti fac mancare? N-am grija de tine? Ca mai vin copiii si mananca o farfurie de mancare, ce? Ca doar sunt si ai tai, doar nu m-ai luat cu ei in poala!!! Nu ma fa, mai Fanica, ca acus ma supar si impart pensia pe din doua, jumatate tu, jumatate eu si descurca-te, na! Ca eu, doar cat mananc?”...

Apriga femeie, bunica mea. Apriga, dar buna ca painea calda, cu nepotii ei. Toate neimplinirile ei se revarsau asupra lui Bubu, care rabda cat rabda (o iubea) si mai rabufnea, din cand in cand. Dar numai cu vorba, ca de batut, nu a batut-o niciodata.  Nicio palma nu a dat in ea. Se mai supara si fugea in magazie, unde avea ascunse tigarile “Plugarul" si un sfert de vin.

“Sto tacoi?”, o intreba hatru, pe limba ei (bunica s-a refugiat din Cernauti, in timpul razboiului, si-si gasise o vecina care si ea tot de-acolo era. Cand se intalneau – si se intalneau des, ca locuiau “gard in gard” – incepea o sporovaiala de rusoaice, de Bubu radea de se prapadea, si-o mai tachina, din cand in cand, inganand-o)…

“Dupa ce ca, dupa atatia amar  de ani, n-ai deprins o iota, iti mai si bati joc de mine? Ce e asta “sto tacoi"? Am fost proasta ca am stat cu tine atata timp.  Trebuia sa fi avut eu banul meu,  pensioara mea, si gata! Dar nu, a trebuit sa chiompai cu acul si sa fac haine si ciorapi cusute de mana la cucoanele din cartier, ca sa imi tin copiii la scoala! Ca tu…plecai lunea si veneai sambata de pe santier, iar bani imi dadeai cati iti treceau printre degete! Mai veneai si beat, pe deasupra, si-mi cantai la doua noaptea: “Canta cocoseii-n zori de ziua!” Si eu, ce sa fac? Coseam zi si noapte, ca trebuia sa imbrac copiii! Ca doar nu m-ai luat cu ei in poala!”…

 

…Si, uite-asa, zilele se repetau, la fel si “deschisul dosarului”…

Cand nu mai avea stare, Bubu se imbraca si pleca.

“Da’ unde pleci, mai omule?”

“Ma duc si eu, sa ma plimb…”

“Da’ macar pune-ti haina pe tine, ca-i raci!”

“Nu-mi trebuie haina, e cald afara!”

“Cald in mijlocul iernii? Ai sa racesti, neghiobule, si asa ai avut emfizemul ala pulmonar, asta-ti trebuie? Si asta-mi trebuie mie, mai? Ca tot eu o sa ma chinui, dupa aia, cu frectii  si medicamente, nu stiu ce mi-a trebuit! Imbraca-te, mai, ca sa stii ca, daca racesti, nici nu ma uit la tine!”

Bubu pleca fara sa o mai asculte, ceea ce o enerva la culme pe Bita. Femeie autoritara, s-a invatat sa isi stapaneasca barbatul, asa cum si-a crescut si copiii: aprig. Insa undeva, printre vorbele ei, se ghicea o unda de ingrijorare adevarata, de dragoste, acea dragoste profunda si devenita neconditionata, pe care ti-o da obisnuinta multor ani de convietuire. O dragoste de care nici nu-ti dai seama.

Bubu se intorcea tarziu, stiind ca a lasat in urma o furtuna care, in lipsa lui, s-a abatut asupra tigailor si s-a stins, odata cu venirea serii:

“Heeeei, ia sivodnia nicio ni iu” (reprezentare fonetica a ceea ce inseamna, pe ruseste:”eu nimic nu am mancat azi!”) – ii spunea, din usa bucatariei, ca Bita, vazand ca se face seara, se apuca sa pregateasca ceva de mancare “neghiobului care nu stiu pe unde umbla si sa vezi ca raceste, ca s-a-nserat si e frig”’’…

 Fara o vorba, Bita ii arata mancarea de pe masa. Era inca prea suparata pentru a vorbi cu el. Bubu nu se sinchisea, pentru ca o cunostea suficient pentru a sti ca a doua zi, sau poate chiar in acea seara, consoarta lui va reincepe sa vorbeasca cu el, satula fiind de monologurile cu cratitele si cainii din curte.

 

Copil fiind, imi placea sa il caut pe Bubu prin buzunare, stiind ca mereu ascundea pe acolo “ceva bun”.  La masa, intotdeauna pofteam la bucata lui de carne, parandu-mi-se mai buna decat a mea. Si era, intr-un fel, adevarat, pentru ca Bubu, fiind adult, primea o  bucata mai mare decat copiii. Bita avea o corectitudine a ei, de care nu s-a dezmintit niciodata.

Bubu era mai rece, mai distant fata de proprii copii. De fapt, eu intotdeauna l-am suspectat de timiditate. Poate ar fi fost mai comunicativ, daca i s-ar fi cultivat aceasta dorinta de comunicare.

 

Intr-o zi, Bubu s-a imbolnavit.

Nu mai putea vorbi – de parca ar fi vorbit, candva, indeajuns.

Diagnosticul dur pus de medici a cazut trasnet pe noi toti.

Stiam ca va muri, stia ca va muri.

S-a agatat de viata cat a putut, a renuntat la “sfertasul” lui” de vin, la tigari, la carne, la tot.

Dar…a plecat.

…Si s-au dus cu el toate.

Nici macar nu stiam ca am tinut asa mult la el.

E goala curtea, e goala casa.

E de prisos via. E trista treapta casei pe care obisnuia sa stea. E prea mare patul si e stearpa oglinda. Magazia in care isi tinea lucrurile s-a instrainat. A devenit terna si parca e mai joasa.

Bita e ursuza si parca mai bolnava. Nu mai face placinte si nu mai gateste nici pentru ea.

Parca nici soarele nu mai poposeste ca altadata in curtea devenita dintr-odata mica, prea mica pentru atata durere.

Au dat omizile in dud si l-au mancat pe tot.

“Si ce daca? Lasa sa manance si casa!”, zice Bita.

Nu mai are pe cine sa certe, nu mai are cui sa “deschida dosarul”.  Probabil de asta il viseaza in fiecare noapte. Fara sa stie, isi continua viata impreuna, in vis.

 

Nu mi-a placut niciodata toamna, la bunici, pentru ca frunzele cazute si copacii goi aduceau in suflet tristeti necunoscute. Acum toamna la bunica a capatat expresia noua a tragicului final.Si cainele a plecat, cine stie unde. Acum Bita are altul, mic si alb. El nu stie, si se bucura mereu. 

Bita mai vorbeste cu Bubu, prin casa. Cred ca si raspunde pentru el. Nu vrea sa recunoasca, insa cred ca o doare lipsa lui.

“Sto tacoi?”, ar fi intrebat-o, din prag, daca ar fi vazut-o trista.

Dar numai perdeaua se mai misca incet, suflata de vant.

Si dosarul ramane inchis pentru totdeauna, incremenit pe buzele inasprite si arse de amarul vietii de vaduva.

“S-a facut frig”, a murmurat Bita si a dat perdeaua la o parte, inchizand usa in urma ei, odata cu toate amintirile.

Iar ploaia a inceput sa rapaie pe acoperis, linistit, pentru toate lacrimile din lume, adunate in spatele unei usi inchise.

Photo by: Teoana - (Ea e Bita)

Nota obtinuta:
0 (0 voturi)
1187 vizite
Noteaza si tu acest articol:
10 9 8 7 6 5 4 3 2 1

Postat de: Teoana Marți, 09 Octombrie 2018

Etichete pentru acest articol:

copilarie, bunici, dragoste


S-ar putea sa va intereseze si:

Copiii „intind elasticul” cat pot de mult, in relatia cu noi, parintii lor si, mai cu [..]
citeste si comenteaza
Vine intotdeauna o zi in care simti ca te-ai indepartat de ceea ce realmente conteaza in [..]
citeste si comenteaza
Barbatii care nu te vor nu o sa-ti spuna asta direct. Unii dintre ei poate o vor face, [..]
citeste si comenteaza
Toate, cu siguranta, visam si vrem sa fim frumoase! Fiecare femeie, probabil a avut, la [..]
citeste si comenteaza

De acelasi autor:

Iubirea, e adevarat, ne face parte din Dumnezeu, insa...suntem oameni [..]
citeste si comenteaza
Abia cand vom inceta sa ne masuram timpul, vom incepe sa traim cu adevarat [..]
citeste si comenteaza
In miez de suflet am rascolit, sa aleg farmec si scantei de iubire care sa iti reaminteasca de [..]
citeste si comenteaza
„Rutina” ne omoara”, auzim mereu. „Rutina” e dusmanul iubirii! E dusmanul vietii!”. Nu [..]
citeste si comenteaza

comentarii:

Adauga comentariu

Care este varsta ta, cititoare a portalului www.femeiastie.ro?

  • - 10 ani
  • 11 - 14 ani
  • 15 - 18 ani
  • 19 - 24 ani
  • 25 - 30 ani
  • 31 - 35 ani
  • 36 - 40 ani
  • 41 - 45 ani
  • 46 - 50 ani
  • 50 + ani

vezi rezultate