Responsabilitatea in societate (2)
Responsabilitatea ar putea fi simtita precum ceva grav ridicat deasupra capetelor noastre. Cum poate totusi sa ne ajute in a ne simti mai usori, mai liberi, mai linistiti? O privire de ansamblu catre propriile conceptii ajuta mereu. Intorc capul si cand colo privesc o resposabilitate ca o caramida!
Comunicarea incepe cu tine personal!
In primul rand, dupa ce iti comunici ca tu si numai tu esti responsabil pentru absolut tot, pentru pierderea slujbei, pentru tipetele nevestei sau obrazniciile copiilor, atunci incepe comunicarea cu exteriorul. Totul a fost creat in timp pe o baza instabila, pentru societate, pentru parinti, pentru o siguranta falsa. Si a fi responsabil pentru tot nu inseamna ca acum cineva va veni si te va condamna pentru aceasta. Nici macar nu este nevoie de autocondamnare. Este doar o constatare minunata, este un punct de pornire, poate prima caramida rezistenta din viata aceasta.
Va mai amintiti adolescenta despre care vorbeam? Despre "adultul perfect"? Caraminda ‘responsabilitate’ darama mitul si deschide orizonturi. Nu mai este nevoie sa fim bine incadrati in societate. Nu spun ca ar trebui sa devenim niste revoltati. Cu atat mai mult chiar, odata acceptat ca totul incepe de la propria persoana, nu mai putem sa ne revoltam pentru ca nu este nimeni acolo ce ne face rau, iar noi trebuie sa ne aparam sau sa ne impotrivim. Poate nici nu mai conteaza cand a inceput sa ne inspaimante ideea de responsabilitate, atat de mult indusa inca din anii fragezi ai copilariei.
Cei din jur devin oglinzi ale partilor noastre neobservate.
De exemplu, tipa sotia la sot, ii adreseaza cuvinte urate, iar el incearca sa se apere. In final fiecare cauta vinovatul, in loc sa privesca mult mai simplu si cu adevarat constructiv. Ea tipa pentru ca el vine tarziu acasa, el vrea sa se simta barbat, sa fie cel ce are un cuvant de zis, sa aiba libertatea pe care si-a pierdut-o la casatorie (dupa conceptia deja creata - de multe ori ascunsa chiar in subconstient) si are nevoie de clipe de evadare. Ea se simte frustrata, caci increderea ei ca femeie nu este una personala, ci dupa imaginea sotului, copiilor sau familiei ei. Ce face el? Ii strica imaginea, ii zdruncina increderea. Si el este vinovatul. El se simte frustrat pentru ca a luat o gura de aer din libertate. Si povestea continua, de multe ori pana la inselat, amante si chiar divort. Sau o viata de cosmar. Daca ea ar avea incredere in ceea ce este, ca este o sotie minunata si daca sotul nu vede aceasta, nu este decat responsabilitatea lui si poate el nu este persoana potrivita. Si daca el ar avea incredere in el, nu s-ar mai scuza pentru ca vrea sa isi aleaga cum sa traiasca fiecare clipa. Comunicarea ar avea un cu totul alt nivel. Cand imaginea din oglinda a femeii, adica sotul pleaca de acasa pentru ca este un om liber, ea incepe sa isi apare micul univers creat din frica. Frica de singuratate, frica de a-si pierde imaginea in societate, in fata familei, frica de nesiguranta, de schimbare, de necunoscut. Cand imaginea din oglinda a sotului, adica ea, incepe sa tipe, el isi vede gardianul ce l-a incatusat. Dar gardianul nu este ea, caci el a ales viata aceasta si prin propriile actiuni, din aproape in aproape a ajuns ‘adultul perfect’.
Ea doar ii arata cat de tare s-a autoinlantuit. Iar el ii scoate toate fricile la suprafata.
Sa revenim la responsabilitate.
Pe acea prima caramida cu masa si putere se poate construi orice A-ti asuma responsabilitatea duce la infruntarea celor mai mari frici, la pasirea in necunoscut, acolo unde nu mai este terenul stabil, unde nu mai este control, acolo unde nu mai este nimeni la care poti arata cu degetul.
Insa, apare teama de a trai astazi, caci umbra caramizii ne da palpitatii. Traim maine prin ganduri ce de obicei nici macar nu se materializeaza. De frica sa nu traim acum, sa nu deschidem ochii catre propria persoana. Traim in povestile de ieri sau de maine. Iar ceea ce este real, autentic si asupra caruia putem actiona este prezentul si atat. Singurul loc in care putem pune cu adevarat baza unei fundatii. Chiar si dorintele noastre, ce presupun un timp viitor sunt construite pe frici, sunt cealalta fata a fricilor. Dorintele ce sunt privite ca aproape imposibil de realizat ascund frica. Caci insasi frica s-a camuflat in ele. Sa zicem ca imi doresc ceva, de exemplu, sa fac un traseu cu bicicleta pe un drum foarte anevoios. Daca voi visa seara la stele cum ca sunt pe acel traseu, iar eu nici macar nu stiu sa merg cu bicicleta, ce sa mai zic ca nici nu m-am interesat cum as putea sa mi se indeplineasca dorinta, este clar ca frica ma lasa sa visez, dar sa nu ajung niciodata la dorinta mea. Pentru ca, mi-e frica ca pot cadea, ca pot esua, ca m-as face de ras, spunand lumii despre planul meu pe care nu l-as duce la capat. Esec este egal cu m-am facut de ras. Daca in schimb imi doresc, invat sa merg cu bicicleta, planific si chiar fac traseul, este clar ca fricile si de au fost, nu au creat vise si povesti ireale. Am trait realitatea. A fost o dorinta pe care am avut curaj sa mi-o indeplinesc. Dar cate si mai cate nu ne dorim mereu. Cu totii..cred ca nici nu mai stim. Traind real, cu frica, dar totusi depasind-o, traind azi plini de curaj, vom putea sa intelegem si responsabilitatea, ce este, cum ne influenteaza viata noastra si a tuturor celor din jur.
Curajul meu, linistea celor dragi!
Caci si a ajuta pe ceilalti nu inseamna a le flutura in fata punctul nostru de vedere, ci de a le arata curajul de a trai responsabil, de a depasi frica, de a nu ne mai ascunde in dorinte false ce nu se indeplinesc din n cauze de cele mai multe ori necunoscute, numite mai simplu - ghinion. Insa, doar a le arata prin ceea ce suntem, nu a le impune sa faca la fel, caci fiecare are drumul lui in viata, momentele lui, lectia personala. Sa ne bucuram ca viata este cea mai buna alegere pe care putem sa o facem vreodata. Cand nu mai este nevoie de un tablou si de personaje frumos incadrate, suntem liberi sa traim. Si toti cei dragi vor putea sa respire in jurul nostru!
Adevarata responsabilitate ce ne-a fost data este doar sa traim, fara a construi ziduri si metereze din teama, caci acolo vom ingropa si ceea ce este minunat in viata. Iar zidurile nu se darama prin lupta, ci simplificand din ce in ce mai mult. Simplificarea incepe de la radacina, cu ceea ce am construit, cu ganduri ce sunt de multe ori doar o colectie adunata din copilarie, de la parinti, scoala, societate sau prieteni.
Odata scapati de dependenta de a tese povesti in mintea noastra cu tot mai grandioase idei, incepem sa devenim responsabili cu adevarat, incepem sa traim ceea ce este, sa traim ceea ce ne dorim cu adevarat.
Caramida a fost facuta pentru a construi, pentru simplificarea vietii. Desi putem sa ne ranim sau sa atacam cu ea. Insa simplificand dincolo de conceptii, de imagini sau de teroarea cuvantului TREBUIE, ne intoarcem catre constructia propriului mijloc de calatorie. Cu responsabilitate, curaj si bucurie, viata merge maret inainte.
Si drumul abia acum incepe… Va urez. calatorie placuta 
Un articol de: Andreea Catuneanu
Postat de: Redactor-Colaborator Joi, 04 Iulie 2013
sfaturi de viata, despre viata, psiholog
S-ar putea sa va intereseze si:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
De acelasi autor:
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
citeste si comenteaza
comentarii:
- 3 modalitati de a optimiza spatiul de lucru de acasa
- Beneficiile otetului de mere: utilizari in bucatarie si sanatate
- Secretele unei petreceri reusite: 5 reguli de care sa tii cont
- Tipuri de saltele pentru anumite categorii de oameni si/sau obiceiuri de dormit
- Sanatatea cerebrala: care sunt investigatiile care ajuta in evaluarea acesteia?
